Colegul meu Paul. Paul Ciocoiu, tati!

„Tati, ai auzit cine e noul purtător de cuvânt la Ministerul Afacerilor Externe?”, mă abordează un bun prieten și fost coleg pe vremuri la Evenimentul zilei. „Nu”, răspund. „Paul, tati! Paul Ciocoiu”, îmi răspunde amicul. Auzi, Ministerul Afacerilor Externe! Ce tare! Paul! Paul Ciocoiu, tati! Asta da știre! Îl cunosc bine pe Paul Ciocoiu. Am fost ani în șir coechipieri la Evenimentul zilei. În cea mai grea perioadă a celui mai bun cotidian generalist din istoria presei românești. Angajat la departamentul „externe”, Paul rămăsese la…

Noi suntem poporul ales, tati! Nu mai e niciun dubiu!

Citeam în presa post-decembristă, aia liberă, până să devin ziarist, asta înseamnă acum mai bine de 20 de ani, că aici, în spațiul Carpato-Danubiano-Pontic, ar fi de fapt țara aleasă de Dumnezeu ca Tărâm al Făgăduinței și că noi, românii, suntem de fapt poporul ales de Bărbos. La vrema aia n-am crezut o iotă. Erau pe timpuri fel de fel de reviste în care diverși scriau fel de fel de tâmpenii. Iar lumea le dădea importanță. Ca și acum de altfel, doar că astăzi formatorii…

S-a dus dracului școala, tati! A înghețat!

Sunt baricadat în bucătărioara mea din cartierul Pieptănari. Micuța încăpere e refugiul preferat, nu doar de când a venit iarna. Scriu, citesc, muncesc, ascult muzică, mai vizionez un film, mai beau un tutun, uneori câte un șpriț, acesta din urmă, țin să precizez, doar seara, după program, și în cantități moderate. Bucătărioara e cel mai călduros loc din casă în acest anotimp. E gara mea, aeroportul meu, portul meu, pe aici, prin bucătărie, îmi sosesc vizitele de pretutindeni, de aici îmi decolează gândurile spre cele…

Prima zăpadă! Ba, nu! E a doua!

Am tot scris la Jurnalul meu de cățel, dar tati Adi nu m-a lăsat să mai postez. A zis că trebuie să scriem o carte cu toate poveștile mele și că dacă am posta tot ce scriem, ea, cartea, n-ar mai fi interesantă. De data asta însă nu mă pot abține să nu public! A nins la noi în cartier! Azi noapte, am dormit în casă. Acolo îmi place cel mai mult să dorm, deși afară am o căsuță la care tati Adi și unchiul…

Sărbători Fericite, tati! Nicicând românul nu e mai mitocan ca în această perioadă…

Pe vremuri aveam un jurnal în care scriam. Erau anii adolescenței. Țin minte că așteptam cu nerăbdare clipa în care făceam în scris, doar pentru mine, bilanțul anului care se pregătea să treacă în uitare. Și îmi mai amintesc faptul că de fiecare dată, sau aproape de fiecare dată, îmi dădea cu minus! Era, probabil, un mod de a mă ambiționa, un mod de a mă obliga să ridic ștacheta. Cu câte un centimetru, ca Iolanda Balaș în vremurile sale bune. Apoi, mi-am mutat inventarul…

Mulțumesc, fetelor!

Într-o țară sufocată de politică, într-o zi în care România s-a împărțit iarăși (Doamne, pentru a câta oară?) în comuniști și anticomuniști, în nostalgici și în liberali, în viteji de conjunctură și în lași, naționala feminină de handbal a României a mai făcut o ispravă. A bătut Ungaria! Naționaliștii de duzină să nu își frece palmele de satisfacție. A fost doar un meci, într-un sport în care politica și resentimentele de doi lei nu își au loc nici măcar la peluză. Prima reprezentativă feminină de…

Dor de Pam Pam

Cred că am mai scris cel puțin o postare cu acest tilu. Nu contează, însă! De când am părăsit Mexicul, ghetoul unde mi-am petrecut aproape patru ani din viața asta, am ajuns rar la Pam Pam. Pam Pam e cârciuma de dincolo de parcarea Auchan-ului Titan, locație aflată la granița dintre Mexic și civilizație. E locul unde mi-am regăsit liniștea, EU-ul, unde am redescoperit virtutea, chestia aia cu care ne lăudăm toți, dar pe care foarte puțini dintre noi o au. Fără însușirea asta, fără…

Unde sunt pițipoancele noastre?! Unde?!

Am făcut politică azi cât pentru ultimii 4-5 ani! Am scris despre alegerile prezidențiale din Statele Unite, de fapt am scris despre dezinteresul meu cu privire la aceste alegeri. Apoi am postat pe „feisbuc” o imagine cu viitoarea Primă Doamnă a SUA. Asta după ce am aflat că doamna Trump nu e americancă, ci, de aici, de pe la noi, din fosta Iugoslavie! Adică, exagerând puțin, doamna Trump e balcanică! Aș vrea să dezvolt puțin subiectul, pentru că e mai important decât credeam. O cheamă…

Mă doare la bască, tati, de cine va fi președintele SUA!

N-am făcut politică nici înainte de 22 decembrie 1989, nici în zilele care au urmat. N-am făcut nici după 1990, nu fac nici acum. N-am să fac niciodată.  E un domeniu care îmi displace teribil, asta pentru că nu îl înțeleg. Și nici nu fac eforturi să-l înțeleg. Și asta în ciuda faptului că în România ultimilor 26 de ani (trecuți aproape fix!) oamenii halesc politica pe pâine. La micul dejun, la prânz, la cină, chiar și între mese, chiar și atunci când dorm. Nu…

Vreau și eu la televiziunea publică!

„Tati, ce dracului cauți aici? Ai venit la concurs?! Ce băiat! Păi, nu știi că?…”, îmi spuneau oamenii din TVR, cei care mă cunoșteau firește, ori de câte ori mă zăreau prin curtea televiziunii publice. Îmi făcusem un obicei, în anii trecuți, mulți, să particip la concursurile organizate de Televiziunea Română. „Liberă și Independentă”! Mergeam, așa, la mișto, eram conștient că nu aveam vreo șansă. Mi se făcuse dor de „interviuri”, de „examene”, așa că mergeam, acolo, în „Dorobanți”, ori de câte ori TVR-ul scotea…