Alina Dumitru

Despre Alina Dumitru nu s-a scris deloc, sau aproape de loc, până sâmbătă, când, brusc, jurnaliştii sportivi s-au călcat în picioare pentru a lăuda performanţa unei sportive de care nu auziseră până atunci. „Frate, care e, mâncaţi-aş giudocanca aia bengoasă? Aaaa! Asta e? Că tre să fac şi io un interviu cu ea. S-o îmbrac în chinezăriile astea şi să îi fac o poză. Aşa am primit ordin”. Cam acestea erau remarcile confraţilor la adresa Alinei Dumitru, prima campioană olimpică a delegaţiei României la Beijing. Iar fata, de o educaţie aparte şi cu o modestie greu de înţeles pentru mulţi, specifică însă sportivilor din zona „extra-fotbal”, a acceptat să fie intervievată de oameni pe care, la rândul ei, nu-i văzuse în viaţa ei. Brusc, Alina devenise subiect. Liniştea rudelor apropiate s-a dus pe apa sâmbetei pentru câteva ore. Fraţii, surorile, unchii, mătuşile şi vecinii de scară ai Alinei au devenit şi ei, instantaneu, subiecte de presă. Bliţurile, pe care oamenii le-au văzut doar atunci când şi-au făcut buletin, le-au luat ochii, în timp ce reportofoanele înregistrau tăcute poveşti în care Alina era şi Făt Frumos şi Ileana Cosânzeana în acelaşi timp. Olimpiada de la Beijing va intra în istorie. La fel şi aurul Alinei Dumitru. De această fată se va mai vorbi, poate, la finalul anului, când în anchetele dominate de „mari sportivi” precum Zicu, Ropotan, Goian, Rădoi, Mutu sau Chivu, se va găsi loc şi pentru medaliaţii de la Beijing. După care se va aşterne tăcerea. Aceeaşi de dinainte de Olimpiadă. Ziarele de sport îşi vor reveni şi ele, iar spaţiile destinate altor sporturi se vor reduce la câteva „ştiruci” având ca subiect scandaluri şi contraperformanţe răsunătoare. Pe cine va mai interesa ce mai face Alina Dumitru sau mai ştiu eu ce altă sportivă. Să fim serioşi! Nu faci audienţă cu aşa ceva. Mult mai interesant e un interviu cu ciobanul din Pipera având ca subiect încălzirea globală sau situaţia tigrului siberian. Că doar omul le ştie pe toate. Vom lua o replică şi de la „domnul” Turcu, ăla de la Dinamo, că cică a zis Gigi ceva de el, din greşeală. Îl vom suna şi pe Borcea şi, neapărat, îl vom invita la un „special” pe Meme Stoica. Iar a doua zi pe Argăseală.

Mulţumim Alina pentru faptul că ai făcut pentru România în aceste zile cam cât au făcut toţi miniştrii de externe ai ţării în ultimii 18 ani. Şi să nu te superi dacă nu te vom mai băga în seamă decât atunci când vei decide să-ţi scoţi la licitaţie medalia de la Beijing pentru a-ţi plăti ratele la casă. Sau atunci când, dintr-un gest de solidaritate amestecat cu unul de lehamite, te vei alătura familiei, în Canada.

PS: Despre Maria Cioncan, Dumnezeu să o odihnească, s-au scris primele rânduri de abia după isprava de la Atena. Povestea amărâtei şi lacrimile ei sincere făceau rating şi vindeau bine. Nimeni nu a mai băgat-o în seamă, apoi. Maria a trebuit să moară ca lumea să-şi reamintească de ea. Şi i-am necinstit memoria scriind articole şi editoriale de care ei, acelei tinere modeste, i-ar fi fost ruşine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *