Cu ursuleţul Tedi, cu broscuţa Oac, cu Larisa, cu Alexandra

Celula din Mexic e din nou plină! Fetele şi-au cărat aici aproape toate jucăriile care le-au marcat primii ani ai copilăriei. Multe au fost recuperate cu mari sacrificii de la Miercurea Ciuc, unde au fost exilate, ca victime ale unor epurări absurde, numite în limbajul oamenilor mari cureţenii! De primăvară, de toamnă, naiba mai ştie.
Vedetele sunt ursuleţul Tedi şi broscuţa Oac, două păpuşi de pluş cumpărate de mine cu câţiva ani în urmă de la Auchan şi făcute cadou fetelor într-un mod original. Când am fost, odată, să le recuperez din secuime, am aşezat păpuşile pe scăunelele lor din maşină. A fost dragoste la prima vedere. Larisa l-a luat în primire pe Tedi, iar Alexandra pe Oac. Nicio altă păpuşă nu se bucură de tratamentul, de atenţia, de dragostea de care se bucură Oac şi Tedi. Cangurul, ursuleţul koala aduşi de la Sidney, oiţa şi pasărea kiwi, venite în Sălăjan tocmai de la capătul lumii, au fost primiţi, cu toţi, cu mare fast. Dar Oac şi Tedi sunt, cum ar veni, Maradona! Adică, “plus infinit”!
“Tati, duminică seară venim la tine. Ne e dor şi de Tedi şi de Oac! Trebuie să-i vedem”, mi-au zis fetele ieri. Când spunem rugăciunea, înainte de culcare, ne ţinem toţi de mână. Şi Oac, şi Tedi. Chiar şi Nemo, adus tot de mine de la Londra, în urmă cu vreo patru ani. Când a jucat CFR-ul cu Chelsea. Nemo îşi bagă, aşa, aripioara aia mică, numai să nu rămână pe dinafară. Mai e şi Sebastian, prietenul lui Ariel. A călătorit în acelaşi avion cu Nemo. Restul jucăriilor ne privesc de undeva de sus, de la înălţimea unei etajere cumpărată de la Ikea.
E aproape ora 0.00! Toată lumea doarme. Şi Tedi, şi Oac, şi Nemo, şi Sebastian, şi Larisa, şi Alexandra.
Am zis că nu mai scriu. Dar nu pot să mă ţin de promisiune. Mă simt obosit. O spun fără să mă plâng. Mă simt frustrat, fără să pozez în victimă. Mă simt inutil, fără să cad în penibil. Dar, uneori, mă simt iubit. De Larisa, de Alexandra, de broscuţa Oac, de ursuleţul Tedi, de Nemo, de cei care nu uită şi îşi găsesc timp să mă întrebe din când în când dacă am nevoie de ceva, de către cei care îmi respectă punctul de vedere şi nu încearcă să mă schimbe cu brutalitate, de cei care mă ascultă. Sunt mulţi.
Mâine, adică peste 20 de minute, e “Buna Vestire”, sărbătoare mare în Calendarul Creştin-Ortodox. Ca de obicei, nu ţin post. Dar încerc, acum, mai mult ca oricând, să fiu mai bun.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *