Am promis că voi ţine un jurnal de bord din deplasarea de la Porec, Croaţia, acolo unde de duminică se desfăşoară a nu ştiu câta ediţie a Jocurilor Olimpice ale Jurnaliştilor Sportivi. În esenţă, competiţia e un motiv de relaxare pentru toţi cei care participă, un prilej de dialog între civilizaţii, cum sună un dictor al Olimpiadei, şi, nu în ultimul rând, posibilitatea de a vorbi despre România unor oameni care nu cunosc nimic, sau aproape nimic, despre minunata noastră ţară.
Odiseea a început cu mult timp în urmă, nu vinerea trecută când am plecat fizic spre Porec! N-am să intru însă în amănunte.
Împărţiţi în două grupuri, vineri am pornit spre Croaţia. Spre Porec de fapt, o micuţă localitate aflată undeva în Nord-ul litoralului croat. Mai sus de Pula, asta pentru cunoscători!
Vineri dimineaţă, la orele 9.30 trecute fix (!), am ridicat un Renault Trafic de la Eurolines. Am semnat pentru el, după care am purces în căutarea echipei mele: eu la volan, Iulian Anghel (Adevărul), Mihai Toma (Libertatea) – care îmi e şi coleg de cameră (!), Romeo Chiriac (fost şef la Mediafax, acum la APS), Nicu Caliga şi Petre Dumitru (ultimii doi componenţi ai Clubului Sportiv al Jurnaliştilor).
La 11 fără un sfert AM am ieşit din Bucureşti. Plecând pe zi, am ales următorul traseu: Piteşti, Craiova, Porţile de Fier, Belgrad, cu punct terminus al primei etape în capitala Serbiei. Cum drumul a fost impecabil, iar şoferul, adică eu, într-o formă de zile mari, am ajuns la Belgrad pe lumină, ceea ce i-a determinat pe cei din maşină să continuăm drumul.
La 11 şi un pic PM, adică după 12 ore, dar scăzând pauzele lungi şi dese, ne-am trezit la Zagreb!!! La doar vreo trei ore de destinaţie. Am decis însă să ne oprim în Zagreb, la o pensiune absolut superbă.
Prietenul Cătălin Cîrnu, de la Radio România, a plecat cu o altă maşină, un Ford Transit, abia spre seară, ceea ce a însemnat că urma să conducă până la destinaţie. Mi-a fost milă de el şi de ceilalţi componenţi ai “echipei a doua”.
Sâmbătă la prânz am ajuns la Porec, de fapt Laguna Porec (Porec fiind un orăşel aflat la vreo 5 km de destinaţia noastră), un loc absolut superb.
Ne-am revăzut cu mulţi dintre cei care au fost şi anul trecut la Beirut, în Liban. Chiar şi libanezii au venit aici, în frunte cu primarul Beirutului, prietenul nostru.
Duminică a fost prima zi de competiţie.
M-am înscris la tenis de masă, acolo unde am fost rapid curăţat de un belgian…
Apoi m-am băgat la petanque, o labă de sport, pe care francezii şi belgienii, aflaţi în număr mare la Porec, îl practică aproape zilnic la ei acasă. E sportul ăla cu bile, aruncate cât mai aproape de o “biluţă martor”!
N-am avut nicio şansă, aşa că toate speranţele mi le-am pus în aruncarea greutăţii, la care anul trecut am luat medalia de argint. Dezastru însă… Am ieşit pe şase…
Luni s-a jucat tenis. M-am înscris! Am picat în primul tur cu un belgian, Andre. Se juca un set sau 20 de minute. La 3-0 pentru mine a apărut Tomiţă, colegul meu de cameră, recunoscut pentru faptul că pe unde umblă se întâmplă ceva nasol. Fireşte, cu Tomiţă lângă mine, belgianul m-a ars…
A urmat volei pe plajă, unde ne-am făcut două echipe. M-am băgat cu Gabi Balica de la Radio Oltenia Craiova, cu Nicu Caliga şi cu un alt oltean, Leo Macsut! Organizaţi, ambiţioşi, am luat la rând două selecţionate internaţionale şi o echipă a doua a Belgiei, pe care le-am rupt! A urmat marea finală, cu Belgia 1. Spre stupefacţia tuturor, belgienii ne-au condus aproape tot meciul (s-a jucat un set până la 25). Pe final, la 21-20 pentru belgieni, Balica salvează o minge cu piciorul şi tot el a finalizat apoi! A fost momentul psihologic, după care am învins! A fost cea mai muncită medalie câştigată în ultimii ani cred la Olimpiada Media!
Ieri, marţi, a fost zi de pauză! Am mers cu vaporaşul la Rovinj, apoi într-un alt orăşel, am uitat cum îi zice. Frumos, frumos. Le-am luat cadouri fetelor mele. Pentru mine, un magnet ajunge!
Azi avem petanque la individual, dar am decis să nu îmi pierd vremea şi să scriu ceva pentru blog. Apoi tir cu arcul, mini-fotbal, unde e obligatoriu să câştigăm, şi nataţie. Asta din urmă direct în mare.
Aseară, la un şpriţ, Mihai Toma mi-a zis că dacă luăm aurul la fotbal trebuie musai să mă tund zero pentru a avea şanse la o medalie şi la nataţie! Am apucat să-i promit, mai ales că s-a oferit să-mi plătească frizerul. Aşa că nu mai pot da înapoi. Tomiţă a zis că o să-i ceară frizerului să-mi facă şi cercurile olimpice în cap!
Avem probleme cu net-ul… E prima oară după mulţi ani când merg la un hotel şi net-ul nu e “free”. Dar chiar şi plătit, merge prost. Acesta e şi motivul pentru care n-am scris până acum.
Gata, vă las! N-a fost cea mai inspirată postare a mea din ultima vreme, dar asta e!
PS:
– în Croaţia, plata autostrăzilor ne-a rupt; e adevărat, autostrăzile în Croaţia fac toţi banii, dar, parcă, prea scumpe
– am făcut plinul în Belgrad, din solidaritate cu fraţii noştri sârbi!
– încă o dată, am realizat că ceea ce facem noi românii pe litoralul Mării Negre nu se numeşte turism şi mă felicit că n-am mai fost la noi la mare, decât pentru maximum 48 de ore, în ultimii opt ani
– cred că m-am îngrăşat, având în vedere că avem all inclusiv!
– fumez mult, mult prea mult…
– am pus mai multe poze pe “feisbuc”!
Adi, esti minunat! Astept sa ne mai vedem si noi. Da-mi un sms cand esti mai liber. Cu drag, sensei.
Bafta la cat mai multe medalii si distractie frumoasa!