Iar ne-a surprins iarna

În urmă cu exact 25 de ani, tot pe la ora asta, 0.39, stăteam şi învăţam în camera mea de pe Găgeni 88, din Ploieşti. Era al dracului de frig. Caloriferele abia se dezmorţeau. Tata, Dumnezeu să-l odihnească, coborâse de câteva minute să dea drumul la centrală. Era trecut de 12 noaptea şi presiunea la gaze crescuse. Asta era ora când gospodinele îşi suflecau mânecile şi se apucau de treabă. Până atunci, aragazul nu fusese decât obiect de decor.

Învăţam la legumicultură şi la genetica de a XII-a pentru admitere. Între 22.00 şi 23.00, la Radio România, programul 1 se-nţelege, ascultam “O zi într-o oră”. Aşa se numea emisiunea. Era o retrospectivă a zilei: politică, în cea mai mare parte, sport, meteo. Parcă îmi răsună şi acum în urechi: “Acum la Bucureşti sunt minus 20 de grade”. Era ceva normal pentru perioada asta. Până pe 27 ianuarie, am dat ca exemplu data de azi, eram sătui de iarnă. Zăpadă, vânt, gheaţă, frig. Mai ales frig… Timpurile s-au schimbat. La prima zăpadă, întreaga Românie e atât de surprinsă de parcă am fi localizaţi la tropice, nu în zona temperată.

O zăpadă de 20 de cm paralizează capitala, iar ţara e în stare de şoc. Pe vremuri, informaţia nu circula aşa de rapid. Acum, poţi afla tot ce mişcă în ţara asta cu mult timp înainte de a se produce acel ceva. Televiziunile, fără număr, radiourile şi ziarele (ediţiile online) se întrec în a transforma o simplă informaţie sau un banal eveniment într-un eveniment de prim plan. Şi cu toate acestea, suntem mereu surprinşi. De mama natură, de mama lor de politicieni, de tot…

După ce m-am întors din Noua Zeelandă, acolo unde românii se întreceau în a injura România, mi-am jurat că  nu voi mai zice nimic nasol despre ţara mea. Pentru că România chiar nu are vreo vină că e populată de o mulţime de retardaţi şi de cretini irecuperabili. Ieri la muncă, ascultam fără să vreau, pentru că la redacţie urlă 10 televizoare non stop (culmea, pe acelaşi post), teleconferinţa premierului. Aş fi jurat că e vorba despre o scenetă, cu Vacanţa mare de pe vremuri, aia cu Semaca, ori Divertis, tot ăia de pe vremuri. Când colo, era chiar premierul. El însuşi în persoană, vorba lui nenea Iancu. Cu o zi înainte îl ascultasem pe tătuca Băse, cel care a confiscat noţiunea de preşedinte, pe care, după unele surse, ar fi inventat-o.

E uluitor cum o zăpadă, anunţată de atâta vreme şi care se manifestă cu înverşunare doar în afara localităţilor, a reuşit să paralizeze o capitală şi o ţară întreagă. Explicaţiile sunt simple: suntem nişte oameni mici, obişnuiţi să ni se dea, obişnuiţi ca cineva să stea la curul nostru şi să ne împingă în permanenţă către idealurile fiecăruia. Ăştia suntem. D”aia ne surprinde iarna de fiecare dată în ultimii 22 de ani.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *