Jurnal de călătorie. “La Berlin într-un picior”. Episodul 2

20150527_220054 20150527_202504

Îmi era dor de Marcel. Ce personaj! Marcel e unul dintre cei mai apropiaţi oameni ai familiei prietenului Christian Clemens.

A fugit în Germania înainte de 1989. A trecut prin multe. Viaţa lui e subiect de roman. De ani buni însă s-a întors în ţară şi s-a stabilit la Sederhat, aproape de vama Nădlac. Ca să fie în continuare aproape de Occident.

Are o gospodărie aşa cum doar afară mai găseşti, una dintre cele mai frumoase pe care le-a văzut vreodată.

De fiecare dată când părăsim ţara sau ne întoarcem acasă prin Nădlac, e musai să dăm ochii cu Marcel. Fie şi doar pentru câteva minute.

Acum vom poposi pentru o noapte în drumul nostru către Germania.

Marcel ne-a purtat de grijă pe toată durata drumului Bucureşti – Nădlac. S-a mai liniştit când a auzit că suntem pe centura Aradului. Până atunci, ne “terorizase” cu telefoanele. Aşa e el.

A pus palinca la rece, grătarul e pregătit.

20150527_162030 20150527_145523

Am şi uitat de drum, dar parcă niciodată n-am parcurs mai repede drumul către graniţă. Asta şi pentru că, în ultima vreme, s-au tot inaugurat segmente din ceea ce ar fi trebuit să fie autostrada Bucureşti – Arad. Nici după aproape 25 de ani de la aşa zisa Revoluţie nu ne putem lăuda că ne-am apropiat prea mult de Vest.

Pe Christian îl doare piciorul. “Păi, şi mâine ce faci, tati? Eu nu pot să conduc. Abia dacă îmi simt degetele de la piciorul drept. Iar spatele…”, îi zic lui Christian. N-am făcut decât un sfert din drum!

Marcel arată ca un Moş Crăciun. Dacă s-ar echipa corespunzător, ar putea concura de la egal la egal cu Moşul ăla de-l vedem în reclame de Crăciun!

Anul trecut, Marcel a murit! Pentru câteva zile, Marcel al meu a fost pe lumea cealaltă. Dumnezeu a zis însă că nu e încă timpul şi i-a mai dat de trăit o vreme. Cât? Doar Bărbosul ştie!

Nu mai fumează de atunci. Palinca şi berea însă mai merg. Sunt prea bune ca să renunţe la ele. La fel şi mâncarea. Cămara lui Marcel arată ca în poveşti. În fiecare iarnă, de Crăciun, Marcel pune pe masă aproape o tonă de carne.

Şi face din toată carnea asta salam, cârnaţi şi pune la afumat pulpe întregi de porc. Prosciutto de Sederhat nu e cu nimic mai prejos decât ăla de la mama lui!

20150527_145514 20150528_052821

Deşi e un om simplu, Marcel poate face faţă aproape oricărei discuţii. Mănâncă politica pe pâine, ştie economie, agricultură, dar, mai ales, ştie cu ce se mănâncă viaţa asta.

Bem palincă. Stingem cu bere şi privim grătarul pe care nevasta lui Marcel a pus de toate: ceafă de porc, cârnaţi, mici. “Micii sunt de Curtici. O nebunie”, ne asigură Marcel.

L-am cunoscut pe Marcel acum câţiva ani, când mă întorceam singur din Germania. Ştia de prietenia mea cu Christian. Deşi trebuia să zăbovesc doar câteva ore, Marcel m-a ţinut trei zile! De atunci, mă consideră prietenul lui.

Are în curte, pe lângă găini (fără număr), porci, viţei, bibilici şi raţe, inclusiv un măgar. “Cineva mi l-a adus de la Sibiu. Ziceam să bag ceva carne de măgar la salam. Nu mă mai îndur însă să-l tai”, zice Marcel. Măgarul e acum vedetă în curtea lui Marcel, alături de cei trei ciobăneşti mioritici achiziţionaţi de curând. Deşi n-au un an, câinii sunt cât măgarul Jimmy! Aşa îl cheamă pe măgăruş, Jimmy.

Pe lângă casă îşi fac veacul cel puţin zece pisici. Din acest motiv, în bătătura lui Marcel nu e picior de şoarece.

20150528_062439 20150527_161000

Îmi place să-i ascult poveştile lui Marcel. Pe multe le aud pentru a zecea oară, dar nu contează.

“Marcel, ce să-ţi aducem la întoarcere?”, îl întrebăm înainte de culcare. “Nimic. Ce să-mi aduceţi? Poate o navetă de bere”, vine rspunsul. Lui Marcel îi place “Warsteiner”. Are după uşa de la bucătărie două lăzi goale.

Se lasă noaptea peste Sederhat. De undeva, de departe, se aud câţiva câini lătrând.

“Ăia sunt la unguri, peste graniţă”, ne asigură Marcel.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *