Jurnal de călătorie. În cantonamentul naţionalei de fotbal a Moldovei

vadul 1

Telecomanda universală achiziţionată înaintea plecării spre Chişinău contra sumei de 24 de lei de la Auchan s-a dovedit a fi mai deşteaptă decât mine. Nu i-am dat de cap, aşa că televizorul meu a rămas în continuare mut.

Acesta a fost şi motivul pentru care am urmărit începutul Campionatului Mondial de fotbal în deplasare. Cele mai multe meciuri le-am urmărit la Pam Pam, la terasă. Asta până ieri, când mi-a trecut prin cap să scot din priză televizorul, ca să-l resetez, chipurile.

Manevra s-a dovedit a fi una desebit de inspirată! Brusc, vechea telecomandă s-a reîmprietenit cu televizorul, iar lucrurile au reintrat în normal, din acest punct de vedere, în Mexic.

Am decis să returnez telecomanda şi să cumpăr altceva de banii ăia. M-am oprit asupra unei tastaturi, la incrdibilul preţ de 19 lei! Aşa că am tastatură nouă. Cea veche abia mai mergea şi, în plus, nu mai avea nicio tastă vizibilă. De aici şi multele greşeli de radactare.

Dacă aş fi putut cumpăra de la Auchan şi o mână stângă sau măcar un deget, aş fi reuşit să postez mai des. Aşa, lucrez doar cu o mână, cu dreapta. Şi, vă jur, nu e uşor deloc.

Am decis să continui “Jurnalul de călătorie. Chişinău 2014”. Mai am atâtea de scris.

Deci, unde rămăsesem? La drumul spre Chişinău, parcă. Staţi puţin, să verific! Acolo am rămas!

Slava Pîslari, omul care ne-a preluat pe piept la intrarea în Chişinău, omul responsabil cu delegaţia jurnaliştilor-fotbalişti de dincoace de Prut, mă întreabă: “Adi, vreţi să vedeţi ceva frumos?”. Ce anume, tati?”, zic. “Şcoala noastră de fotbal. E ceva deosebit”, mă asigură el.

Nu departe de la intrarea în capitala Moldovei, chiar în oraş, se află baza Baza Clubului Sportiv pentru Copii şi Tineret Buiucani. Undeva pe stânga în drumul nostru spre Vadul lui Vodă.

Rămânem cu gura căscată. Baza e una ultramodernă. Teren de dimensiuni normale, sintetic, străjuit de sediul clubului, de o tribună cochetă, de o pădurice şi de alte câteva terenuri, de minifotbal însă, toate pline ochi de copii şi de tineri, doar se numeşte Clubul Sportiv pentru Copii şi Tineret.

Buiucani 1 Buiucani 2

Slava ne povesteşte că, nu cu mult timp în urmă, aici nu era nimic. “Noi, în România, n-avem nicăieri aşa ceva”, îi zic lui Slava, care continuă prezentarea bazei. Şi nu exagerez. Nu avem. Firma sa, Gеotеrmal-av, e partener al clubului. Se regăseşte şi pe site-ul Clubului Sportiv pentru Copii şi Tineret Buiucani, dar sub o altă denumire, Geosport. “Juridic, se numeşte Gеotеrmal-av”, mă lămureşte Slava Pîslari, care ne “ameninţă”: “Să vedeţi acum cantonamentul naţionalei Moldovei de la Vadul lui Vodă”.

După o adevărată cursă de urmărire, în care încerc să ţin Opelul meu Vivaro aproape de maşina lui Slava, pe nişte drumuri proaste însă, ajungem la destinaţie. Nu vedem mare lucru. E noapte. Suntem cazaţi în cartierul general al naţionalei Moldovei, în mijlocul unei păduri, chiar pe malul Nistrului. “E făcut de curând. Şi UEFA a dat bani”, îmi şopteşte Sandu Grecu, venit în întâmpinarea noastră.

Clădirea în care suntem cazaţi, una cu un singur etaj, are holuri largi ca bulevardele din Chişinău. Camerele sunt şi ele mari. Privit de afară, aduce cu un conac. “Avem şi balcon. Putem fuma”, remarcă Mihai Toma, colegul meu de cameră.

Dimineaţă, pe lumină, cantonamentul naţionalei Moldovei de la Vadul lui Vodă ni se arată în toată splendoarea sa. Cantina e la doar câţiva metri de hotel. Mai există şi o sală de conferinţe. Două terenuri cu gazon adevărat, lipite unul de celălalt, de dimensiuni normale, proaspăt ras şi frezat, mă duc cu gândul la baza de antrnament a Ajax-ului, pe care am vizitat-o acum aproape un deceniu şi jumătate. Există şi o tribună.

vadul 2

În spatele tribunei de care am amintit, e o alta (cele două sunt practic lipite), care deserveşte (dacă pot spune aşa) un teren artificial şi el tot de dimensiuni normale. Aici, pe de-a latul, sunt amenajate două terenuri de minifotbal. “Pe astea o să jucăm”, suntem anunţaţi.

