Jurnal de călătorie. De la Sölden, în Mexic, via Budapesta

Îmi bubuie capul de furie. Ne târâm de ore bune pe drumurile pline de gropi, înguste şi supraaglomerate ale patriei nostre. Am lăsat în urmă autostrăzile civilizaţiei vestice şi ne-am întors printre căruţe, TIR-uri, benzi continue şi echipaje de poliţie stând la pândă pentru a-i taxa pe fraieri. Nu mai îmi simt picioarele. Nu mai am chef de nimic. Mă pun la mintea unor copii ultraplictisiţi şi discut în contradictoriu cu ei pe teme de viaţă. Simt că sunt depăşit net de isteţimea fetelor, care…

Jurnal de călătorie. Din Sölden. Prietenul Yuri

Din mândrie patriotică, am purtat pe toată durata şederii mele la Sölden treningul de fâş primit înaintea plecării spre Noua Zeelandă, în septembrie 2011. Unul albastru, de fâş, senzaţional în condiţiile în care nu am un costum de schi, pe care scrie “Rugby Romania”. Am şi un tricolor mic pe mâneca stângă. Treningul ăsta a fost ca un paşaport prin Noua Zeelandă! La fel şi aici, la Sölden şi pe pârtiile de la Giggijoch. Sunt mândru de el! Lumea se uită, citeşte, zâmbeşte, salută cu…

Jurnal de călătorie. Despre fericire, de la Sölden

Sunt mulţi cei care nu înţeleg ce caut eu la schi, dacă nu îmi pun schiurile în picioare decât pentru poze sau poate nici măcar atunci. Şi aici, la Sölden, ca şi în alte locaţii din străinătate unde mă decid să ajung, mă simt altfel decât în România. Sunt departe de răutăţile ieftine ale unuia sau altuia, de mizeria de zi cu zi. Sunt doar cu fetele şi cu gândurile mele. Acum, de exemplu, cât timp ele sunt pe pârtie, eu stau liniştit şi privesc.…

Jurnal de călătorie. Încă o zi la Sölden

“Tati, habar n-ai ce ai făcut pentru fetele tale cu Sölden-ul ăsta”, îmi zice Dragoş, alături de care stau la marginea pârtiei. Fumăm şi scrutăm orizontul în căutarea grupului de schiori din care fac parte Ana Larisa şi Maria Alexandra, fetele mele. Au urcat cu telescaunul şi, conform calculelor mele, ar trebui să apară. E ultima lor zi ca eleve ale Şcolii “Yellow Power”. Tot la şcoala asta au învăţat să schieze aum doi ani. Ce trece timpul! E frig. Mai frig decât ieri, când…

Jurnal de călătorie. Scurt, foarte scurt de la Sölden!

De vreo două ore corectez la cele două posturi anterioare, scrise pe fugă, la oboseală! Doamne, ce tâmpenii am scris! În semn de protest, sincer, am bătut câmpii rău de tot, n-am mai scris nimic aseară. Suntem de două zile la Sölden. De fapt la Huben, un sătuc, la vreo 10 km de Sölden, cunoscuta staţiune montană austriacă. Fetele sunt la program. Le-am înscris la aceeaşi şcoală la care au fost şi acum doi ani. Îi zice “Yellow power”! Se descurcă de minune. Eu? Pantofar…

Jurnal de călătorie. Am ajuns la Huben!

Hotelul de la marginea Budapestei e unul de tranzit. Modest, dar curat. Preţurile pe măsură. Nu plângi după bani. Mă grăbesc să deschid caloriferul din camera în care nu sunt mai mult de 16-18 grade. Două paturi, unul lângă celălalt, iar un al treilea deasupra. “Tati, eu dorm sus”, mă anunţă Alexandra. O las, dar după ce adoarme, o cobor. E mai sigur. Unde dorm eu?! Verific patul de sus. E în regulă. Cred că ţine 100 de kilograme. Adorm cu frică, ca nu cumva…

Jurnal de călătorie! La schi, în Austria!

Gata, mâine dimineaţă plecăm spre Austria! Avem drum greu. În jur de 2.000 de km… Asta e adevărata piatră de încercare. “Tati, hai să mergem la Auchan să luăm nişte carne tocată şi nişte piept de pui să facem chifteluţe şi pui Shanghai, ca să avem pe drum”, le zic fetelor. Îi cer permisiunea lui Cipic să gătesc la el. Omul abia a ieşit din gardă, dar e bucuros să primească la el trei călători, care se pregătesc de drum. O sun pe Lea, sora…

Dacă e ianuarie, e schi în Austria!

Am început 2013 cu un blat pe “311”, în drum spre Sfântul Vasile. Pe cumnatul meu, Darius, soţul Leei, îl mai cheamă şi Vasile. Toată lumea însă îi spune Darius. Abonamentul comun RATB-Metrou mi-a expirat pe 25 decembrie, chiar în ziua de Crăciun, iar de atunci apelez la cartele. Nu l-am mai reînnoit pentru că, peste mai puţin de 48 de ore, plecăm spre Austria, la schi! Tot cu fetele. De fapt, pentru ele. Şi pentru mine, dar într-o mai mică măsură. Drumul va fi…