Despre Mărțișor

Nu mai știu când i-am dăruit mamei primul mărțișor. Sunt sigur însă că mama a fost prima femeie din lumea mea căreia i-am făcut cadou un mărțișor. Pe vremuri, nu prea aveai de unde să alegi. De cele mai multe ori ne făceam singuri mărțișoarele. Existau însă și în comerțul socialist astfel de accesorii, deși regimul încercase să ucidă tot. Dăduse cu barda, cu napalm, dar românul, inventiv și, paradoxal, uneori conservator, ținea la tradiții chiar și în acele vremuri.
Erau la modă coșarul, potcoava, trifoiul cu patru foi, ghiocelul și… și cam atât! De aici și nostalgia pentru aceste patru simboluri.

Pentru că prima femeie căreia i-am făcut cadou un mărțișor a fost mama, sunt sigur că ea a fost prima, mulți ani ea fost și singura beneficiară a subsemnatului în prima zi de martie. Mă întorceam de la grădiniță sau de la școală cu punga plină de mărțișoare, neatinsă. Nici măcar tovarășei educatoare sau tovarășei învățătoare nu îi dăruiam mărțișoarele pregătite, firește, de mama, care era grijulie din cale afară.

Ușor-ușor, mama a trecut în plan secundar. Aveau prioritate Cristina din banca a treia de la geam, Liliana, colega mea de bancă, Luminița de la a IV-a C sau Emi de la etajul I.
Eșecurile în dragoste răsturnau ierarhiile, iar mama revenea în fotoliul de lider! Astfel de răsturnări de situații au fost frecvente multă vreme.

De aproape 20 de ani, mama are iarăși prioritate. Chiar înaintea gemenelor, care m-au uimit în ultimii ani cu priceperea cu care „fabrică” mărțișoare. Obiectele ieșite din mânuțele lor au ajuns în Anglia, Italia, Germania, la Galați la Ploiești, la Cluj. Mama rămâne însă prima care de aproape 20 de ani primește un mărțișor de la băiatul pe care îl dojenea atunci când acesta se întorcea cu punga acasă de la grădiniță ori de la școală pentru simplu motiv că era din cale afară de timid. Sau poate altul era motivul.

De aproape 20 de ani, la fiecare 1 martie îi agăț mamei un mărțișor de crucea aia nenorocită din lemn care refuză să putrezească sau să se rupă cumva. În primii 10 din acești 20 de ani n-am putut să dăruiesc altcuiva vreun mărțișor. Pur și simplu nu am putut. Tot biata de ea a fost cea care, într-o seară, m-a lămurit, rugându-mă să mă maturizez, că-s deja bătrân în buletin, și spunându-mi în același timp că nu e singura femeie din lume care contează pentru mine în această zi de 1 martie, și nici de 8 martie.

Dar tot ea e în fruntea clasamentului! Așa că, în această dimineață, cu noaptea-n cap, m-am urcat în tren și am plecat, așa cum o fac de aproape 20 de ani, mai precis de 19, la Ploiești, să-i dăruiesc mamei un mărțișor. Obligatoriu coșar, potcoavă, trifoi cu patru foi sau ghiocel! Din acest an, din păcate, trebuie să mai iau cu mine unul, pentru Gianluca, sora noastră mai mică.

Apoi am să merg la vecinele mele din Mexic, la babele mele de pe străduța din Cartierul Pieptănari unde locuiesc de aproape doi ani, la fetele lui Ochi Frumoși, iar dacă uit azi de cineva, cu siguranță îmi voi lua revanșa zilele viitoare, pentru că martie abia a început! Nici de Laika nu am uitat! Laika Dobre, tati! Cum să uit?!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *