finala 1

„Frate, te rugăm să treci Prutul!”

Istoria învățată înainte de 1989 la școală nu lăsa loc de interpretări. Comuniștii au rescris istoria românilor fără prea multă trudă, dând pur și simplu cu barda. S-au văzut nevoiți totuși să-și pună mintea la contribuție în momentul în care au fost obligați să inventeze. Neavând minte, s-au folosit pentru asta de oameni deștepți, nu analfabeți sau absolvenți a două clase. S-au găsit și oameni cu carte care să facă pact cu diavolul. Întotdeauna s-au găsit.

Cunoștințele despre frații despre Prut se rezumau înainte de 1989 la melodiile Sofiei Rotaru și la poveștile spuse în șoaptă, cu teamă, de părinți, ori de doamna Popescu de la etajul III, de pe Găgeni 88, refugiată din Basarabia, o adevărată martiră, căreia nimeni nu îi spunea, din respect, nici „tovarășa Popescu” și nici „tanti Popescu”, ci doamna Popescu.
Apoi din raidurile noastre nocturne prin Gara de Sud din Ploiești, unde, preț de câteva minute, staționau, de cele mai multe ori cu perdelele vagoanelor de dormit trase, trenurile „rusești”. Din când în când, se deschidea câte o fereastră dindărătul căreia se auzea, într-un grai ciudat nouă: „Nu doriți să cumpărați o cușmă? Sau, poate, un aparat de radio?”. Nu te prea încumetai să intri în vorbă cu ei. Nu știai la ce să te aștepți, frica fiind principalul inhibitor. Pe vremea aia preferam trenurile din Gara de Vest, de unde cumpăram țigări și cafea de la polonezi ori nemți în cele câteva secunde cât trenul staționa.

Apoi a venit Revoluția și, imediat după ea, au sosit și primii studenți din stânga Prutului. La noi, la Agronomie, aceștia au apărut chiar în 1990. Țin minte că toți ne îndrăgostiserăm de o fetișcană pe nume Svetlana, din Chișinău, care, în cele din urmă, dintre toți colegii de an, l-a ales pe Ahmed, un arab! Ahmed avea mașină!
Am fost foarte dezamăgiți! Și nu doar de Svetlana, ci și de ceilalți studenți moldoveni care avuseseră privilegiul să studieze în anii 90 în „The mother country”. Oamenii dăduseră repede de gustul banilor și făceau naveta la Chișinău, de unde veneau încărcați cu televizoare Alfa, cușme de blană și alte bunuri de consum pe care le bișnițăreau.

Cu un asemenea debut în relațiile cu frații de peste Prut, puteam avea prejudecăți. N-am avut însă nicio secundă. Din 1990 încoace am învățat adevărata istorie a românilor și am cunoscut o mulțime de români din stânga Prutului. În plus, am fost de două ori la Chișinău, prima oară cu trenul acela de care vorbeam mai sus, a  doua oară cu un microbuz condus chiar de subsemnatul!
De Moldova mă leagă până la urmă cea mai frumoasă amintire din cariera mea de fotbalist, premiul pentru cel mai bun portar al Campionatului European de minifotbal rezervat jurnaliștilor, din 2014! Cu ceva vreme mai înainte de episodul amintit îi cunoscusem pe câțiva dintre cei mai buni jurnaliști de la Chișinău. Cu mulți am rămas prieten. În ciuda promisiunilor că îi voi mai vizita, nu am mai trecut Prutul în ultimii ani, deși am fost asigurat că voi fi găzduit și omenit, exact ca în reclama aia de promovare a turismului în Moldova, cu falsul Brad Pitt! Așa sunt cei mai mulți dintre moldoveni, ca cei din reclama cu pricina.

În urmă cu doar câteva zile, Alexandru Grecu, jurnalist la Chișinău, mă abordează pe „feisbuc”:
– Frate, te rugăm să treci Prutul!
Așa vorbește el mereu, cu apelativul frate.
– Ce să fac, frate, peste Prut?, îi răspund.
– Să comentezi finala Cupei Moldovei, frate! Încerc și eu marea cu degetul. Vreau să-l aducem pe Adi Dobre la Chișinău să comenteze pentru moldoveni!

Propunerea lui Sandu m-a luat, sincer, pe nepregătite. Omul a știut însă ce face. M-a lovit direct la „corazon”! Cunoscându-mă foarte bine, cred că a știut din momentul în care s-a gândit să mă cheme că nu am cum să-l tratez cu refuz.
– Ai auzit de TV8, e un post nou, ziceai că ai văzut și prima mea emisiune pe facebook. Slava Pîslari, prietenul nostru comun, e director. El a insista să vii. Încercăm să facem ceva frumos, d’aia ne-am gândit la tine. Vezi cum ajungi, stai la mine acasă, mănânci cu familia mea, ne înțelegem noi, mi-a mai zis Sandu.

Așa că mâine, marți, 22 mai, anul de grație 2018, voi „decola” de la Autogara Filaret spre Chișinău, ca să comentez pentru TV8 finala Cupei Moldovei, ce va fi disputată în acest an între Zimbru Chișinău și Milsami Orhei! Meciul e miercuri seară pe stadionul „Zimbru”, pe care l-am vizitat acum mulți ani, să fie „fo” 14, când arena era încă în construcție.

Mărturisesc faptul că am emoții mari. Așa sunt eu. Dacă nu am emoții nu sunt eu! Emoții și dor de ducă.

– Toată ziua ești pe drumuri, tot timpul trebuie să faci ceva, altfel mori, te plictisești, mă „dojenea” azi după amiază o prietenă, după ce a aflat că voi pleca la Chișinău ca să comentez finala Cupei Moldovei.
– Ce să fac, tati? O viață avem. Dacă tot nu am primit acreditare la finala Ligii Campionilor de la Kiev, de sâmbătă, mergem la Chișinău.

Oricum, un Zimbru – Milsami e de zece ori mai greu de comentat decât un Liverpool – Real Madrid, vă spune un om bătrân, dar nu despre asta e discuția.

Nu am mai scris pe amărâtul ăsta de blog, pe care l-am considerat dintotdeauna ca fiind cel mai bun prieten al meu, de luni bune. Cred că aceasta e prima postare în 2018. Așa e când nu trăiești din scris, când respecți scrisul, când îl consideri doar o pasiune, un mod de a comunica și de a spune ceea ce nu ai curaj prin viu grai. În ultima perioadă cheful de scris îmi fugise, habar nu am unde, în orice caz departe. S-a întors, se pare.
Aveam nevoie totuși de un declic, iar acesta a venit de unde mă așteptam mai puțin:
– Frate, te rugăm să treci Prutul!
O rugăminte, o propunere, cât un ordin! Sandu parcă mi-ar fi spus: „Îți ordon să treci Prutul!”
L-aș fi trecut în ambele cazuri!

Am spus de nenumărate ori că sunt un răsfățat de soartă, în ciuda necazurilor care lovesc necontenit, ca o grindină. E adevărat, prețul e mare, de cele mai multe ori, dar nu mă plâng. Așa e în viață.
Și mai e ceva. Țineți minte: Nu luăm cu noi dincolo absolut nimic în afara amintirilor și a faptelor frumoase. Iar deplasarea asta la Chișinău va rămâne, sunt sigur, o amintire frumoasă.

PS: Câteva poze cu frații de peste Prut, jurnaliștii-fotbaliști, de acum mulți ani, de la Bansko, Bulgaria! Apare și fratele Sandu Grecu! În ambele!
Bansko 2012 117     Bansko 2012 339

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *