Deutschland

Nu am crezut ca voi tine vreodata cu Germania. La fotbal. In copilarie, o perioada, m-a urmarit acea bucurie tembela a nemtilor din finala Cupei Mondiale, editia 1974. Prima de care imi aduc aminte. Mi s-a parut indecent sa te bucuri atunci cind esti gazda si iei potul cel mare. Ceva mai tirziu m-a urmarit faza de la Mondialul din ’82, cind Schumacher l-a rupt pe francezul Battiston fara sa primeasca vreun avertisment, desi se impuneau penalty si “rosu” la neamt. Daca as fi vazut de la televizor Euro 2008, probabil as fi inebunit cind Germania a eliminat, in “sferturi”, Portugalia lui Pepe, Bosingwa, Nani si Quaresma. Am fost cucerit insa de civilizatia tribunei, de ambitia si organizarea baietilor lui Low. Absolut fantastici. Apoi, la final, coregrafia echipei si a tribunelor intesate cu zeci de mii de nemtalai, cu Podolski in rol de dirijor. O legatura intre fani si jucatori de neinteles pentru un estic educat sa nu-si deranjeze echipa nationala. A urmat semifinala cu Turcia. Am stat din nou intre bancile de rezerve, la doar citiva pasi de fotbalisti, de antrenori, de arbitri. Si am avut impresia ca si echipa lui Low, ca de altfel toate echipele nemtilor de la inventarea fotbalului, e facuta din acelasi aluat, reprezentind pe gazon societatea germana, cu bune si cu rele. Dar mai multe bune. Ma bucur ca a trebuit sa vad din tribuna doua meciuri ale Germaniei pentru a ma debarasa de resentimente. Acelasi lucru l-am facut si cu Olanda. E ca si cum ai injura litoralul bulgaresc, fara sa fi calcat vreodata pe acolo. Comparatia asta mi-a venit in minte, asa, aiurea.

One thought on “Deutschland

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *