Classic

Mi-am petrecut noaptea trecuta cu cativa colegi de generatie. Intr-un cadru nostalgic. Eu in fata televizorului, ei pe micul ecran. Eu-fan, ei-idolii mei. Imi amintesc cum, uneori, inainte de 1989, cautam pe unde scurte, sau pe medii – nu mai tin minte, “Radio Beograd”, doar pentru a le asculta rostite numele. Erau de varsta mea. Spun erau, pentru ca cel mai bun dintre ei, asa cum se intampla in viata, nu mai e. Azi noapte, prietenii mei au rejucat, as vrea sa cred ca pentru mine, finala Campionatului European din 1991. Pe rind, Toni Kukoci, Dino Radja, Vlade Divaci, Predrag Danilovici, Velimir Perasovici, Zoran Savici si Zarko Paspalj, caci despre ei e vorba, si-au etalat clasa, intr-un meci cu Italia, tara gazda, cu care sirbii au maturat sala din Roma. Si au jucat fara cel mai bun dintre ei, Drazen Petrovici. Probabil, Drazen a vrut sa vada daca baietii se descurca fara el, pentru ca, la un an distanta, avea sa moara intr-un accident de masina, petrecut undeva, pe o autostrada din Germania, in apropiere de Denkendorf. Dar de ce naiba mi-am amintit tocmai acum de bietul Drazen? A fost un semn, cu siguranta, de la omul care m-a facut sa ma indragostesc pentru totdeauna de sport, tatal meu, de la a carui moarte, astazi, 4 aprilie, se implinesc cinci ani…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *