Încerc să demarez în acesată seară o discuţie mai amplă despre comunism şi capitalism. Cu mijloacele de care dispun: cunoştinţe generale, amintiri din copilărie, impresii din ecapadele în lumea aşa zis liberă, povestiri povestite de alţii (scuzaţi expresia!). Scriu asta şi pentru acei puşti care dau lecţii de democraţie, dau sentinţe sau scriu despre comunism în necunoştinţă de cauză. Habar n-au despre ceea ce a însemnat comunismul pentru că sunt prea tineri, iar tinereţea de multe ori e şi un alibi pentru violenţa verbală şi nu cunosc foarte multe nici despre capitalism pentru că nu trebuie să confundăm această stare nedefinită în care ne zbatem de 20 de ani cu ceea ce unii numesc capitalism. Pentru noi, românii, ar trebui inventat un alt termen.
Astă seară m-am procopsit cu o avalanşă de jigniri, aparent nevinovate, dar spuse cu mare patimă, şi am fost făcut de căcat de un tânăr coleg pe care, sincer, nu-l credeam în stare de aşa ceva. Cum nu sunt de fel supărăcios, ci mai degrabă îngăduitor (a nu se înţelege că sunt prost) am zâmbit şi am plecat. Totul a pornit de la o remarcă, a mea, nevinovată (Doamna Anişoara mi-ar zice, dacă ar auzi: “Aşa îţi trebuie, fraiere, că te bagi unde nu îţi fierbe oala): “Chávez, băiat adevărat”. Mă refeream la preşedintele Venezuelei, ăla de îi înjură cu tupeu pe americani ori de câte ori are prilejul. Iar băieţii de la Casa Alba umblă să-l mătrăşească pe Hugo Chávez, aşa cum încearcă de mai bine de jumătate de secol, fără succes, să-l şmecherească pe Fidel Castro.
Bun motiv să fiu luat la înjurături, nu? Evenimentele din decembrie 1989 au reuşit să schimbe total, pentru mulţi, percepţia despre istorie, despre viaţă, fără, însă, un fundament raţional. După principiul “dacă nu eşti cu noi, eşti împotriva noastră” (motto folosit atât de comunişti după ce au pus mâna pe putere, cât şi de emanaţi după 22 decembrie 1989), eşti etichetat imediat şi ţi se strigă: “Comunistule”. Dacă nu în faţă, atunci pe la spate, aşa cum îi şade bine românului, neam sincer şi extrem de corect! Mi-am adus aminte de alt episod, petrecut în redacţie, în campania electorală. “Cum, nu votezi cu Băse? Comunistule!”. La revedere! În România de astăzi, a avea o părere, alta decât majoritatea, e un păcat capital. Lumea a luat-o razna, îndobitocită de politică, de dorinţa implicării cât mai mari în viaţa politică de orice fel. Şi, vă jur, am votat cu Băse. Sau, mă rog, nu l-am votat pe Geoană. Oricum nu mai conteză…
Toată lumea condamnă comunismul. Şi, pe bună dreptate, e de condamnat. Cei care au făcut şcoala după 1989 au învăţat că regimul comunist a fost răul cel mai … rău din istoria omenirii. În schimb, capitalismul (ca să nu mai vorbim de fascism), cel reprezentat invariabil de Statele Unite ale Americii, e Alba ca Zăpada, e Zîna cea Bună, e Grădina Eden. Nimic nu se întâmplă rău în capitalism sau, mă rog, ce e rău e din afară. De vină sunt comuniştii, teroriştii, Al Qaeda, adică alţii.
Am simţit comunismul pe propria piele. Şi eu, şi familia mea, şi mulţi dintre prietenii mei, multe dintre rudele mele. Îi ascultam pe bătrâni povestindu-ne fel de fel de grozăvii. Şi, tocmai de aceea, am ieşit în stradă şi am plâns de bucurie când Ceauşescu a fost debarcat.
Înainte de 1989, la şcoală învăţam că sistemul capitalist e unul care se bazează pe exploatarea omului de către om. Că lumea va înţelege asta şi va trece la comunism în cele din urmă. N-am fost îndoctrinat însă cu poveşti despre crimele de pe tot globul săvârşite de americani şi de aliaţii lor în numele democraţiei. Pe astea le-am aflat singur. Din cărţi, din tratate, din documente secrete, din povestirile altora.
Concurenţa dintre cele două sisteme, cel comunist şi cel capitalist, dintre Uniunea Sovietică şi SUA, a însemnat în acelaşi timp o competiţie a morţii. Ştim multe despre crimele comunismului. A avut cine să ne ţină la curent. Demascarea ororilor perioadei comuniste, şi aici mă refer la toţi cei peste 70 de ani de comunism, a fost făcută cu lux de amănunte. În schimb, puţini vorbesc despre milioanele de morţi din America de Sud, Africa şi Asia, despre experimentele la cele mai diverse scări (oameni şi naţiuni pe post de cobai), toţi victime ale fricii că adversarul îşi va impune doctrina.
În ultimii 20 de ani, noi, românii, am fost ameninţaţi permanent cu fantoma comunismului. “Vedeţi, dacă nu sunteţi cuminţi, îl chemăm pe Bau-Bau!”. Şi ne cuminţeam. Că aşa am fost învăţaţi. Capitalismul, în schimb, e modelul de urmat neabătut. Un fel de crede şi nu cerceta.
Cam asta a fost prima mea divagaţie pe teme politico-istorice. Al dracului de mult mă pricep! Poate şi din cauza aceastei inculturi politice, mult mai tânărul meu coleg (am coechipieri din liceu care au copii mari, cât el) m-a înjurat. Sau, mă rog, m-a jignit. Mi-am mai adus aminte de ceva. Tot azi s-a întâmplat, incredibil! Tot o remarcă a fost, dar-ar dracu’ în ele de remarci. Îi văzusem faţa lui Pacepa, pe un site. “Morţii mătii de trădător”, am spus, aşa, doar pentru mine. Un coleg, la fel de tânăr ca cel care m-a înjurat, s-a uitat la mine lung şi mi-a zis: “Tati, cum poţi să zici aşa ceva?”. Am încercat să-i explic în ce fel înţeleg eu trădarea lui Pacepa faţă de ţara asta. În zadar…
Noapte bună!
Adi Dobre,
am fost si eu ziarist de proba, 2 saptamani, dar dupa ce am umblat “dezlegat” si am reusit sa public 3 articole din minimul de 2 necesare pentru a trece proba, am renuntat pentru ca am vazut “journalisti care isi formau opiniile in fata televizorului si care pierdusera contactul cu realitatea. Care raspundea la comanda: latra, sezi.
Am renuntat, vroiam sa fac presa pentru a vorbi despre framantarile oamenilor,despre problemele reale nu despre fapte diverse transformate in evenimente nationale.
Acum construiesc, iese ceva din mainile mele, sunt multumit.
Nu am votat niciodata PSD sau Iliescu, nici macar impotriva lui Vadim Tudor, dar spun ca si tine Bravo lui Chavez, bravo lui Morales.
America de Sud este bastionul de rezistenta impotriva imperialismului american. Nu cred ca vor mai rezista mult timp, dar poate o vor face suficient ca sa se mai trezeasca si altii.
Colegii astia tineri ar trebui sa vizioneze filmul “Idiocracy” ca sa inteleaga incotro merge lumea asta societate de consum.
Un sociolog francez spunea ca din punctul de vedere al declaratiilor institutiilor avem un paradox: ne plangem ca nivelul de instruire este din ce in ce mai scazut si ca ritmul de crestere al consumului nu este suficient de sustinut, dar-spunea el- nu putea avea oameni instruiti si in acelasi timp sa fie usor manipulabili prin intermediul campaniilor publicitare. Trebuie facuta o alegere. Se pare ca alegerea a fost facuta.
Pacepa este un tradator.
El nu a denuntat sistemul comunist, nu a luat atitudine impotriva lui Ceausescu, el a ales sa tradeze pe toti colegii lui care faceau contraspionaj. Avea mijloacele sa puna la cale un puci, sa-l omoare pe Ceausescu, orice , dar nu sa-si tradeze camarazii.
Nu mi-a placut comunismul (cat am apucat in el..), dar parca nici capitalismul nu ma entuziasmeaza. E cam aceeasi spalare de creier in scop consumist. Si cam atat.