În armată

De câte ori mă duc cu fetele la Auchan, ne oprim preţ de o oră la Humanitas. Fetele lu’ tata au deja tabieturile lor. Îşi iau câte o carte din rafturi şi se aşează tacticos pe unul dintre cele patru scaune aflate în librărie. Sunt şi două mese, aşa, ca într-un colţ de lectură. Poţi chiar să bei un suc, ori o cafea. Eu, de obicei, ma bag în colţul în care găsesc de toate. Librăria e destul de mică. Astă seară am citit din Coran. Mă rog, mai mult chestii introductive, despre Profet, etc. Eram curios să văd dacă cele două cărţi, scrise de autori diferiţi, se deosebesc din punct de vedere al traducerii. Nu sunt foarte multe deosebiri. De obicei, la traduceri intervine interpretarea fiecărui autor. Dar, în mare, cele două cărţi sunt identice.

Chiar la intrare în librărie e o masă pe care sunt aşezate mai multe cărţi. De obicei nu mă opresc la ele. Nu pot uita că mă aflu totuşi într-un hypermarket, iar taxa de raft e sfântă! Chiar şi la cărţi. Totuşi, în acest domeniu, oamenii sunt mai cu bun simţ. Nu vând ouă sau cereale. Vând cărţi! Cu câteva titluri diferite, la loc central se află Radu Paraschivescu. Doamne, ce mi-ar fi plăcut să am talentului omuleţului ăstuia! Îmi place foarte mult Radu Paraschivescu. În primul rând că are ce povesti. Apoi, pentru că are talent cu adevărat. Îşi găseşte cu uşurinţă cuvintele. Asta, spre deosebire de alţii. “Ghidul nesimţitului” e o capodoperă! Prima oară am citit cartea în Germania, la Christian, prietenul meu. Încă! Încă, prietenul meu! Astă seară am lecturat, aşa, pe sărite, o altă carte a lui Radu, despre cătănie. Şi mi-am amintit de vremurile când armata era obligatorie. Mi-am amintit de vizitele medicale premergătoare stagiului militar, de anii, 2 la număr, în care mi-am amânat armata, de gafa care m-a costat … armata, de drumul până la Piteşti, acolo unde am stat 9 luni militar, de rândurile nesfârşite de porumb, de frizura “zero”, de caporalul Sandu, de plutonierul adjutant Costache, de căpitanul Ungureanu, comandantul Companiei a 2-a Pompieri Piteşti, de focurile din Combinatul Petrochimic, de Stelu Enache, bunul meu prieten, de cele peste 100 de scrisori primite în cele 9 luni de armată (un adevărat record), de zilele în care ieşeam cu “sanitarul” să fac un moldamin şi ne opream direct în cârciumă la “Zimbru”, ori la “Minerva”, în centrul Piteştiului, de concertul celor de la Compact (ăla adevăratul cu Paul Ciuci, Vladi Cnejevici, Adi Ordean, Teo Peter), de mirosul de mercaptan, de scrisoarea de adio a Mihaelei, iubita mea, de ţigările “Vek” şi “Vikend” cerşite prin baruri, de conserva de carne şi de ţigara Kent care ajunseseră un ritual în fiecare duminică, de ziua plecării, de masa din Trivale, de drumul spre casă, o casă care nu mai există astăzi, aşa cum nu mai există multe în viaţa mea.

Mi-am propus să încep un serial despre perioada 15 septembrie 1987 – 15 iunie 1988, una dintre cele mai grele, mai urâte, dar, paradoxal, una dintre cele mai iubite din viaţa mea! Perioada cătăniei! 9 luni, aici nu sunt de acord cu Radu, pe care nu le consider chiar pierdere de timp. Am învăţat multe în cele 9 luni de armată! Şi nu armată, ci ARMATĂ! Închipuiţi-vă 22 de TR-işti într-o companie de trupeţi. Cum credeţi că ne-au privit cei care fuseseră înregimentaţi în mai 1987 şi care se eliberau în septembrie 1988. Adică fuseseră încorporaţi cu 4 luni înaintea noastră şi erau liberaţi după noi! Ăştia erau cei mai frustraţi!

Aşa că, promit, cât de curând, că mă voi apuca să scriu, aşa, un jurnal de front, cu trăirile tânărului Adi Dobre la 20 de ani! Atât aveam când am plecat în armată. Şi tot mi-a fost greu.

3 thoughts on “În armată

  1. Salut, Adi! Sunt pompier militar in Ploiesti. Mi-ar placea foarte mult sa stiu despre cum era in armata la pompieri in acele timpuri. Asa ca astept cu nerabdare articolele tale pe aceasta tema.

Leave a Reply to Sorin Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *