Jurnal de bord. A doua zi la Atena! Adriana, cea mai frumoasă grecoaică!

Echipajul CONAIR-ului de Pireu e bulversat. Mai puţin eu. Nimeni nu înţelege nimic din acest oraş absolut fabulos. “Tati, păi dacă Piaţa Omonia e centrul Atenei, atunci Bucureştiul e New York”, îmi zice Sorin Breazu, coechipierul meu de la Evz, cel care şi-a luat concediu şi s-a împrumutat de la părinţi, doar pentru a-mi fi alături în această nouă aventură. Sorin îşi argumentează afirmaţia arătându-mi câţiva amărâţi care şi-au găsit adăpost lângă o scară de bloc, terasele părăsite, magazinele cu vechituri. Daniel Conţescu e şi mai radical: “Atena e de cacao”.
Tac şi înghit. Adevărul e că nici eu nu mai recunosc Atena, aia de am vizitat-o acum 15 ani, după moartea mamei.
Stăm într-un cartier aproape de Omonia. În jur sunt numai firme de transport auto cu destinaţii exotice: Tirana, Plovdiv. Unde e Atena mea, totuşi? E întrebarea care mă macină. Aşa a trecut prima zi petrecută într-o capitală supusă la perversiuni de o criză financiară fără scrupule.
Ca de obicei, la ora 6.00 am fost în picioare. Am intrat pe net, am scurs termosul de cafea, am fumat o ţigară. După micul dejun am plecat spre “Karaiskakis”, acolo unde mâine seară Grecia şi România, două dintre cele mai amărâte naţionale din preliminariile europene, îşi dispută un bilet pentru Brazilia.
Stadionul, frumos! Ne facem treaba, transmitem la Bucureşti. Apoi vine bomba: “Mitică nu mai e şeful Ligii”. Sincer, sufăr un şoc! Cum dracului s-a întâmplat asta. Nu ascund faptul că mă bucur de plecarea fostului miliţian de la Ligă. Problema e însă că a venit un alt derbedeu. Asta e…
De la stadion plecăm însoţiţi de un moldovean stabilit de vreo 17 ani în Atena. S-a lipit de noi şi s-a oferit să ne fie ghid. Omul n-are de lucru, aşa că are timp să piardă alături de noi. Sorin, că aşa îl cheamă, ne face capul mare. Vorbeşte într-una!
“E nevorbit, tati”, zice Colţul. Îmi dau seama rapid că omul chiar e sincer. În timp ce cotrobăim Atena, ne povesteşte viaţa lui. Omul e fabulos, chiar dacă n-are har.
Începem, uşor, uşor, să redescoperim Atena. Un oraş lovit de criză, dar care nu şi-a pierdut din măreţie. Grecii, obişnuiţi în ultimii 20 de ani să trăiască pe picior mare fără să facă în schimb mare lucru, sunt încă în stare de şoc. Ăştia tinerii îmi dau impresia că realizează ce s-a întâmplat cu adevărat.
“Să ştiţi că guvernul nostru chiar face treabă. N-are altă alternativă”, îmi zice un student. În schimb, un tip între două vârste mă asigură că la viitoarele alegeri, Grecia va fi guvernată de fascişti. Nu ştiu ce să mai cred.
Pe unele bulevarde, magazinele care prezintă la vânzare tot felul de căcaturi pe care nu le-ai găsi nici măcar la Vitan-Bârzeşti duminica scad nota la impresia artistică. Intrăm apoi într-un cartier de case, unde tavernele reprezintă parterul. E superb.
La mai puţin de o sută de metri de Piaţa Omonia, spre Est după calculele mele, e parcă altă lume. Clădiri îngrijite, trotuare curate.
Şi, uite aşa, tot navigând prin Atena, oprind prin cârciumi, schimbând păreri filozofice despre capitala Greciei, băieţii mei ajung la un verdict: “Tati, Atena e de belea”.
adriana atena
Pe străduţele înguste de la poalele Dealului Acropole, într-un magazin de suveniruri, am întâlnit o fată, pe care, după câteva momente de ezitare, am declarat-o cea mai frumoasă grecoaică văzută vreodată. Şi rămân ferm pe poziţie. În timp ce băieţii cumpărau suveniruri, am stat de vorbă cu fata. A rămas surprinsă când a auzit că mă cheamă Adrian. “Pe mine mă cheamă Adriana”, a spus ea râzând. E absolventă de facultate, dar din cauza crizei e nevoită să lucreze alături de sora sa în magazinul deţinut de o prietenă de familie. Şi sora Adrianei e frumoasă, dar Adriana e parcă Gioconda. Are ceva ce n-am mai văzut la vreo grecoaică. O întreb dacă e sigură de rădăcinile sale. Râde, şi-mi reiterează faptul că e grecoaică sută la sută! Îi mărturisesc marea mea descoperire şi se face roşie ca racii ăia de-i văzusem ceva mai devreme în piaţa de peşte, fructe de mare şi alte vietăţi marine! Adiana nu e convinsă de sinceritatea mea, dar continuă să se fâstâcească. Îi promit că mă întorc mâine să iau şi eu suveniruri.
La hotel ne strângem din nou toţi cei 7 magnifici. Ne rătăciserăm la un moment dat unii de ceilalţi. Hotărâm să mergem în oraş să mâncăm ceva. Îi duc eu pe undeva, tot pe lângă Piaţa Omonia, unde fusesem cu o zi înainte cu Nichi Dumitriu.
Am ochit o terasă, am comandat suvlaki (cred că am scris corect), tzatziki şi câte o bere. Doi ţigani, unul cu acordeon, altul cu o cutie în care strângea mărunţiş (cred că era impresarul trupei) ne dau târcoale. Aud româneşte şi bagă o de-a noastră. Îi flituim. Suntem sătui de ei. Peste 15 minute îşi face apăriţia un alt ţigan, tot cu acordeon. După ce îndură cu stoicism miştourile noastre, cedăm. Îl lăsăm să cânte. Andrei Crăciun îi explică faptul că are de a face cu o gaşcă de ziarişti pârliţi. Omul parcă n-aude. Andrei se simte şi se scotoceşte prin buzunare. N-are decât lei. “Primeşti şi bani de ai noştri, de acasă?”, întreabă Andrei. Ţiganul dă afirmativ din cap, pentru a nu întrerupe melodia abia începută. Ceilalţi cotizează şi ei, tot cu lei. “Sunt Nicu din Fântânele”, se recomandă omul nostru, care-mi bagă rapid melodia aia cu “Fetele lu tata”, apoi, la cererea lui Daniel Conţescu, Atena răsună pe acordurile melodiei “La Chilian-n port”!
Cam asta a fost a doua zi în Atena. Mâine e meciul, după care ne vom întoarce acasă. Mă uit la băieţi. Toţi au făcut sacrificii să ajungă aici. Sunt fericiţi. Bucuria asta din ochii lor îmi merge la inimă.
Şi când mă gândesc cât de aproape am fost să renunţ la această excursie!

4 thoughts on “Jurnal de bord. A doua zi la Atena! Adriana, cea mai frumoasă grecoaică!

  1. Te-ai dus sa vezi cea mai slaba nationala din ultimii 40 de ani,condusa de un fost fotbalist <>cu aere de mare antrenor,sperand ce?O victorie?Ori esti naiv, ori un fanatic pana peste limita.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *