eu

Cum vă amintiți de oameni doar atunci când ei nu mai sunt… ce ipocriți suntem…

Am răgușit, am înnebunit, am dat în apoplexie, tati, de când tot spun, de când tot scriu că suntem niște netrebnici ce facem degeaba umbră pământului… De când spun, de când tot scriu că ne doare sufletul doar atunci când ni se întâmplă nouă, personal, ceva. În rest, ne doare-n cur, tati… Ne doare-n cur de tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru, de suferințele celor care merită, într-adevăr, milă, compasiune, ajutor…

Nouă să ne fie bine… Restul nu mai contează…
Îmi vine de multe ori să-mi dau foc, tati, într-un loc public, în semn de protest față de nesimțirea din jurul meu, dar îmi e frică să nu am soarta lui Jan Palach, acuzat de securitatea cehoslovacă de nebunie… Știu, mulți nu ați auzit de Jan Palach… Dați pe gugăl, tati…

Suntem un popor de ignoranți, de nerecunoscători, de puturoși, de javre, ce ne merităm soarta…
Ne aducem aminte de oamenii adevărați doar atunci când aceștia nu mai sunt printre noi. Și atunci ne facem cruce, scuipăm în sân, spunem la mișto „Dumnezeu să-l ierte”, dar îl înjurăm în șoaptă pe cel plecat dintre noi: „Dă-l în morții mă-sii de bulangiu. Bine că s-a dus. Ce șmecher se mai credea, dar a murit ca un prost”.

O spun din nou, pentru a nu știu câta oară: nimeni pe lumea asta, nimeni în Calea Lactee nu iubește mai mult ca românul non-valorile, impostura, mediocritatea. Nimeni, tati…
Nimeni, dar nimeni pe lumea asta, tati, nu își urăște propria istorie mai mult ca românul. Nimeni nu își reneagă mai mult ca românul istoria, înaintașii, oamenii care s-au jertift pentru ca noi să fim astăzi ceea ce suntem, niște netrebnici…

În seara asta, presa din România a pierdut un om. În seara asta, România a pierdut un om. În seara asta, noi toți am pierdut ceva ce nici nu realizăm. Pentru că nu ne prețuim valorile, tati.
În seara asta am aflat vestea că Ivonne Ghiță, colega mea de la Eurosport, a murit. Era mai mică decât mine și, cu toate astea, a murit…
Ivonne Ghiță, tati, a fost mai mult decât un comentator, mai mult decât un om de sport. Tati, îmi era rușine să comentez alături de ea. Nu știu pe câți dintre voi v-a încercat acest sentiment, auzi (!), să-ți fie rușine să comentezi alături de cineva. Pe puțini, vă spun eu. Și știți de ce, tati? Pentru că mulți dintre noi ne credem șmecheri, tati. Ne credem comentatori, tati, ne credem ziariști, dar de fapt nu suntem nimic, suntem niște netrebnici, suntem niște aspiranți la titlul de comentatori, de ziariști.

Ivonne Ghiță a fost una dintre cele mai bune voci pe care le-a avut România, unul dintre cei mai buni comentatori pe care i-a dat România. Ivonne Ghiță își are locul, acolo, lângă Cristian Țopescu, alături de care a avut onoarea să comenteze. Cristian Țopescu, tati, cel de care ne ancorăm cu încrâncenare, pe care îl considerăm cel mai și cel mai. Cristian Țopescu a fost uriaș. Dar nu a fost singurul și nici nu va fi singurul. Ivonne Ghiță e acolo lângă el. Mai sunt câțiva, tati, dar refuzăm să-i recunoaștem. Sau îi recunoaștem doar după ce au dat colțul, atunci când nu mai sunt, când nu ne mai deranjează…

Știu, românul e mult mai familiarizat cu impostura, cu ipocrizia, calități care au propulsat comentatori submediocri în Cartea Recordurilor, pe post de vedete. Mulți nu au auzit de Ivonne Ghiță, sunt sigur…  Din păcate… Pentru mine, pentru Adi Dobre, un umil slujitor al jurnalismului de calitate, al comentariului de calitate, Ivonne Ghiță a fost un Zeu.

În iarnă, când am primit de la Eurosport programul cu debutul Jocurilor Olimpice de Iarnă de la PyeongChang am înlemnit. Aveam uriașa misiune, enorma onoare de a comenta Ceremonia de Deschidere alături de Ivonne. Adi Dobre, tati! Nu am dormit două zile înainte și două după! Nu de teama ceremoniei, ci de teama de a nu greși față de Ivonne. Mărturisesc faptul că nu am fost mulțumit, deși Ivonne m-a încurajat. După două săptămâni de muncă incredibilă, am comentat împreună și Ceremonia de Închidere! Știu, mulți m-au înjurat!

ivonne   ivonne 2

Nu am văzut în viața mea un om atât de dedicat meseriei, atât de profesionist precum Ivonne. Jur…
Știam că e bolnavă. Întrebam mereu despre starea sa, nu pe ea, ci pe colegii mai vechi. Mai ales după dispariția fulgerătoare a lui Marius Ancuța. „Ivonne e bine”, îmi spunea mereu Noli Cobilanschi, unul dintre cei mai vechi oameni din Eurosport România. Știam însă că nu e bine, doar o vedeam atunci când venea la comentariu. Ivonne era o mână de om, dar în ciuda acestui fapt, ca și Marius Ancuța, a muncit până în ultimul moment. Nu pentru bani, ci din pasiune. Nimeni nu traducea mai bine decât Ivonne „la cască”, așa cum îi plăcea ei să spună, nimeni… Doamne, Doamne ce om ai luat de lângă noi. Vorbeam adesea despre vrute și nevrute cu ea, deși sunt mezinul Eurosportului. Îi făceam concurență la atletismul care pentru ea nu mai avea niciun secret. Discutam adesea pe marginea acestui sport ce are foarte puțini comentatori dedicați, implicați, pricepuți.

De câte ori nu m-a dus acasă, noaptea, după comentarii… Locuia în afara Bucureștiului. Îmi știa fetele, despre care mă întreba mereu ce fac… Offff….. Doamne….

În seara în care Ivonne a fost înștiințată că i s-a întrerupt chiria pe acest pământ, eu am aflat că mi s-a întrerupt chiria în Pericle Gheorghiu 52. Sunt un norocos, tati!
Cum vă amintiți de oameni doar atunci când ei nu mai sunt… ce ipocriți suntem…
Nu am mai fost atât de trist de când am pierdut-o pe sora noastră cea mică, Gianluca… Avea 31 de ani, tati… Sunt trist pentru că am pierdut o prietenă… Sunt trist pentru că ne pierdem, tati, printre proști și impostori… printre oameni  care păcălesc realitatea pozând în eroi, în victime…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *