Dor de Pam Pam

Cred că am mai scris cel puțin o postare cu acest tilu. Nu contează, însă! De când am părăsit Mexicul, ghetoul unde mi-am petrecut aproape patru ani din viața asta, am ajuns rar la Pam Pam. Pam Pam e cârciuma de dincolo de parcarea Auchan-ului Titan, locație aflată la granița dintre Mexic și civilizație. E locul unde mi-am regăsit liniștea, EU-ul, unde am redescoperit virtutea, chestia aia cu care ne lăudăm toți, dar pe care foarte puțini dintre noi o au. Fără însușirea asta, fără…

Fidel Castro

„A murit Fidel Castro”, îmi spune „Ochi Frumoși”, citind știrile agențiilor de presă pe telefonul mobil. Deschid netul și citesc: – „Fidel Castro, Cuba’s leader of revolution, dies at 90”, scrie BBC. – „CASTRO DIES – Cuban revolutionary leader Fidel Castro, who ruled the communist country for almost 50 years, dies aged 90 after a long battle with illness”, titrează The Sun. – „Death of a Communist revolutionary: Former Cuban president Fidel Castro, who led the country for nearly half a century, is hailed as…

Amintiri despre Franța – All Blacks!

Lacrimile îmi curg șiroaie pe obraz. Nu mă pot stăpâni! Sunt de două ore pe „Eden Park” din Auckland și tot sunt convins că visez, deși cele aproape șase săptămâni petrecute la celălalt capăt al lumii ar fi trebuit să mă ajute să mă acomodez. N-am însă cum să mă deprind cu obiceiurile unei țări pe care urmează să o părăsesc în doar câteva ore, dar în care mi-aș fi dorit atât de mult să-mi trăiesc restul vieții. Doar mi-am impus asta! Se joacă New…

Steaua – Osmanlıspor. Cronică de meci!

„Unde te duci, tati?”, mă întreabă fetele mele, în timp ce fiecare înfulecă un sandwich pregătit „ad-hoc” pe o băncuță din fața „Megaimajului” de pe „Iancu de Hunedoara”. „La meci, tati, la meci”, răspund mândru. „Ce meci?”, vine întrebarea firească. „Joacă Steaua cu niște turci”, le satisfac eu curiozitatea. „Cine sunt? Fenerbahçe? Beșiktaș? Galatasaray?”, parează Alexandra, care e tobă de fotbal. „Nu, tati, Osmanlıspor”! Alexandra face ochii mari! „Nici eu nu știu cine sunt ăștia, tati”, o liniștesc. După ce suntem certați de mama fetelor…

Didi Prodan

Tocmai ce am încheiat o discuție pe teme existențiale cu prietenul Romeo Crețu, fostul meu coleg de cameră din anii studenției. Romeo, cel căruia îi datorez cariera mea jurnalistică, e profesor universitar! Ce frumos sună: profesor universitar! Față de jurnalist, cred că ocupația asta, profesor universitar, are rozonanță! Uneori, Romeo încearcă să mă compătimească, știindu-mi foarte bine trecutul. Și, de fiecare dată, în astfel de situații, îi reproșez grija exagerată față de subsemnatul. – Tati, sunt sănătos?! Mă rog, atât cât sunt! Sunt! Fetele mele…

Ziua Armistițiului

Cred că asta face diferența între popoare, între civilizații. Respectul față de trecut, indiferent de natura acestuia. Unii trăiesc în trecut, fără să învețe din asta. Alții și-au uitat demult trecutul, considerând (ce bine pică vorba asta atât de dragă românului!) că merge și așa, că merge oricum. Dă-l în mă-sa de trecut! Morții cu morții, viii cu viii! Oamenii normali nu își uită însă vreodată trecutul, ba mai mult, îl omagiază, fiind conștienți că doar așa pot face pace în sufletele lor, că doar…

Unde sunt pițipoancele noastre?! Unde?!

Am făcut politică azi cât pentru ultimii 4-5 ani! Am scris despre alegerile prezidențiale din Statele Unite, de fapt am scris despre dezinteresul meu cu privire la aceste alegeri. Apoi am postat pe „feisbuc” o imagine cu viitoarea Primă Doamnă a SUA. Asta după ce am aflat că doamna Trump nu e americancă, ci, de aici, de pe la noi, din fosta Iugoslavie! Adică, exagerând puțin, doamna Trump e balcanică! Aș vrea să dezvolt puțin subiectul, pentru că e mai important decât credeam. O cheamă…

Mă doare la bască, tati, de cine va fi președintele SUA!

N-am făcut politică nici înainte de 22 decembrie 1989, nici în zilele care au urmat. N-am făcut nici după 1990, nu fac nici acum. N-am să fac niciodată.  E un domeniu care îmi displace teribil, asta pentru că nu îl înțeleg. Și nici nu fac eforturi să-l înțeleg. Și asta în ciuda faptului că în România ultimilor 26 de ani (trecuți aproape fix!) oamenii halesc politica pe pâine. La micul dejun, la prânz, la cină, chiar și între mese, chiar și atunci când dorm. Nu…

Vreau și eu la televiziunea publică!

„Tati, ce dracului cauți aici? Ai venit la concurs?! Ce băiat! Păi, nu știi că?…”, îmi spuneau oamenii din TVR, cei care mă cunoșteau firește, ori de câte ori mă zăreau prin curtea televiziunii publice. Îmi făcusem un obicei, în anii trecuți, mulți, să particip la concursurile organizate de Televiziunea Română. „Liberă și Independentă”! Mergeam, așa, la mișto, eram conștient că nu aveam vreo șansă. Mi se făcuse dor de „interviuri”, de „examene”, așa că mergeam, acolo, în „Dorobanți”, ori de câte ori TVR-ul scotea…

Să ardem gazul cu folos! Povestea buteliei!

Pe vremea lui Ceaușescu, știu, puțini își mai amintesc din păcate de acele vremuri, a avea o butelie era deja un lux! Aveai nevoie de aprobare, deși „tinichelele” erau absolut indispensabile în multe locuri din țară. Și asta în ciuda faptului că România a fost și rămâne încă una dintre cele mai privilegiate locuri din Calea Lactee în privința resurselor naturale. Nu aveai trase gaze, îți trebuia butelie! Era foarte simplu. De aici încolo începea greul! Îmi amintesc de ziua în care mașina cu butelii…