Bumbeşti Piţic

Episodul 1

20150721_20304620150720_165536

Mă uit pe hartă pentru a localiza Bumbeşti Piţic, refugiul temporar al prietenului Sorin Breazu, şi constat că am mai trecut pe acolo cel puţin de două ori.

În ambele cazuri în drum spre Târgu Jiu, la meciuri.

Sunt 246 de km, conform “google”, iar ăsta nu minte, distanţă ce mi se pare onorabilă, mai ales că aproape jumătate o acoperi din Autostrada Bucureşti – Piteşti.

“Tati, e frumos aici. O să-ţi placă”, mă asigură Sorinel, pe care nu l-am mai văzut de aproape o lună. Ne auzim însă, graţie telefoniei mobile, să-i dea bunul Dumnezeu sănătate. Telefoniei! Şi lui Sorin, fireşte!

Aştept să leg câteva zile libere de la Eurosport, ca să pot da o fugă la Bumbeşti Piţic.

“Dacă nu faci rost de vreo maşină, ai autobuz de la Autogara Militari la 7.35 A.M., iar în jur de ora 12.00 eşti la mine, tati”, mă informează Sorin.

Şi, într-o dimineaţă, la fix 7.35, am pornit spre Bumbeşti Piţic!

Într-un “MAN” relativ nou al companiei de transport “Viitorul”! Un autocar care îmi aminteşte brusc de perioada petrecută la Rocar. Chiar şi locul ocupat, pe ultima banchetă, m-a transportat înapoi în timp. Acolo, în fund, stăteau fotbaliştii cu experienţă, departe de ochii antrenorului principal şi de cei ai secunzilor.

Pentru 40 de lei, cât costă biletul până la destinaţie, confortul e mulţumitor. Şoferul bagă un film cu împuşcături, absolut nepotrivit pentru ora matinală.

Cei mai mulţi dintre pasageri încearcă să adoarmă. Unii călătoresc până la Timişoara. Vor ajunge, săracii, abia pe seară. “Ce să facem, domnu’? Dacă avionul e scump, iar CFR-ul îşi bate joc…”, se plânge o doamnă, care mă întreabă ce fac cu pisica din dotare.

Am uitat să spun, am ca partener de drum un pisic de vreo 6 săptămâni! Luat chiar în această dimineaţă de la Mitică Măcelaru’, bulgar de-al meu, şi pe care îl duc la Bumbeşti Piţic!

Deşi îi promisesem lui Sorin că la prima vizită îi voi aduce o pisică, ieri renunţasem la idee. Era prea complicat.

Apoi, bunul meu prieten mi-a mărturisit că i-a găsit şi nume: “Tati, mâine e Sfântul Ilie, aşa că îi voi spune Ilie! Şi ce dacă s-ar putea să fie fetiţă. Ilie va rămâne”.

20150720_173924

N-am putut pentru ca să-l tratez cu refuz şi iată-mă cu pisicul la drum! Îl am în cuşca de transport a lui Tommy. Tommy Dobre. Ilie nu suportă însă captivitatea şi, deşi cântăreşte doar câteva sute de grame, forţează evadarea. Îşi impune punctul de vedere şi, până la destinaţie, doarme la mine în braţe!

Ţin un “Live Text” pe “feisbuc”, aşa cum procedez de obicei în călătoriile mele. Studiez harta, mai citesc din când în când, ascult muzică, mă uit pe fereastră.

De la Râmnicu Vâlcea, îmi lipesc nasul de geam. “Ce frumos e”, îi spun în şoaptă lui Ilie, care, la sugestia unui alt prieten, Dan Iordache, a mai primit un nume, Iliev. “Păi dacă e de la bulgari, ar trebui să-i ziceţi şi Iliev”, s-a justificat Dan!

Ajungem la Horezu, nume asociat automat cu ceramica ce poartă numele acestei localităţi. Blocurile comuniste strică tot peisajul. Ar fi trebuit dărâmate după 1989. Şi nu doar aici. Dacă însă cuiva din conducerea acestei ţări în ultimii 25 de ani i-ar fi păsat de România.

getimage.ashx cule

Citesc pe net despre Culele de la Măldăreşti. Apoi despre Peştera Muierilor, despre Polovragi, despre toate obiectivele turistice din zonă. Doamne, câte sunt de vizitat, iar subsemnatul n-a văzut nimic din toate astea…

“Bumbeşti Piţic”, scrie pe o tablă de pe dreapta drumului. Apoi, la un km distanţă văd scris din nou “Bumbeşti Piţic”. Nu înţeleg nimic. “Primul e pentru sat, al doilea indicator e pentru comună”, mă lămureşte şoferul.

Sorin s-a prins că am rămas fără baterie la telefon şi mă aşteaptă liniştit în staţia din centrul comunei. Nici eu n-am intrat în panică.

VA URMA!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *