EHF a hotărât cum se va desfășura în continuare sezonul 2019-2020. La fete ar putea fi organizat direct Final Four-ul competiției

Într-o conferință video ce a avut loc astăzi, vineri, 24 aprilie 2020, Comitetul Executiv al Federației Europene de Handbal a anunțat luarea unor decizii foarte importante cu privire la desfășurarea în continuare a sezonului competițional 2019-2020.
Comitetul executiv al EHF a ajuns la concluzia că, din cauza pandemiei de COVID-19, competițiile sportive nu vor putea fi reluate în luna iunie. În aceste condiții, unele competiții au fost anulate, altele, cele mai importante, au fost amânate, iar condițiile și datele de desfășurare au fost modificate.

Sezonul 2019-2020 al Ligii Campionilor la handbal feminin a suferit modificări importante.
Astfel, meciurile din sferturile de finală ale competiției, reprogramate pentru luna iunie, au fost anulate. Final Four-ul DELO Women’s EHF Champions League a fost programat să aibă loc în zilele de 5 și 6 septembrie 2020 la Budapesta. În acest moment, EHF și EHF Marketing iau în calcul posibilitatea ca meciurile din sferturile de finală să se dispute împreună cu Final Four-ul Ligii Campionilor, adică un Final 8!
Acesta ar urma să fie programat în zilele de 3, 5 și 6 septembrie 2020.

EHF a mai luat în discuție o variantă, aceea de a organiza Final Four-ul Ligii Campionilor invitând echipele clasate în acest moment pe primele două locuri din grupele principale. Acestea sunt Metz Handball, Team Esbjerg, Györi Audi ETO KC și Brest Bretagne Handball.

Acesta ar fi cel mai negru scenariu pentru echipa de fete a CSM București, câștigătoare a Ligii Campionilor în 2016.

Calificată în sferturile de finală ale EHF Challenge Cup, unde urma să dea piept cu formația rusă Dinamo Victor Stavropol, echipa masculină de handbal a Clubului Sportiv Municipal București nu își va putea apăra trofeul cucerit anul trecut. Federația Europeană de Handbal a hotărât anularea actualului sezon al MEN’S EHF Challenge Cup.

În ceea ce privește VELUX EHF Champions League, Liga Campionilor rezervată băieților, a fost verificată posibilitatea de a se juca rundele eliminatorii în această toamnă. „Cu toate acestea, având în vedere calendarul dens din handbalul băieților și
noul acord de marketing al EHF începând cu sezonul viitor, acest lucru nu a fost considerat posibil”, a anunțat Federația Europeană de Handbal. Prin urmare, toate meciurile au fost anulate.

Final Four-ul VELUX EHF Champions League va avea loc în zilele de 28 și 29 decembrie la Köln.

Sunt calificate pentru Final Four cele mai bune două echipe din grupele A și B: Barça, Paris SaintGermain HB, THW Kiel și Telekom Veszprém HC.

Calificată în optimile de finală ale Ligii Campionilor după un sezon fantastic, Dinamo București, campioana României, și-a încheiat astfel aventura în cea mai importantă competiție intercluburi din lume. Dinamo urma să întâlnească în optimile de finală ale Ligii Campionilor puternica formație franceză Paris SaintGermain.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *