Sunt mulţi cei care nu înţeleg ce caut eu la schi, dacă nu îmi pun schiurile în picioare decât pentru poze sau poate nici măcar atunci. Şi aici, la Sölden, ca şi în alte locaţii din străinătate unde mă decid să ajung, mă simt altfel decât în România. Sunt departe de răutăţile ieftine ale unuia sau altuia, de mizeria de zi cu zi. Sunt doar cu fetele şi cu gândurile mele.
Acum, de exemplu, cât timp ele sunt pe pârtie, eu stau liniştit şi privesc. Privesc spectacolul extraordinar care se desfăşoară în faţa mea. Ori de câte ori urc pe munte, las la căsuţa în care locuim, în Huben, în primul rând mentalitatea mea păguboasă, de român, care mă împiedică de multe ori să înţeleg lucrurile normale de aici sau de aiurea.
Am învăţat să pun de o parte inhibiţiile de orice fel şi să fiu eu însumi. Şi reuşesc!
În pauza de masă, Larisa m-a surprins într-un moment de meditaţie!
– Tati, eşti supărat?, m-a întrebat Larisa.
– Nu, tati! De ce să fiu?.
– Păi, eu ştiu? Te-am văzut abătut.
– Nu, tată, sunt chiar fericit!.
– De ce eşti fericit?.
– Sunt fericit pentru că sunt cu voi. Sunt fericit că, încă o dată, mi-am dovedit mie nişte chestii.
– Ce chestii?
– Nişte chestii! Am să-şi vorbesc despre ele altădată.
– Şi de ce mai eşti fericit?
– Sunt fericit că trăiesc, tati. Sunt fericit pentru că încă mai am putere să-mi trăiesc viaţa decent.
– Ce înseamnă decent?
– Onorabil, de bun simţ! Tati, viaţa asta e atât de scurtă, încât merită trăită. Viaţa ne-a fost dăruită, nu ne-a fost băgată pe gât. N-avem timp să ne certăm, pentru că nu mai avem timp de împăcare. Şi totuşi mulţi dintre noi o facem. O facem din egoism, din răutatea aia primitivă, care nu ne iese din genă.
– N-am înţeles mare lucru din bazaconiile care le-ai înşirat…
– Pardon: pe care le-ai înşirat!
– Aşa, scuze, pe care le-ai înşirat. Dar am înţeles ce e mai important, că eşti fericit. Bravo, tati!