REPORTAJ. Cu Mini Cooper-ul Countryman prin tristul Sud al României

test apa 1

Am revenit de la Chişinău şi mi-am amintit că pe 10 iunie, adică marţi, Alex Şeremet, prietenul meu de la BMW, mi-a promis un test-drive cu un Mini Cooper. “E un D”, mi-a zis Alex în penultimul său mail. Adică “diesel”!

În ultimul său mail ne-a informat, pe mine şi pe alţi aspiranţi la teste, că va pleca în concendiu şi ne-a dat un nume şi un număr de contact. Eternul “domn Gabi”!

Ieri dimineaţă l-am sunat pe “domn Gabi” şi a rămas să ne auzim după ora 15.00. Fug la Băneasa, de acolo de unde se ridică maşinile de la BMW. “Buletinul. Aşa, e bine. Permisul. E bun! Semnaţi aici. Poftiţi cheile”, îmi zice Gabi.

Îmi arată unde e maşina. Mă duc, o deschid, urc în ea. Chestia aia cu pornitul nu mai e o problemă, ca ultima oară. Gabi ţine însă să se asigure că ştiu cum se porneşte maşina. “E dieselul, nu? Nu prea se aude ca un diesel. E silenţioasă”, zic.

“E chiar benzină”, zice Gabi.

Aşa că bisez acelaşi Mini Cooper-ul Countryman pe care l-am testat în urmă cu mai bine de o lună.

Nu ştiu încotro s-o apuc. Mă duc spre casă. Spre Mexic. Mini Cooper-ul meu arată ca o maşină de curse. Are şi număr pe el. Atrage privirile tuturor.

O iau prin Pipera, dar mă satur repede de aglomeraţia din zonă şi fac cale întoarsă spre Bucureşti. Mai bine plecam spre Ploieşti.

test apa 2

Prima zi a testului se rezumă la un drum dus – întors la Băneasa Shopping City, mizeria aia construită pe locul livezilor unde mi-am omorât primii ani de facultate. Fetele au avut invitaţie la un film.

Stau la un şpriţ pe balconaşul meu din Mexic şi îmi fac planuri unde să alerg Mini Cooper-ul mâine. Adică miercuri. Nu iese nimic. Bat un apropo inclusiv pe “feisbuc”. Nu se prinde nimeni. Sau nu vrea nimeni să se prindă. Adorm cu gândul la Mini Cooper-ul care îşi petrece noapte a în Mexic. Acum vrei două nopţi, puradelul ăla de e sperietoarea Mexic-ului, în ciuda celor 10 anişori, s-a urcat pe toate maşinile din cartier. “Vecine, să mai aduci maşini frumoase aici”, îmi zic “balaurii” de pe etaj, în timp ce priveam împreună reprezentaţia viitorului infractor din Mexic.

Plouă, aşa că “omul meu” e de mult în casă.

Sună telefonul. Mă uit speriat la ceas. “Fetele să fie?”, întreb în gura mare. E altconeva, însă. Un vecin. Nu mai intru în amănunte. Fac o faptă bună, aşa, dis de dimineaţă, iar când mă trezesc sunt deja la Feteşti. Fără bani în buzunar, dar cu pespectiva unei zile pline cu Mini Cooper-ul meu frumos, care atrage atenţia tuturor. În Lehliu, o fetiţă mă întreabă: “E maşină de curse?”. “Da, e maşină de curse”, îi răspund. “Are şi număr!”, remarcă ea.

Plec spre Constanţa, fără a avea o destinaţie precisă. Mă opresc în prima benzinărie, un “Petrom”. Comand un pepsi şi un sanwich cu şniţel de pui. Mai am ceva bani pe un card. “Să-l încălzim”, mă întreabă fata din spatele tejghelei. “Vă rog”, îi răspund. “Pioesul” refuză însă tranzacţia… Sunt sigur că mai am bani. “Problema e la noi”, mă linişteşte domnişoara. Mă linişteşte pe dracul, că mă plimbă de la o casă de marcat la alta fără niciun rezultat.

În cele din urmă, un “pioes” cedează psihic şi acceptă tranzacţia în valoare de 12 lei. O rog pe fata de la bar să-mi reîncălzească sandwichul. Mă aşez pe o bancă. Mănânc şi sun la telefon. Diverse persoane. Unde naiva să mă duc. Soră-mea, Gianluca, care locuieşte la Fulga, în Prahova (făcusem deja traseul: Slobozia – Urziceni – Fulga), e plecată cu treburi la Ploieşti. Sun la Galaţi, la fratele Gigi. Închis… Sun la Stelu Enache, bunul meu prieten din armată şi din facultate. Nu răspunde. Am uitat, Stelu se trezeşte după prânz…

test mini fata

Îl sun pe Mugurel Striblea, fost coleg cu mine şi cu Stelu. La ultima revedere mi-a zis că are o fermă în Călăraşi. Sunt curios să o văd. Sun… Nu răspunde… O apuc spre Deajna, oricum n-am unde să întorc.

Îmi pun muzică. Ca de obicei, la drum lung, ascult Compact. După trei melodii, îndrăznesc să-l sun pe prietenul Paul Ciuci. Nu răspunde nici el!

Sună telefonul! Mă uit! Nu văd prea bine cine e, dar răspund. “Servus, Adi”, aud de la celălalt capăt al firului. E Paul Ciuci! Stăm de vorbă pe banii lui mai bine de o jumătate de oră, timp în care vorbim de programul trupei, de ultima achiziţie a Compact-ului, de fetele noastre, ale mele şi ale lui Paul, de viaţă, de blog! Paul e unul dintre cei mai fideli cititori ai blogului meu. Ne îmbrăţişăm de la distanţă şi ne urăm de bine.

Telefonul sună din nou, iar fermierul Migurel Striblea îmi zice: “Vino pe la mine. Du-te la Călăraşi, că mai ai puţin, apoi ţii drumul de Olteniţa. La Mânăstirea faci dreapta spre …”. Nu aud finalul. Semnalul îi cade.

Merg uşor. V-am mai spus, chiar dacă maşins e una de test, mă comport cu ea de parcă ar fi a mea. La intrarea în Călăraşi, nişte băieţi de la o vulcanizare, care n-aveau de lucru, mă sfătuiesc să o iau pe centura oraşului. Centura e praf… Îi înjur pe respectivii, dar îmi cer apoi în gând iertare. Pe drumul care ocoleşte oraşul Călăraşi, văd urmele capitalismului care a făcut ravagii în România ultimilor 24 de ani… Fabrici distruse, magherniţe, sărăcie…

Ţin drumul de Olteniţa. Iau la rând toate satele: Grădiştea, Rasa, Bogata, Ciocăneşti. În Ciocăneşti văd un copil de ţigan. E cel mai negru ţigan pe care l-am văzut în viaţa mea. Şi dacă nici eu n-am văzut ţigani la viaţa mea, atunci n-a mai văzut nimeni.

test manastirea

Tot în Ciocăneşti, parcă, văd o stradă laterală care se cheamă, pe bune “Strada Dallas”!!!

Mai trag din când în când pe dreapta pentru a trage câte o ţigară. Nici foc n-am, aşa că opresc doar la cârciumile de pe traseu, unde, în ciuda orei matinale, e activitate.

La un moment dat, zăresc un bancomat de Raiffeisen. Opresc şi scot bruma de bani rămasă.

Satele nu sunt urâte. Sunt verzi, de la ploile căzute în primăvara asta. Un ţăran a găsit folosinţă unui banner electoral al PSD-ului. A îmbrăcat un hambar cu el.

Sun la Mugurel, care are însă telefonul închis. “O fi pe câmp”, îmi zic. Dar Mugurel nu răspunde. Şi ajung la Mânăstirea. Mă opresc, fac poze, postez pe “feisbuc”.

Şi stau… Mă decid să plec, moment în care îmi trece prin cap să-l sun  pe prietenul Dan Ionescu, alias “Rugny Dracula Old Boys”. E din Olteniţa. Omul ăsta e unul dintre cei mai buni oameni pe care i-am cunoscut.

Dan răspunde, dar îmi zice că e la Bucureşti. Vine pe seară… Îmi zice totuşi să intru în Olteniţa şi să mă duc la magazinul lui din Piaţa Veche. Să beau o cafea măcar şi să-mi ridic sponsorizarea de “5 kile de vin” pentru performanţa de la Vadul lui Vodă!

Mă opresc la Chiselet. Să-mi iau o apă. Şi chibrituri. Intru în vorbă cu vânzătoarea, o fată tânără. Se sperie  probabil de avalanşa de întrebări, mă serveşte, după care închide prăvălia şi pleacă. “E pauză de masă”, le zice ea în fugă unor babe venite să cumpere răsaduri. Protestele babelor rămân fără ecou. Rămân de vorbă cu ele.

test terasa

“Vă interesează casă la no?”, mă întreabă una dintre femei. “Eu ştiu?”, răspund. “Să ştiţi că la noi nu s-a întâmplat niciodată nimic senzaţional. Adică, nu crime, violuri. E linişte”.

Un cetăţean, apărut şi el în zonă, mă sfătuieşte să nu cumpăr la strada principală. “Aproape de centru e cel mai bine. Acolo e poliţia, acolo e şcoala, biserica. Sunt de vânzare. E una chiar după ce treceţi de Primărie, prima la dreapta, apoi a doua sau a trei ape stânga. Nu stă nimeni. Aia trebuie dărâmată. Dar terenul e bun”, mă asigură omul.

Îmi iau la revedere şi plec. Fac prima la dreapta după primărie, apoi a treia la stânga. Găsesc adresa. E o casă părăsită. Iarba din curte mă împiedică să văd mai departe de gard. Vizavi sunt două case de ţigani. Aşa că plec.

