Habar nu am ce m-aş fi făcut fără fotbal. Probabil, m-aş fi orientat spre alt sport. Spre rugby, de exemplu, pe care, în ciuda iubirii mele necondiţionate faţă de fotbal, îl consider cel mai frumos şi mai nobil sport.
Diseară începe Cupa Mondială din Brazilia! E a 20-a ediţie. Pentru mine e a 12-a.
Pe cea din 1970, prima, nu mi-o aduc aminte. Aveam doar trei ani, dar, mai mult ca sigur, tata m-a ţinut în faţa televizorului ca să văd naţionala României descurcându-se onorabil într-o grupă teribilă.
De la Cupa Mondială din 1974 am amintiri vagi. Ţin minte însă finala Germania – Olanda, urmărită dintr-un fotoliu pe care îl împărţeam cu frate-miu.
Au urmat Mondialele din Argentina şi Spania, cele mai dragi mie şi pe care le am, aici, în Mexic, pe DVD.
În Mexic, în Mexicul ăla adevărat, în 1986, am ţinut cu Bulgaria şi cu naţionala URSS-ului. Educaţia comunistă bat-o vina! Nici vorbă. Pe bulgari îi iubeam oricum. La ei am văzut începând din 1980 şi până după Revoluţie marile evenimente sportive, iar cu ruşii n-aveai cum să nu simpatizezi, aveau o echipă prea frumoasă.
Apoi au urmat calificările României, cu emoţiile din 90, cu speranţele din 94 şi cu resemnarea din 98. La ultimul eram deja ziarist!
Jumătate din Campionatul Mondial din 2002 l-am văzut printre pregătirile de nuntă şi în luna de miere! Pe cel din 2006 l-am urmărit ca jurnalist la Kicker. Superb!
Ultimul mondial, cel din Africa de Sud, m-a găsit puţin plictisit. Plictisit de meseria de jurnalist. De jurnalist în România.
Întâmpin marele bal din Brazilia ca om liber! Adică nu mai scriu, decât aici pe blog şi doar atunci când voi avea ceva de spus, nu mai ţin “laivuri”. E bine!
Mi-am propus să nu pierd niciun meci de la Mondialul brazilian. Şi niciun imn! Momentul ăsta, al intonării imnurilor mi se pare esenţial în economia unui eveniment de o asemenea amploare. Nu ştiu de ce.
De când mă ştiu, Campionatul Mondial de fotbal e transmis de televiziunea publică. Fie de televiziunea română, fie de cea bulgară ori de o alta pe care am comutat, sătul de comentariile stereotipe, lipsite de vlagă, de miez.
Prietenul Cătălin Cîrnu va comenta diseară, alături de Dragoş Bocanaciu, meciul de deschidere al acestei a 20-a ediţii a Campionatului Mondial de fotbal.
L-am rugat pe Cătălin (foto), pe care îl consider unul dintre cei mai buni comentatori din România, să mă facă să mă simt ca şi cum aş fi acolo, în Brazilia. Nu de alta, dar n-aş vrea să-l tăvălească ayatolahul presei sportive româneşti şi pe el!
Am avut acreditare pentru Brazilia! Am zis însă că e prea mult. Nici n-am umblat după sponsorizări. Ce rost avea? Îmi amintesc de eforturile făcute înaintea plecării spre Noua Zeelandă, la Cupa Mondială de acum trei ani… Tot la rugby m-am întors!
N-am dat niciodată vreun pronostic. Nu voi da nici acum. Sunt sigur că şi la această Cupă Mondială vor fi meciuri proaste, jocuri de culise, controverse.
Important e însă momentul. Pentru unii dintre actori, un asemenea eveniment e unic în viaţă. Pentru noi, ăştia care doar căscăm gura, e un privilegiu de a ne mai adăuga la CV-ul de telespectator încă un Campionat Mondial.
Pentru mine, Brazilia 2014 e al 12-lea Campionat Mondial!
FOTO: Cătălin Cîrnu, la puţin timp după ce a ajuns în Brazilia!