Cu Mini Cooper-ul spre Bănie! Craiova, venim să demolăm “Centralul”!

MINIMINI 1

Nimeni nu ştie precis dacă meciul de mâine dintre Universitatea Craiova şi Steaua va fi ultimul pe bătrânul “Central” din Bănie.

Oficial, după partida de mâine, arena pe care Craiova a jucat atâta amar de vreme va fi demolată, în locul ei urmând a fi construită alta nouă. Dacă ar fi câştigat Ponta alegerile prezidenţiale oltenii n-ar fi avut nicio emoţie. Nici noi! Aşa e când politicul intră până şi-n iarbă, vorba aia.

Pentru mine şi pentru bunul prieten Sorin Breazu meciul de mâine seară va fi ultimul pe “Central”. Şi asta chit că stadionul nu va fi demolat imediat după Craiova – Steaua. E un moment istoric şi acesta!

Tocmai de aceea am decis să fim prezenţi la meci şi, în ceea ce mă priveşte, să trădez Petrolul, care tot mâine joacă la Târgu Mureş.

Jur, am fost tentat să deturnez excursia de mâine. Adică, în loc să mergem la Craiova, să dăm o fugă în Ardeal! E însă prea departe.

Varianta drumului cu trenul a căzut. La fel şi cea având ca subiect microbuzul. Sau autobuzul. Până la urmă, plecăm cu maşina. Şi nu cu orice maşină.

492x0_Craiova-Bordeaux 1-ilie-balaci

Sensibili la pasiunea noastră extremă, aceea de a vedea pe viu cât mai multe meciuri şi, mai ales, meciuri istorice (!), cei de la BMW ne-au făcut pentru acest drum un cadou: un superb Mini Cooper SD! E modelul lansat în septembrie! E belea!

Aşa că, eu şi cu Sorinel vom pleca în ultima excursie din 2014. La Craiova, tati!

Ne-am făcut itinerariul, care nu ocoleşte Scorniceştiului tovarăşului Nicolae Ceauşescu, Pieleştiul lui Gheorghiţă Geolgău şi nu o ignoră nici pe mătuşa lui Sorin, domiciliată în Craiova şi care, cică, ne va aştepta cu masa pusă!

O să ţin, aşa cum v-am obişnuit, un LIVE TEXT pe “feisbuc”! Cu poze, cu toate alea! Iar la întoarcere, am să scriu cronica meciului Craiova – Steaua şi povestea lui Mini Cooper SD!

Mulţumim încă o dată bunului Dumnezeu că ne ţine, vouă că ne citiţi, vecinilor din Mexic, dar mai ales celor de la BMW! Mulţumim, în special şi în primul rând, Domnule Alex Şeremet!

PS: Alex, ai observat, am scris cu “D” mare!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *