Bună dimi! În cele nouă luni de stagiu militar, petrecute în perioada septembrie 1987 – iunie 1988, îmi făcusem un obicei. Obicei?! Vorbesc prostii! Era deja un ritual, sfânt, satanic, nu mai conta!
În fiecare duminică, după prânz, după „sectoare”, mă refugiam departe de tot și de toate, în compania unei conserve cu carne „Made in China”! Cântărea undeva la 250 de grame, iar pentru a o deschide aveam la dispoziție o cheiță, lipită de fundul conservei. Aveam grijă ca nu cumva să îmi lipsească în vreo duminică, mai ales că de-a lungul săptămânii răbdam de foame. Vă reamintesc, eram spre sfârșitul anilor 80. Primele trei luni de armată am avut la micul dejun doar ceai și o felie de pâine, nimic în plus. Probabil că, pe hârtie, soldații mâncau la micul dejul și altceva în afara celor enumerate. În fața noastră nu ajungeau decât, repet, o cană de ceai și o felie de pâine. Cei mai mulți dintre noi evitam ceaiul. Auzisem că militarilor, pușcăriașilor li se punea bromură în ceai. „Ca să nu se mai scoale jucăria”, auzeai explicația. Eu sunt convins și acum că totul nu era decât diversiune. Păi, odată intrat pe poarta unității ori a pușcăriei numai de fantezii erotice nu mai aveai chef. Dacă mai consumai și ceai cu bromură, „jucăria” s-ar fi uscat, ar fi căzut, și până la „liberare” sau „eliberare”, după caz, locul se vindeca! Garantat!
Să revenim la conserva „Made in China”! Nimic nu balotam în acea perioadă cu o plăcere mai mare decât acea bucată de carne înghesuită într-o cutie ce bătuse câteva zeci de mii de kilometri pentru a fi desfăcută de un amărât de „terist” la marginea Piteștiului. Nici măcar bucatele ieșite din mâinile și din inima mamei mele, mama care a fost una dintre cele mai bune bucătărese pe care le-am întâlnit în această viață. Într-un clasament al celor mai bune bucătărese din Calea Lactee, doamna Elena Dobre, Dumnezeu să o odihnească, s-ar fi clasat fără blaturi, fără arbitraje părtinitoare, în Top 4!
Ritualul conservei a continuat și în primul an de facultate. Duminica după prânz, obligatoriu o conservă cu carne „Made in China”.
Acum, fie vorba între noi, cred că mai ratam totuși câte o duminică. La un moment dat nici cu relații nu mai puneai mâna pe ceva de haleală în România. Dinspre Asia mai soseau pe plaiurile mioritice doar creveți vietnamezi, niște mizerii ordinare.
În această dimineață mi s-a făcut dor de o conservă! Ca pe vremuri! Am intrat în Auchanul de la Bobocica și, din oferta foarte generoasă, am ales una bucată „Bucegi”, firește, cu carne de porc! Am pus-o în fața laptopului alături de o bucată de pâine și am dat drumul la viață.
Nu, nu am mâncat ca în „Moartea Căprioarei”, de data asta am mâncat și am râs, amintindu-mi de vremuri ce par acum ireale!