“Tomiţă, tu vezi cât sunt de mari porţile? Ce dracului o să fac?”, îi zic lui Mihai Toma. Tomiţă nu zice nimic. Inspectează suprafaţa de joc, alături de ceilalţi internaţionali români. Mă ia cu friguri. Mai ales că mă doare capul, iar în mai puţin de o oră debutăm la Cupa Europei rezervată jurnaliştilor sportivi. Contra Rusiei, echipă considreată una dintre marile favorite la câştigarea trofeului pus în joc de fraţii moldoveni.

Abia acum văd: lângă terenul sintetic se mai află un hotel. “Aici sunt cazate patru delegaţii: nemţii, ucrainenii, polonezii şi lituanienii”, ne spune Eduard Ciobanu, şeful Asociaţiei Presei Sportive din Moldova şi căpitanul naţionalei jurnaliştilor de dincolo de Prut.

Din teren se vede Nistrul. Aflăm că în jurul bazei sunt o mulţime de vile, mini-hoteluri, terase, o discotecă, iar pe malul Nistrului e amenajată chiar şi o plajă!

vadul 3

Avem WI-FI peste tot! Asta mi se pare mai tare decât plaja aia amenajată pe malul Nistrului. Şi dacă ieşi din bază, net-ul funcţionează. Mă bucur că pot ţine omenirea la curent cu ceea ce se petrece la Vadul lui Vodă.

Despre tragerea la sorţi am scris chiar de acolo, din cantonamentul naţionalei de fotbal a Moldovei, aşa că nu mai insist. Reamintesc doar reacţiile delegaţiei noastre după ce subsemnatul a băgat naţionala României în aceeaşi grupă cu Moldova, Rusia şi Polonia!

“Adraine (aşa îmi zice Mihai Toma, “Adraine”!), am căzut cu toţii de acord că singura ta calitate e şofatul. În rest, eşti praf. Nu puteai să ne bagi în grupa cealaltă?”, îmi zice Tomiţă. “Tati, abia acum vedem dacă avem valoare”, le răspund râzând băieţilor. Nu e însă râsul meu… Mamă, mamă, şi al dracului de tare mă doare capul… De la presiunea aerului, vreau să cred. E însă, cel mai probabil, de la vinul băut aseară, la revederea cu fraţii!

Ieşim la încălzire! Arătăm ca tricolorii lui Piţurcă. La fel de bine îmbrăcaţi. Tomiţă mă încălzeşte. Îi studiem în fugă pe ruşi. Numai atleţi! Au şi câţiva fani. Am luat deja trei pastile de cap în dimineaţa asta, dar mai cer una medicului de pe salvare, o femeie trecută de prima tinereţe, dar încă frumoasă. Doar suntem în Moldova!

“Tomiţă, mă doare genunchiul stâng”, îmi caut alibi, în timp ce privesc cu groază către jurnaliştii ruşi (numnai jurnalişti nu sunt ăştia!) care mai au puţin şi dau în clocot. “Asta îmi trebuia mie acum… Să te doară genunchiul. Concentrează-te, Adraine”, ţipă Tomiţă la mine.

“Cum jucăm?”, se aude printre tricolori. Variante multe nu avem. Suntem opt oameni. Se joacă în echipe de şase oameni, cu tot cu portar. La cât de mare e terenul însă, cred că era mai inspirat să jucăm şapte contra şapte. În cazul ăsta, rămâneam doar cu o rezervă.

“Deci, Adi în poartă. Pe fund, eu cu Totti şi cu Iulică, iar în faţă, însă unul ceva mai retras, Nicu şi Coneu.

Romeo şi Tomiţă, rezerve”, se aude vocea lui Oache – Cristi Vlad. În afara lui Coneu, care e stranierul nostru, omul convocat de urgenţă după “forfeul” lui Cătălin Cîrnu, îi ştiu pe toţi.

Cu Totti, Oache şi Iulică Anghel în faţă, n-am frică. N-am avut în toată cariera o defensivă mai bună. Dacă mai erau şi Cătălin Oprişan şi Radu Maxim, clar nu luam gol. Dar nici nu marcam probabil!

Ne decidem să adoptăm tactica naţionalei României la FIFA World Cup 1994, din SUA! Adică să ne apărăm bine şi să lovim pe contraatac.

Facem o poză, să avem amintire. Mă uit din nou la poartă. E mare rău.

Deşi am două tricouri de naţională în geantă, mă decid să apăr într-unul cu Ajax, care i-a aparţinut lui Bogdan Lobonţ. L-am primit cadou de la fostul mare internaţional acum 14 ani, la Amsterdam, pe vremea când încă eram prieteni. Buni prieteni. Tricoul ăsta mi-a purtat noroc la debutul în naţionala jurnaliştilor, acum câţiva ani, la Ploieşti, şi de atunci îl îmbrac la meciurile importante.

Arbitrul meciului România – Rusia, îl cheamă Minciună (!), ne cheamă la el. Ne vorbşte în română. Adversarilor, fireşte, în rusă.

Pornim, ca la competiţiile adevărate, spre centru terenului! Salutăm publicul, unul nu foarte numeros, dăm mâna cu “fraţii” ruşi, se efectuează tragerea la sorţi, iar meciul poate începe!

VA URMA

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *