Sincer, n-am crezut că Iohannis îl poate răpune pe ponta. Jur! Acesta a fost şi motivul pentru care azi nici n-am deschis televizorul. Fetele au fost la mine de vineri, în, probabil, ultimul meu week-end liber din acest sfârşit de an.
Înainte de a le duce la mama lor, la Crevedia, am mers la vot, la Şcoala Mexic, de aici, de la noi din cartier, din Mexic. Fetele au intrat cu mine în cabina de vot! Alexandra a pus ştampila pe Iohannis, iar Larisa a băgat în urnă buletinul de vot.
În drum spre casă, de la Crevedia, m-am oprit la “Chibrit” şi am mâncat o şaormă. La “Hussein”, aşa îi zice şaormăriei din staţia de unde, din 20 în 20 de minute, pleacă spre Crevedia câte un mini-autobuz. Că autobuz nu îi pot spune.
Am trecut pe la Auchan, de unde mi-am luat o sticlă de vin după buget. Adică ieftin.
Butonând, am rămas mirat că finala Turneului Campionilor la tenis de la Londra nu se dispută între Djokovici şi Federer. Aşa că l-am sunat pe prietenul Sorin Breazu. “Federer s-a accidentat, tati, şi a renunţat, Dar nu te uiţi la ştiri? Mai sunt 15 minute, tati, şi se dau rezultatele alegerilor”, mi-a zis Sorin. “Păi, de ce să mă uit, tati? Să-i văd pe ponta şi pe dragnea şi pe golanii ăia de la antena 3 bucurându-se?”, am răspuns supărat . “Tati, se joacă. E strâns”, mi-a mai zis Sorin.
Din acel moment mă uit la TV. Pe Digi 24, post care mi se pare a fi cel mai echidistant şi mai profi. Tot nu iau în serios avertismentul lui Sorin. Mă gândesc la toată mizeria din campania electorală a PSD-ului, la pomenile electorale de tot felul, la ameninţările la adresa bugertarilor, obligaţi să-l voteze pe Ponta, la vecinii mei, care îşi iau darul periodic de la stat, la multe…
E ora 21.00! Prelipceanu, gazda emisiunii, începe numărătoarea inversă, apoi, pe ecranul televizorului meu, apar şi procentele. Iohannis e câştigător! Fuck PSD! Dau pe antena 3! Ăia îl dau câştigător pe ponta! Nu mai înţeleg nimic. Pe Digi 24 sunt invitaţi însă nişte oameni serioşi. Unul dintre ei, şeful ăstora care au făcut sondajul (unul dintre multele, dar, se pare, cel mai serios), zice că Iohannis e câştigător, că nu e loc de întors.
Îmi sun fetele. La Crevedia. Pentru că nu au televizor, le informez de victoria lui Iohannis. Oricum sunt singurul care le informează despre ceea ce se întâmplă în lume. Fetele se bucură!
Îl sun şi pe Sorin Breazu. Apoi mă dedic total televizorului. Mă distrez cu antena 3, unde e doliu. Mă întristez când văd la ce cazne sunt supuşi românii de afară doar pentru simplul motiv că vor să voteze.
“Feisbucul”, acest mare câştigător al alegerilor din acest tur II, fierbe. De fapt, continuă să fiarbă, aşa cum a făcut-o în ultimele săptămâni. Jos pălăria în faţa evreilor care au inventat “feisbucul” ăsta!
Mă bucur pentru bucuria românilor, mai ales pentru cei care au simţit nevoia să iasă în stradă, să sărbătorească victoria asta care nu e a lui Iohannis, cu atât mai mult NU a celor care stau în spatele lor, ci a celor care au decis să voteze azi scârbiţi de non-combatul la care au fost obligaţi să apeleze în ultimii ani.
Bucuria asta îmi aminteşte de decembrie 1989. Atunci am ieşit în stradă. Bucuria asta îmi aminteşte de alegerile din 1996, când Alianţa Civică a ieşit câştigătoare în alegeri. Eram atunci la Turia, în Covasna. În Secuime, tati. Acolo trăiam. Am plâns atunci de bucurie. Ca în decembrie 1989. Chiar şi acum am fost tentat să repet episodul, dar am mai îmbătrânit şi nu mai sunt atât de sentimental în astfel de cazuri!
Mă uit la TV şi văd feţele tinerilor ieşiţi în stradă şi mă simt mândru. Dau pe antena 3 şi am impresia că asist la o transmisie în direct dintr-un ospiciu în care bolnavii nu şi-au luat pastilele de zile bune. Nu îi mai bag în seamă însă. Oamenii ăia s-au născut doar să latre, fără să fie fericiţi vreodată în prostia lor.
Să ne bucurăm, zic! Cu asta o să rămânem. Sunt convins că mare lucru nu se va schimba în ţara asta. Doamne ajută, însă, să mă înşel. Am prins mai bine de două decenii de dictatură comunistă, am trăit sub Iliescu, sub Constantinescu, sub Băsescu… Acum voi trăi şi sub Iohannis. Sub un neamţ, adică. Aşa cum mi-am dorit de la intrarea în cursă a sibianului.
Chiar le spuneam fetelelor: “Tati, întotdeauna mi-am dorit să votez un neamţ”!
Zilele trecute mă uitam la filmuleţele făcute de Digi 24 despre viaţa celor doi candidaţi, ponta şi Iohannis. Excepţionale! Doi protagonişti diferiţi, două lumi atât de paralele… Atunci mi-a fost frică… Mi-a fost frică de faptul că românul nu va înţelege diferenţa. M-am înşelat însă din nou.
În privinţa electoratului PSD nu m-am înşelat. În privinţa celuilalt, da! Cu scuzele de rigoare. Auzisem prea multe mizerii în jurul meu în ultimele zile încât n-am crezut un moment că Iohannis îl poate răpune pe Ponta.
Mă întorc la ideea de bază. Bucuria e bună, e necesară şi obligatorie în astfel de situaţii. Nu pot uita dezamăgirile de după decembrie 1989, dar mai ales după ce Alianţa Civică a câştigat alegerile în 1996. Îmi e teamă că doar bucuria asta ne va rămâne. Până la urmă, merită să trăieşti şi pentru astfel de momente rare, condensate şi pe care, la momentul respectiv, le crezi irepetabile.
“Sunt mândru că trăiesc în România. Că sunt român”. Asta le spun fetelor mele mereu, deşi, uneori, le spun ca, atunci când vor creşte, să plece. Nu contează unde. În seara asta, la telefon, le-am repetat din nou asta: “Sunt mândru că sunt român”.
Mă mândresc cu oamenii care au votat azi nu neapărat pentru Iohannis, ci pentru a stopa cancerul comunist, de care nu reuşim să scăpăm nici după atâtea decenii.
PS: Victoria lui Iohannis e o palmă dată şi “analiştilor” politici din România. Toţi şmecherii, de diverse meserii, transformaţi peste noapte în formatori de opinie. Ăştia nu îşi explică rezultatul votului de azi. Păi, sunt rupţi de realitate, ca şi politicienii români.
PSD-iştii, inclusiv tăntălăii de la antena 3 şi nu numai, mai aveau puţin şi mureau de inimă rea. Erau gata-gata să pună victoria lui Iohannis pe seama extratereştrilor!
Fraierilor, votanţi în România nu sunt doar milioanele de asistaţi social, ăia de-i ţineţi în viaţă doar ca să voteze. Votanţi sunt şi ăia cărora, la un moment dat, li se scârbiseră de politică, şi, greşit, nu mai voiau să audă de vot. Şi eu m-am numărat printre ei!