Cei de lângă noi

„Dumnezeu să o ierte”, spun, cu privirea în pământ și strângând, gata să le frâng, florile pe care le țin în mână. Nici nu văd fețele celor care trag din țigară plictisiți, ori a celor care vorbesc despre răposată în curtea în care mi-am petrecut o parte a copilăriei mele. Sunt trezit din visare de o voce cunoscută. E a uneia dintre verișoarele mele, fiica celei care tocmai ce a trecut în neființă. N-am mai auzit această voce de la ultima înmormântare bifată de neamul…