Ţin drumul de Olteniţa. Ajung la Ulmeni. Pe dreapta, la ieşirea din localitate, un imens ansamblu de clădiri e în paragină. Opresc. Citesc mai bine: “A-BA-TOR”. Peiajul e decupat parcă din filmele alea despre Stalingrad, din al doilea război mondial. Îmi cade fisa: “Ăsta e celebrul combinat de porci de la Ulmeni. Doamne, ce a ajuns”.

Pe vremea lui Ceauşescu, Ulmeniul era pe locul doi după mult mai celebrul Comtim.

test abator

Ajung în Olteniţa. Ghidat prin telefon de prietenul Dan Ionescu, ajung la Piaţa Veche, care e vizavi de Piaţa Nouă!

Dan are un magazin cu articole de pescuit şi de vânătoare. “Râma şi Cartuşul”, aşa se numeşte. Mi se pare senzaţional. Magazinul e mai aprovizionat decât orice magazin de profil din Bucureşti. Beau o cafea, comandată de Dan omului său de la magazin to9t prin telefon. Mă trezesc şi cu o apă plată. “Aşa bea şeful”, mi se spune.

Stau de vorbă cu oamenii. Le ascult păsurile. Se plâng de faptul că oraşul lor, care înainte de 1989 era un oraş prosper, e acum praf. “Să vedeţi Şantierul Naval, mândria lui Ceauşescu. S-a dus dracului”, îmi zice, între două zaruri, un vânzător de la o prăvălie vecină. “Să veniţi şi să faceţi un reportaj cu ce a ajuns Olteniţa. Şi mai ales de ce. Aţi văzut ce s-a ales de Ulmeni”, îmi spun oamenii. Le promit că mă voi întoarce să realizez un reportaj.

test rama si cartusul

Plec spre casă. Sună telefonul! E Migurel Striblea! Fermierul! Fostul meu coleg! A uitat de mine. Ţine însă morţiş să-i fac o vizită. “Adi, după ce ieşi din Curcani, faci dreapta spre Luica. Nu e indicator, că-l fură ţiganii mereu, dar n-ai cum să ratezi drumul”, îmi zice el. Ştiu drumul. Am fost de multe ori la Nana, cu Cipic. Nana, localitatea aia făcută celebră de familia Băsescu!

Mugurel Mă întâmpină în curtea fermei sale. Stăm o oră de vorbă, timp în care nu ştim ce subiecte să abordăm mai întâi. Mi se face brusc dor de agricultura mea, aia pentru care mi-am omorât opt ani, plus unul de armată. Era să uit, încă doi, până am intrat la facultate!

test mugurel

Plec spre Bucureşti. Mini Cooper-ul meu zboară. Ne-am împrietenit atât de bine, încât, pe bune, dacă aşa avea bani, mâine l-aş cuăpăra. Am mai spus, e puţin puturos, asta până se întinde la drum, consumul nu e unul de senzaţie la o cilindree de 1.6, dar maşina e fantastică.

E uşor să găseşti defecte la o maşină. Eu încerc, ca şi în cazul oamenilor, să le scot în evidenţă plusurile.

Cam asta a fost ziua mea de test-drive, o zi întinsă pe următorul traseu: Bucureşti – Lehliu – Călăraşi – Olteniţa – Luica – Bucureşti.

Consumul a fost undeva peste 7 la sută. Cu aerul condiţionat pornit permanent.

Mâine, altă poveste! Revenim la Chişinău!

2 thoughts on “REPORTAJ. Cu Mini Cooper-ul Countryman prin tristul Sud al României

  1. Buna Adi,

    E trist ca au prapadit sau au vandut pe nimic nu numai obiective din Sudul Romaniei, ci mai in toata Tara.
    Tractorul, Autocamionul, Autobuzul, Aro, IOR, Acumulatorul… Combinatul de la Valea, Rafo, Aversa, si mai toata industria miniera… Flota comerciala, industria grea şi industra usoara a ramas doar o amintire… Arpechim, Oltchim, Azomures, Electroputere, abia mai palpaie… Si lista nu-i decat deschisa.

    De ceva vreme au tabarat si pe Hidroelectrica, CFR Marfa si Posta Romana…

    Nu sunt un nostalgic. Sunt doar mahnit si revoltat.
    Sunt lucruri pe care le-au cladit parintii si bunicii nostrii, cu destule sacrificii.
    Noua poate ne-au lipsit o pereche de incaltari noi, sau am purtat haine unii de la altii.
    (Prima pereche de blugi adevarati – fabricati la Suceava :), am purtat-o in clasa a XII-a).

    Proportiile Dezastrului intrec cu mult episodul Stalingrad, iar Terminatorii sunt cam aceeasi.
    Rudele sau urmasii lor, spilcuiti, cinici si sfidatori, ne ametesc din vorbe si ne fura din condei
    la adapostul imunitatii, crezandu-ne pe toti ‘stupid peoples’.

    C.

Leave a Reply to Cristian MARIN Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *