De iarnă. Despre HBO şi Mexic!

Ascult Bee Gees! Am găsit pe youtube un concert din 1989. Are o oră şi 47 de minute! Ce trupă! Oamenii ăştia se săturaseră de cântat, vorba vine, încă dinainte de a mă naşte. Ce tare! Păcat că doi dintre ei s-au dus… Maurice Gibb, acum vreo zece ani, iar Robin, anul trecut. A mai rămas Barry, ăla cu părul mare, cu barbă şi mustaţă, de mureau colegele mele de liceu după el. Are acum vreo 66 de ani.
Azi m-am trezit pe la 9.00. Asta după ce am adormit pe la ora 2.00, ascultând muzică şi gândindu-mă la nemurirea sufletului. N-a mai trebuit să alerg cu fetele la şcoală, să mă grăbesc apoi la muncă. Nici măcar pe online n-am mai fost nevoit să intru.
Am făcut puţină curăţenie în celulă, apoi Cipic m-a pescuit de la “Răsărit de Soare” şi am mers la un grătar. Acasă la el, pe aragaz.
N-am stat foarte mult şi, în ciuda protestelor şi ameninţărilor lui Cipic, la 8 seara am revenit “la Palat”, aşa cum îi spune Marius Stavrositu cămăruţei mele din Mexic. Trag dintr-o ţigară pe balconaşul de la capătul holului şi privesc prin spaţiul îngust dintre cele două scări ale blocului. Am uitat să vă zic. Blocul nostru are două scări. Una, a mea, e cu familişti, care şi-au cumpărat locuinţele, adunându-se chiar într-o asociaţie de proprietari, din care, bine înţeles, fac şi eu parte! Cealaltă scară, care a rămas nerenovată, aparţine unei firme de construcţii. Acolo stau muncitori veniţi de prin toate colţurile ţării la lucru în capitala noastră dragă.
Mă uit cum ninge. De fapt, doar mai fulguieşte. În ţară, în anumite zone, am auzit că e jale. La Bucureşti, însă, nici iarna nu mai e iarnă. Anul ăsta, iarna s-a cam făcut de râs. N-arată rău Bucureştiul cu acest strat subţire de zăpadă. E aşa, ca o femeie ce şi-a luat pe fugă o rochie uşoară, cât să-i acopere anumite chestii ce-i trădează vârsta, dar mai ales igiena.
Astăzi am văzut şi un film, “Someone like you”. Pe HBO. Drăguţ. Sunt mare fan HBO! Unul dintre cei mai mari. Îmi amintesc de anii 90, când stăteam cu chirie prin Drumul Taberei, iar HBO-ul a venit şi la noi. La noi în România, adică! Mi-am băgat imediat. Am văzut “Bodyguard”, filmul ăla cu Whitney Houston şi Kevin Costner, de vreo zece ori. Băgau băieţii la reluări! Am plătit abonament la HBO chiar şi atunci când toată lumea cumpăra şi vindea decodoare într-o veselie.
Şi aici, în Mexic, primul lucru pe care l-am făcut după ce mi-am băgat cablu, a fost să cer şi abonamentul suplimentar pentru HBO. Acum, că sunt pe RCS-RDS, am şi Digi Film. Nu e rău. Măcar o dată pe săptămână dacă văd un film şi tot merită. Pe bune!
Într-o noapte, pe la 2.00, cred că pe Digi Film, rula “Zbor deasupra unui cuib de cuci”, capodopera lui Milos Forman, cu fabulosul Jack Nicholson. “Zbor deasupra unui cuib de cuci” a fost primul film văzut la video, pe vremea lui Ceauşescu, de subsemnatul.
Pentru că tot am adus în discuţie acest subiect, hai să vă povestesc cum stătea treaba cu filmele în ultimii ani ai regimului comunist. Pentru că mulţi habar nu au. Aceştia nu sunt de condamnat. Sunt de condamnat cei care au uitat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *