Budapesta e oraşul meu preferat. După Londra!
Budapesta a fost prima mea ieşire din ţară. Asta s-a petrecut, bine-nţeles, după evenimentele din decembrie 1989. Ţin minte că am mers cu nişte băieţi din Buftea, pe care i-am cunoscut atunci când eram inginer şef la SMA Mogoşoaia. I-am auzit că se duc în Ungaria să vândă şi să cumpere marfă şi m-am dus şi eu. Cumpăram o sută de mărci şi plecam la drum. Vineri seară, cu un tren, accelerat sau rapid, nu mai ţin minte, la clasa a II-a. Stăteam în fund până la Budapesta. Adică vreo 10-12 ore. Trenul era plin cu români care duceau ce nu îţi trecea prin cap peste graniţă. Ghivecele de plastic îmi amintesc, erau la modă adunci. Dar ce nu era!
Eu cu suta aia de mărci, cumpăram cafea şi 2-3 radiocasetofoane. D’alea cu leduri în jurul difuzorului. Vă mai amintiţi? Ce tari erau! Le duceam prin Piaţa Amzei, ori pe la Matache, le dădeam la cei care aveau tarabă, iar după câteva zile mă duceam să strâng banii. Câştigam şi eu, şi ei. Puţin, însă, şi, cu toate acestea, jur, nimeni nu mi-a dat o ţeapă!
N-am înţeles mare lucru din Budapesta în acele drumuri ale mele. Mergeam pe la periferii, prin târguri, unde băieţii vindeau marfa, apoi, mergeam la cumpărături. Era obositor, dar ce mai conta. Seara aveam tren din Gara Keleti. Acolo am văzut prima oară pungi de plastic în coşurile de gunoi. Şi, Doamne, ce curat era, în ciuda faptului că românii veneau în număr mare.
Şi călătoream încă o noapte, tot în fund, la clasa a doua! Odată, când mă întorceam de la Budapesta, am prins trecerea la ora de iarnă. Adică s-a dat ceasul înapoi. O oră am stat în Simeria. De atunci, de câte ori trec prin Simeria, de acele vremuri îmi amintesc.
Am descoperit Budapesta însă mulţi ani după aceea, când am mers la Ungaria – România, ca ziarist. Era Piţurcă antrenor. A fost 1-1.
Am stat la pensiunea unei biserici, “Dominik Panzio”, undeva lângă Keleti, pe bulevardul Thokoly, în apropiere de Ambasada României. Ziariştii de la celelalte publicaţii stăteau la hoteluri adevărate. La “Dominik Panzio” am tras apoi de nenumărate ori, o dată chiar și cu fratle Gyula Kopacz, prietenul meu de la Miercurea Ciuc, şi tot la un meci al României. M-am îndrăgostit de acea pensiune, cu toaleta şi duşul pe hol, dar de o curăţenie exemplară şi cu muzică de orgă pe fundal.
Aseară am revenit de la Budapesta. După o vizită de două zile şi jumătate, în care m-am convins încă o dată, că noi, românii, suntem consideraţi, uneori, pe bună dreptate însă, ruşinea Europei. Am fost invitat de cineva, care ne-a abandonat în mijlocul oraşului, pe mine şi pe încă alte două persoane, din motive pe care nu le-am descoperit încă.
A fost cea mai tristă şi mai urâtă excursie făcută la Budapesta. Şi asta chiar dacă am fost cu avionul, şi am făcut o oră şi 20 de minute, nu 12 ore, am stat la un hotel civilizat, nu pe bănci în parcuri, am mâncat la restaurant, nu pe ziar, undeva la marginea străzii.
Mi-a fost însă dor de vremurile când plecam la drum spre Budapesta, cu o sută de mărci în buzunar, şi împărţeam mâncare cu nişte necunoscuţi. Şi, jur, n-am luat niciodată ţeapă.
Salut Tati. Dominik Panzio este intr-adevar pe strada Tököly, la numai 500 de metri de Ambasada Romaniei. Insa, e departe de acolo Gara Keleti. Cel mai apropiat reper este Hungária körút, unul dintre cele mai celebre bulevarde din Budapesta, respectiv Stadionul Puskás Ferencz si Arena Papp László. Impreuna am batut drumul intre pensiune si stadion acum 9 ani, cand Hagi era antrenorul Romaniei. Tu stateai la masa presei, subsemnatul cu umbrela cumparata de tine la intrarea in stadion in spatele portii Romaniei, aparata de Lobont. Scriam zilnic cate 2 pagini pentru EVZ, am pastrat acele editii al ziarului.
Am facut o vizita si la ambasada, consulul era din Harghita, tu vorbeai in romana, eu in maghiara cu el. Ne plimbam prin oras, prin magazine. Si acolo ai luat amenda in statia de metrou, cand ai “uitat” sa iei bilet la schimbarea liniilor de metrou. 1000 forinti ai platit Tati, bani cu care de altfel puteam lua 3 pachete de tigari.
Deh, nici acuma nu-mi vine sa cred, ca au trecut deja 9 ani de atunci.
de citeva zile m’am intors de la budapesta dupa aproape 5 saptamin acolo la un curs. este un oras superb si de fiecare data cind merg acolo ma simt foarte bine, cu toate prejudecatile romanilor despre vecinii nostri (mai ales aici la cluj, in inima ardelului unde sint si mia mari)
daca stiam ca veti fi acolo poate faceam cumva si ne vedeam.
apropos daca mai treceti prin bp este un pub numit caledonia, tinut de un scotian stabilit acolo, fan celtic bineteles:), pe Mosztar Ut. atmosfera e foarte frumoasa iar daca mergi prinzi un meci de’a lui Celtic e si mai frumosa (este o comunitate f mare de britanici si iralandezi in Bp – exista chiar si un fan club Celtic Budapest).
numai bine!