Am aflat azi: DIE caută absolvenţi de limbi străine!

20140904_130029
Azi m-am simţit din nou student! Nu la Agronomie, ci la Universitatea din Bucureşti. Şi nu la orice facultate, ci la una cu rezonanţă, Facultatea de Limbi Străine.

O bună prietenă, pe care n-am putut s-o tratez cu refuz, m-a rugat să intervin pentru un protejat al său. Am fost cumva în pielea personajului din “Lanţul slăbiciunilor” al lui Caragiale! Glumesc! Intervenţia mea nu era pentru un “Mitică Georgescu”, ci pentru un fost student eminent al Facultăţii de Limbi Străine, promoţia 1971.

Omul, plecat de mulţi ani în străinătate, se luptă cu birocraţia românească (campioană mondială, fie vorba între noi) pentru anii lucraţi în spaţiul carpato-danubiano-pontic.

Secretariatul Facultăţii de Limbi Străine e la etajul doi, la Universitate, intrarea din “Edgar Quinet nr. 5-7”. Programul, ca la orice facultate, de la 12.00 la 14.00. Şi, tot ca la orice facultate în această perioadă, la uşa secretariatului e nebunie.

Mă aşez la coadă printre studenţii care se uită miraţi la mine. “Ce dracului caută moşul ăsta pe aici? Ori s-a rătăcit, ori e vreo personalitate?”, par să se întrebe ei.

Un singur băiat, în rest fete. Tinere. Una, care învaţă japoneza, le explică altor două studente, cum scrie ea mesaje pe telefon în dulcele grai al lui Haruki Murakami! Cele două au ochii cât cepele.

“E cineva la master?”, întreabă o tânără ce abia a ajuns. Nu primeşte răspuns, aşa că intră în secretariat. “E cineva pentru anul doi?”, zice o alta. Intră şi ea. “În ritmul ăsta s-a zis cu mine”, îmi spun în gând.

Trece o oră. Intru în vorbă cu o fată. N-are mai mult de 1.50 înălţime şi mai mult de 19 ani. Îmi spune că va fi studentă. “La spaniolă şi franceză”, punctează ea. Sunt impresionat.

Îmi las rând şi bat la o altă uşă. Îi explic unei tipe, care ţine să-mi spună că “aici e catedră, nu secretariat”, situaţia ingrată în care mă aflu. Înţeleg că singura mea scăpare e tot coada, aşa că revin lângă viitoarea studentă.

Singurul băiat de la coadă vorbeşte întruna. Abordează tot felul de subiecte. Trei colege îl ascultă plictisite. Se prinde şi el şi deschide un altul, mult mai interesant. Cred însă că bagă în ele!

“Ştiţi că ăştia de la DIE caută absolvenţi de la Litere?”, zice el, mai mult în şoaptă. “Ce e aia DIE?”, întreabă una dintre fete. “Păi, Direcţia de Informaţii Externe! Am un prieten care a fost sunat de ăştia de la DIE. I-au zis că, la sugestia unui coleg de-al său, n-au vrut să-i spună despre cine e vorba, e monitorizat de vreo jumătate de an! L-au întrebat dacă e interesat”, continuă omul meu povestea.

“Studintele” le explică fetelor că pentru a intra în DIE trebuie mai întâi să treci peste un test psihologic de vreo 5-6 ore!

Toţi ajung, după vreo 10 minute de discuţii, că DIE nu e o destinaţie interesantă după absolvire, aşa că o dau pe glume.

Intru în cele din urmă în secretariat. Îmi amintesc brusc de studenţie, când mă duceam la doamna Sanda, secretara de la Agricultură, cu hârtia de la Centrul de Transfuzie Sanguină, cea care îmi anula automat 12 ore de absenţă!

Am avut surpriza, aici, la Facultatea de Drept, să văd cum secretarea scoate dintr-un fişet un registru în care se aflau numele absolvenţilor din anii 60 şi 70!

Fac o cerere în numele domnului “Mitică Georgescu” şi plec la Facultatea de Drept, acolo unde se află Arhiva.

“Sunteţi cu maşina”, mă întreabă secretara. “Nu, doamnă, cu autobuzul, cu metroul. Sunt un om normal”, îi răspund. “Atunci luaţi troleibuzul”, mai spune. Îi mulţumesc şi plec spre “Drept”.

La “Drept”, altă lume! Fete frumoase, alt aer. Mă descurc şi aici onorabil. Secretara de la Arhivă, care tocmai lua prânzul, câţiva covrigi turtiţi, îmi dă numărul de ordine salvator. O sun pe “d-ra Mari Popescu” şi o asigur că “protejatul” său e rezolvat!

Mă întreabă ce fac. Îi spun că mă duc să dau un interviu la DIE! Am glumit!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *