Elvira

Mă uitam uneori la ea şi nu mă mai săturam. Mereu îmi spuneam: “Doamne, ce frumoasă e!”. Ne-a fost, mie şi fratelui meu, apoi şi Leei, ca o soră mai mare. Întotdeauna am crezut că femeia asta merita o soartă mai bună. Am crezut de asemenea că ar fi trebuit să se înţeleagă până la urmă cu Sanda, sora ei mai mică, în privinţa casei de la Boldeşti, a pământurilor lăsate moştenire de bunicii noştri din partea mamei. Ele, singurele moştenitoare. Pentru că mama, care nu mai e, şi Violeta, care plânge acum, nu erau puse la socoteală.

Elvira a fost sora mamei, doar după mamă. Elvira a fost mătuşa mea. A noastră. O femeie plină de viaţă până la un moment dat, când a refuzat să mai lupte şi s-a mulţumit să plutească în derivă, aşa cum facem aproape toţi muritorii. Am cunoscut-o pe Elvira în cea mai frumoasă perioadă a ei, cea a adolescenţei. Era atât de frumoasă, că nu ştiu cum de n-a răpit-o careva. Făcea naveta la Ploieşti, la Liceul Pedagogic. A absolvit şi a devenit învăţătoare. Asta a făcut apoi toată viaţa ei. A fost învăţătoare. Ea şi cu Sanda, sora ei mai mică, adică tot mătuşa mea şi ea, m-au învăţat să fumez. Mai întâi cu tulpini uscate de leuştean, iar mai apoi cu ţigări adevărate. M-au învăţat şi multe lucruri frumoase, dar n-am să uit vreodată că prima ţigară cu Elvira şi cu Sanda am fumat-o.

Nu pot uita că primii jeansi din viaţa noastră, eu şi frate-miu Edi, i-am primit de la Elvira şi de la Sanda. Frate-miu a primit perechea de blugi a Elvirei, iar eu pe cea a Sandei. Amândouă erau în creştere, se îngrăşaseră sau, mă rog, se împliniseră, şi nu mai puteau intra în blugi. Au fost cei mai frumoşi jeansi din viaţa mea. Edi a primit de la Elvira nişte Levi Strauss, iar eu, de la Sanda, o pereche marca Brooklyn. Dăduseră pe fiecare pereche câte 1.500 de lei. Pe vremea aia erau mulţi bani. Aproape un salariu!

O ţin minte pe Elvira la nunta Violetei, sora următoare după mama. Mama Violeta, cum îi zicem noi acum. Era prin 1978. Violeta s-a măritat cu Abdu, un student sirian, un om extraordinar, care, din păcate, aşa cum se întâmplă cu toţi oamenii buni, nu mai e printre noi. Violeta şi Abdu au dat petrecerea la Boldeşti, la o cantină. A fost una dintre cele mai frumoase nunţi pe care le-am văzut vreodată. Acolo am văzut pentru prima oară cum se făcea cafea în oală de ciorbă şi se punea în ceşti cu polonicul! La nunta Violetei, Elvira a dansat cu un băiat drăguţ. Tot arab, iordanian mi se pare. Îl chema Adnan. Au petrecut toată seara împreună. Cu mintea mea de copil, gândeam că se vor căsători. Eram chiar sigur de asta. Ţin minte că o şi tachinam pe acest subiect. Cât îmi permiteam. La două săptămâni de la nuntă, când, probabil, Elvira aştepta veşti şi o posibilă invitaţie, zic şi eu, la un restaurant, a sosit vestea că Adnan a murit. Într-un accident de maşină. Atât mai ţin minte. Elvira a avut mulţi peţitori, dar am impresia că tot de o căsătorie aranjată a avut parte. E părerea mea. Ştiu că mamaie era foarte mândră că fiica ei se căsătoreşte cu un inginer. Parcă asta conta…

Astă-seară am primit un mesaj de la Lea. “A murit Elvira…”. Atât scria. Săraca Elvira, abia se mai liniştise şi ea. Copiii, Mihăiţă şi Roxănica, îşi împărţiseră casa de la Boldeşti, iar ea încerca să se adune. Singură. Nu avea decât 58 de ani. Cică au găsit-o în pat, fără suflare. Aşa mi-a zis Lea, printre suspine. După 40 de ani de muncă, Elvira nu a apucat să mânânce din pensie decât o lună-două. Ce mai e de zis? Nimic, vă zic eu.

Nu scriu chestiilea astea pe blog ca să impresionez pe careva sau să-mi vărs, cum ar crede unii poate, amarul. Nici vorbă. Scriu aici despre chestiuni simple, absolut normale, de viaţă, pe care fiecare dintre noi, mai devreme sau mai târziu le vom trăi. Nici măcar postarea de acum câteva zile, aia cu moartea, nu a fost scrisă cu vreun scop. Iniţial am scris-o doar pentru mine. Dar am zis că inclusiv astfel de stări sufleteşti îi ajută pe cei nehotărâţi ori derutaţi de anumite situaţii din viaţă. E mai bine să înveţi din experienţa altora. Iar eu vă stau la dispoziţie.

2 thoughts on “Elvira

  1. Adi, te rog sa primesti condoleantele mele pentru pierderea matusii tale.Stiu cat este de greu sa pierzi pe cineva drag, sunt momente din viata pe nu avem cum sa le evitam…

  2. De multe ori asteptam sa traim, asteptam ca ceva sa se intample ca noi sa avem viata pe care o dorim.
    De multe ori ne uitam la unii din jur si le admiram viata si realizarile si ne incearca un sentiment de invidie.
    Noi trebuie sa facem acel pas de a ne trai viata de zi cu zi asa cum noi o dorim. De a face ce simtim ca trebuie in acel moment care nu va reveni.
    Timpul se scurge intr-o singura directie si daca nu il folosim azi, maine nu va reveni.
    Oamenii vin si pleaca din viata noastra si pe unii ii admiram foarte mult, dar nu avem curajul sa facem noi ce am dori.
    Nu lasa timpul sa treaca pe langa tine si fa zilnic pasi marunti la care inima te indeamna.

Leave a Reply to Radu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *