Cum am trăit meciul AC Milan – FC Barcelona

Piaţa Domului din Milano e plină. Mai sunt câteva ore, vreo patru, până la meci. Fanii Barcelonei se plimbă nestingheriţi, având fulare la gât. Italienii îi privesc calmi. Mulţi dintre fanii lui AC Milan prezenţi în zonă vorbesc însă şi germană, şi maghiară. Milanul are suporteri peste tot în Europa. Toată lumea se urcă în trenul de RHO Fiera, iar după maximum 10-15 minute, coboară la Lotto. De acolo mai e un pic până la “San Siro”. Unii aleg să se înghesuie în autobuze, alţii…

Noua Zeelandă. Printre vulcani

Se doarme bine la Hilton, în Taupo! E a doua zi în inima maorilor. Plecăm spre Wai-O-Tapu. Lăcrămioara şi Remus ne-au povestit că acolo e un gheizer care erupe la nu ştiu ce oră, aşa că ne-am grăbit să vedem care e treaba. Lume multă. Cei mai mulţi dintre vizitatorii de la Wa-O-Tapu sunt suporteri ai naţionalei Franţei, echipă care sâmbătă va juca la Auckland cu Noua Zeelandă. Voi fi acolo, pe “Eden Park”! Sunt şi irlandezi. Echipa Irlandei locuieşte în acelaşi hotel cu noi,…

La Padina (2)

Am scris pe fugă în Evz (print şi online) un reportaj despre Padina. A fost unul dintre cele mai citite materiale de ieri, 10 august! Iată materialul: În timp ce unii încearcă să se comporte demn în mijlocul naturii şi să ţină în viaţă turismul adevărat comportându-se civilizat, alţii se comportă ca în junglă. Pentru bucureşteanul sătul de căldura emanată de betoane şi asfalt, de gazele de eşapament şi de mitocănia cotidiană, cel mai bun remediu îl reprezintă muntele. Unii aleg confortul principalelor staţiuni de…

Curtea de Argeş. Meşterul Manole

Pentru că ţin foarte mult la educaţia fetelor mele, sâmbătă le-am urcat în maşină şi le-am dus la Curtea de Argeş. Le-am povestit cu câteva zile înainte inclusiv legenda Meşterului Manole şi într-atât de interesate de subiect au fost, încât nu mi-a luat prea mult să le conving să meargă. Ştiau de asemenea că vor vedea în interiorul mănăstirii Curtea de Argeş mormintele primilor regi ai României, Carol I şi Ferdinand, şi ale soţiilor lor, personaje pe care Alexandra şi Larisa, la doar 6 ani…