liga_1-1185567351

A început campionatu’, tati!

Crede că au trecut aproape doi ani de când nu am mai privit la TV un meci din Divizia A. Ce să vezi? Când „te spurci” la campionatele din Vest e greu să te mai uiți la ceea ce se întâmplă în fosta „ligă a lu’ Mitică”, pe bune. Pe stadioane am mai fost, în primul rând pentru a combina atmosfera meciurilor comentate la Eurosport cu emoția din tribune sau de la masa presei, pentru că tot e la modă termenul ăsta, „la masa presei”!

Mi-am propus însă ca din acest sezon să revin la meciurile din Divizia A, atât cât îmi va permite timpul, mai ales că 1.Bundesliga, cel mai civilizat campionat din Calea Lactee nu va mai putea fi urmărit și nici comentat la Eurosport. Asta e viața.
Mi-am propus, de asemenea, să scriu după fiecare meci important sau după fiecare etapă din Liga I pentru că, vorba aia, prea scrie toată lumea.

Așadar, a reînceput „Marele Circ”! Startul s-a dat la Severin, în apropiere de Podul lui Traian, ca să nu ne uităm originele probabil. La Severin, acolo unde în curând va ateriza marele AC Milan. Craiova italianului Devis Mangia (cu nume ciudat!), echipată regulamentar, în noile tricouri comandate de autoritățile locale și ale căror modele au stârnit atâtea controverse în ultimele zile, a trecut la pas de CSM Iași, scor 2-0. M-am uitat puțin la meci!

A urmat o tristețe… Concordia Chiajna – ACS Poli Timișoara, încheiat cu victoria oaspeților, care, sincer, ar merita un Premiu Nobel pentru ceea ce au realizat sezonul trecut.

Etapa I a continuat la Ploiești, pe stadionul „Ilie Oană”, încă fremătând după barajul cu Tărtășeștiul. Juventus Colentina, o altă echipă inventată, fără vreo legătură cu marele Juventus București, aterizată în Liga I venind parcă de pe altă planetă, unde nu se joacă fotbal, ci sportul național îl reprezintă strângerea gunoaielor, a dat piept cu Dinamo. M-am uitat la meci, în primul rând pentru că s-a jucat la mine acasă, dar și pentru Cosmin Contra, pe care îl consider unul dintre marii antrenori ai României. Iar Dinamo, echipa aia pe care o simpatizez încă din liceu, a învins „la scor de neprezentare”, ca să citez din vechii și mai noii comentatori de fotbal.

Ca să văd programul Ligii I, dau pe digisport.ro, că doar plătesc lunar o grămadă de bani pentru cablu, net și cele trei telefoane mobile aflate pe numele meu. Printre știrile sportive (și nu mă refer la cele din josul paginii electronice), citesc și altele fără vreo legătură cu fenomenul: „Episcopul Hușilor, implicat într-un scandal sexual. Reprezentanții Bisericii spun că nu se pot uita la imagini până luni”, „Bucurie pentru români! Încă o zi liberă de la stat, în curând” sau „Cum arată vila de 500.000 € pe care Simona Halep și-a construit-o în Constanța! Își face și hotel în Mamaia toamna asta”. Frumos!

1173721_440266809425196_899715090_n

Azi se joacă „marele derby” Steaua – FC Voluntari! N-am să-i spun nici măcar o dată FCSB echipei ciobănașului cu trei sute de oi. Era să uit, mai devreme, la Giurgiu, va debuta în Liga I echipa Sepsi Sfântu Gheorghe! Sau Sepsi Sepsiszentgyörgy, prima echipă de fotbal a Ținutului Secuiesc ce a reușit promovarea pe prima secenă a fotbalului românesc. Ăsta eveniment! Iar eu am sperat toată viața că Rapid Miercurea Ciuc va fi prima! N-a fost să fie.

Iată programul complet al etapei I:
CS U Craiova – CSM Iaşi 2-0
Concordia Chiajna – ACS Poli Timişoara 0-1
Juventus Bucureşti – Dinamo Bucureşti 0-3

Duminică, 16.07
ora 18:30
Astra Giurgiu – Sepsi Sepsiszentgyörgy
ora 21:00
Steaua – FC Voluntari

Luni, 17.07
ora 18:30
Viitorul Constanța – Gaz Metan Mediaş
ora 21:00
FC Botoşani – CFR Cluj

– evident, toate meciurile sunt transmise de digisport!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *