benfica portar 1

Am debutat la Liga a V-a! La Benfica, tati!

Nu îmi mai simt degetul mijlociu de la stânga. Cel mare, de la aceeași mână, mă doare de mor. Genunchiul drept e paradit. Am o vânătaie cât Casa Scânteii pe pulpa stângă. E drept, spatele nu mă doare, iar acesta e cel mai important amănunt.
Întotdeauna se întâmplă așa. Nu știu dacă am jucat vreodată fără să-mi rup măcar un deget! Nu îmi amintesc de un meci, indiferent unde am evoluat, din care să ies teafăr. Și asta pentru că nu mă menajez niciodată, la fel ca în viață.

E aproape miezul nopții. Mă întorc acasă, de la Pub Lusitan, cârciuma prietenului Ionel Preda, zis Johhny, președinte-antrenor la Benfica București. Pe „Cozieni”, sub un stâlp de iluminat public, în stradă, direct, nici măcar pe trotuar, doi oameni în toată firea joacă „babaroase”. Pe bani. Nu se sinchisesc de mine.

Mă îndrept spre casă. Sunt puțin obosit. La Pub Lusitan am vizionat meciul România – Spania, amicalul de la Cluj, dar cel mai discutat subiect a fost meciul Atletico Madrid București – Benfica București! Împreună că Johnny am disecat meciul, pierdut la scor în fața lui Atletico.

A fost meciul meu de debut în Liga a V-a! Primul meci pe un teren de dimensiuni normale din ultimii, stați să mă gândesc, 25 de ani!
Ultima partidă în care am evoluat pe un teren mare a fost, dacă mai țin bine minte, finala pe Centrul Universitar București, meci jucat pe terenul nostru, al Agronomiei, contra Politehnicii, prin 1990. Sau 1991. Am pierdut atunci la loviturile de departajare. Și atunci mi-am rupt două degete.

Johnny m-a anunțat titular de vreo trei zile. Le-a spus și băieților.
– Bă, duminică apără nea Adi!
Nea Adi! Ce frumos sună.
Cum prietenul Johnny nu are destui jucători în acest moment la Benfica, pentru că cei mai mulți joacă pentru juniorii republicani ai divizionare secunde CS Balotești, el a fost nevoit să încropească o echipă din cei câțiva jucători rămași pe tușă și cei mai buni fotbaliști de la grupele 2003, 2004, chiar și 2007 din cadrul Școlii de Fotbal Benfica București. Ați citit bine: 2003, 2004, 2007!
Adică am jucat alături de copii de 13, 12 și chiar 9 ani!

Asta pentru că ăștia de la Atletico Madrid București sunt extrem de „scrufuloși”, vorba lui Ghiță Pristanda! Deși toată lumea mai bagă câte un jucător pe blat la nivelul ăsta, când vine vorba de Benfica, Atletico e foarte vigilentă, deși nici pentru ei nu se găsesc prea mulți curajoși care să bage mâna-n foc.

M-am pregătit toată săptămâna pentru debutul ăsta. Acesta a fost și unul dintre motivele pentru care n-am plecat la Cluj, la meciul României cu Spania. Am ajuns la 92 de kilograme, n-am mai fumat în ultimele zile, m-am băgat în pat devreme. Aia cu șprițul de Recaș din seara premergătoare partidei a fost o glumă. Adică a fost un șpriț de Recaș, dar doar unul, roșu, așa cum recomandă medicii.

Sincer, am avut emoții. Așteptam ca Johnny să-mi zică:
– Nu aperi azi.
Dar nu mi-a zis.
Am mers aproape o oră pe jos până am găsit terenul de joc, un maidan la margine de București, în spatele fabricii IMGB, pe un câmp. Mai fusesem, dar niciodată pe jos, iar de data asta eram complet debusolat.
Când am ajuns, era deja chef. Grătar, șpriț, bere, murături, haos. Victoria București tocmai ce bătuse cu 1-0, iar patronul echipei făcea cinste.

Încet, încet au venit ai mei, în frunte cu prietenul Johnny. Copiii de la grupele de juniori ale Școlii Benfica București, însoțiți de părinți, vorbeau în gura mare, gesticulau. Erau din cale afară de bucuroși. Câțiva aveau să debuteze la Liga a V-a, iar acest amănunt, pe cuvânt, chiar e important! Copii de 12-13 ani, chiar și de 9 ani!

Îmi pregătisem geanta încă de dimineață. Tricouri de joc, două, unul primit de la Bogdan Lobonț în 2000, de la Ajax Amsterdam, altul făcut cadou de Filip Lăzăreanu, un tricou de pe vremea când clujeanul evolua la Spartacus Nyíregyháza, în Ungaria. Mi-am pus jambiere, două perechi, mănuși, o pereche, pe a doua nu am mai găsit-o, un pantalon de trening, pentru că apăr în trening, ca marele Gábor Király, unul dintre idolii mei, ghete, primite cadou de la un fost junior al Benficăi, Viorel Cârligea.

– Adi Dobre, în poartă. Și căpitanul echipei, pentru că e cel mai bătrân din echipă, se aude vocea lui Johnny, care trece în revistă garnitura de start și pune de o parte legitimațiile.  

În primul „11”-zece sunt patru copii de 10 ani. Ceilalți șase au 17 și 18 ani. Și eu… aproape 49!
Asta e echipa Benficăi pentru derby-ul cu Atletico. De partea cealaltă, niște vlăjgani, unul și unul.
– Să moară mama de râs dacă nu ne dau ăștia 20, spun cu voce tare, în timp ce îmi fac încălzirea.
I-am spus lui Johnny că dacă simt dureri la spate, am ieșit. Sunt însă bine.

– Domnul portar, vă rog să vă băgați tricoul în pantaloni până după salut, așa sunt regulile, îmi zice un tușier.

Particip în calitate de căpitan la tragerea la sorți și aleg terenul, după ce m-am consultat cu băieții.

– Nea Adi, nu contează, a fost răspunsul lor!

Dar a contat. L-am ales exact pe ăla înspre care bătea vântul, astfel încât toate mingile degajate de noi ni se întorceau!

benfica portar 3

Îmi fac cruce, le cer ceva Fecioarei Maria și lui Iisus Hristos, mă rog la Dumnezeul meu și aud fluierul de început.

Strig la băieți. Stăm bine în teren, deși jucăm în „șapte”! Reamintesc, patru titulari sunt copii de 10 și 12 ani! Evoluează în atac, acolo unde pericolul de accidentări e mai mic.

Scot o minge grea, în uralele tribunei, acolo unde sunt masați părinții copiilor de la Școala Benfica.  Stadionul „Frăția” n-a mai cunoscut de multă vreme o asemenea efervescență!
Inevitabil, vine și primul gol, după o greșeală în lanț a defensivei noastre. Până la pauză mai iau unul, aici e și partea mea de vină, dar în general prima repriză a decurs conform planului.
– Doar două goluri? Sunteți eroi!, strigă la noi părinții din tribună.

La meci asistă și câțiva jurnaliști. Prietenii Sorin Breazu, Cristian Delcea și Mihai Voinea, primul de la „Great news”, ceilalți doi de la „Adevărul”. Deliciosul și Voinicul pozează de zor, filmează, realizează interviuri.

A venit și Emil Stanca, antrenorul divizionarei secunde CS Balotești, care se ocupă de copiii de la Benfica. E la meci, de asemenea, și „impresarul” meu, Titi Ioniță (foto), omul care mi-a plătit legitimarea. N-a fost mult, dar gestul contează până la urmă. Titi, al cărui băiat joacă în Divizia B la Balotești, deși e încă junior, a venit special să mă vadă, mărturisindu-mi că nu a mai asistat la un meci de Liga a 5-a de câțiva ani.

benfica portar 2

– Tati, e bine. Cum stai cu spatele?, mă întreabă băieții.
– E bine, zic. Să vedem la final.

Johnny face schimbări. Ăia de la Atletico și-au pus însă mintea cu noi, deși, o spun din nou, jucăm în „7”!

Vin în valuri peste noi. Arbitrul fluieră ca la polo în favoarea lor. De fiecare dată, deși faultul a fost evident, strig la arbitru:
– N-a fost nimic, tati!

La loviturile libere din preajma careului meu, pun zidul așa cum mi-l puneam în copilărie, pe stânga. Săr mai bine pe dreapta!
– Adiiii, ziduuul, Adiiii!, strigă Johnny! La colțul scurt! Uitați-vă oameni buni cum pune ăsta zidul!
Adversarii, derutați și ei, trag peste poartă!

Când pun zidul așa cum mi-a sugerat Johhny, încasez un gol de toată frumusețea. Direct în vinclu. Dacă plecam însă din prima cred că scoteam mingea. Și acum îmi pare rău că nu m-am dus pe ea, pe minge, ar fi fost parada meciului.

Părinții copiilor de la Benfica sar la fiecare intervenție a subsemnatului, aplaudă la ieșirile dintre buturi. Sunt admirabili!

Meciul se termină. Dacă în primele 45 de minute am încasat două boabe, după pauză am luat șase. Am dat și noi unul. Deci, matematică simplă, am pierdut cu 1-8.

– Domnul Adi, îmi zice antrenorul advers după meci, un om care găsește întotdeauna ceva de reproșat adversarului. Vă dați seama ce s-ar fi întâmplat dacă unul din cei mici primea o minge în cap?
– Tati, îți dai seama dacă eram noi în locul vostru? 30 vă dădeam, tati. Ai niște jucători „brânză bună în burduf de câine”, i-am răspuns.

La ieșirea de pe teren sunt întâmpinat de câțiva oameni care mă felicită pentru prestație, deși, sincer, nici nu îi știam. Îl recunosc totuși pe Tudorel Mihăilescu, „portarul fără o mână”, de la Frăția, omul de care au fost impresionați inclusiv jurnaliștii străini, cei care, am impresia, l-au descoperit pe Tudorel.
– Domnul Adi Dobre, felicitări! Bravo! Sunteți un exemplu pentru copiii ăștia. E mare lucru că sunteți în stare să apărați și la vârsta asta, îmi zice Tudorel, care îmi face cinste cu o bere.

Sunt cuvinte care-mi merg direct la inimă. Părinții copiilor mă felicită și ei. Sunt și câțiva cei care îmi reproșează că aș fi jucat la pariuri, că prea am luat ușor câteva goluri în repriza secundă! Nici nu mă mai schimb. Doar de ghete. Pun ceva pe mine și fug spre casă.

„Ochi frumoși” și fetele mele mă sună.
– Cum ești? Ce ai făcut?
– Am luat opt, dar cel mai important e că sunt sănătos și că nu m-am făcut de râs!

PS: Ei sunt piticii Benficăi, iar câțiva mi-au fost coechipieri ieri.

benfica copii
Cei care au debutat la Liga a V-a ieri sunt:
– Alexandru Stoian (născut 2007)
– David Popescu (2003)
– Matei Tănase (2006)
– David Manea (2006)
– Alexandru Voicu (2003)
– Toni Burnaz (2004)
O să auziți de ei și peste câțiva ani!

Fotografii făcute de Cristian Delcea și Mihai Voinea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *