20160229_105950

Jurnal de Cățel! Episodul 2!

Gata! Am revenit!
Au trecut câteva zile de la primele însemnări în Jurnalul meu de Cățel. Scriu Cățel cu „C” mare pentru că așa mi-a zis Tati-Adi că e corect.
Deși am promis că revin a doua zi după primul episod, n-am putut să mă țin de cuvânt. Tati-Adi nu prea mă lasă să scriu. Zice că treaba asta cu scrisul e una pretențioasă, că scrisul nu e, așa, pentru orice amator, deși tot mai mulți diletanți se cred scriitori. Plus că el stă aproape tot timpul călare pe laptop. Când nu doarme, când nu citește, când nu face curat, când nu gătește și când nu e plecat, Tati-Adi privește în laptop. Citește presa, se pregătește pentru meciurile pe care le comentează, se uită la fel de fel de sporturi și scrie. Nu știu exact ce scrie, dar o să aflu eu!

Nu mai știu unde rămăsesem. Aaaa, mi-am amintit! Vă povesteam despre fratele meu, Tommy. Tommy Dobre. Ne înțelegem, parcă, din ce în ce mai bine. De fapt, ca său fiu sinceră, ne suportăm din ce în ce mai bine! Că asta e relația între un cățel și un pisic.
Tati-Adi ține foarte mult ca eu și Tommy să avem o relație sănătoasă. Cică frații trebuie, obligatoriu, așa spune el, să se aibă bine, să se ajute, să nu se certe, să se sprijine reciproc, să se iubească.
Eu îl iubesc pe Tommy. Chiar zilele trecute, după ce m-am întors de la plimbare, l-am găsit dormind pe perna mea. Și l-am lăsat să doarmă în continuare. Nu l-am deranjat. E adevărat, peste pernă e o păturică ce i-a aparținut lui Tommy și pe care eu i-o tot trăgeam de sub fund de câteva ori pe zi, până când Tati-Adi a zis:
– Laika, tati, îți fac și moftul ăsta. Îți dau păturica lui Tommy, dar ăsta, adică Tommy, într-o zi o să ne bată pe amândoi.

laika tommy

Tati-Adi nu prea face discriminări între mine și Tommy, deși îmi zice mereu:
– Decât un câine ca tine, mai bine creșteam zece pisici!
Dar, vă spun sincer, iar Tati-Adi e până la urmă martor principal (!), mă străduiesc să fiu un cățel model. În afara câtorva șireturi, o pereche de papuci și un cablu de telefon în rest n-am stricat nimic. Nevoile, pe cât posibil, le fac afară. Mănânc tot. Am învățat să dau noroc, să mă așez în fund, să merg în lesă. În general, încerc să respect regulile. Și, pe cuvânt, iar cei care îl cunosc pe Tati-Adi mă înțeleg cel mai bine, avem multe reguli de respectat. Și eu, și Tommy, și fetele, adică Alexandra și Larisa, surorile mele. Tati-Adi spune că fără reguli ne-am duce cu toții la balamuc. Și ne dă exemplul României, țara în care trăim cu toții. El spune că oamenii nu prea respectă regulile în țara asta.

La puțin timp după ce m-am mutat la București, Tati-Adi m-a dus la o tanti pe care mi-a prezentat-o drept doamna doctor. Doctor de animale. Tommy mi-a povestit într-o seară că a fost și el o dată la ea. Când era răcit. Și că cel mai nasol a fost atunci când i-a băgat termometrul în fund!!!
– În rest e OK, mi-a zis Tommy.
Am înțeles că, pentru a trăi mult, trebuie să fac niște injecții. După câteva săptămâni de mers la cabinetul doamnei doctor, unde mă distram cu cele trei pisici ale ei, dintre care una nu avea un picior, iar alta un ochi, Tati-Adi mi-a spus că am încheiat schema de vaccinare. Am înțeles că de fiecare dată când mergeam la doamna doctor primeam o injecție. Plus un microcip la final. Și, vă jur, habar nu am avut. N-am simțit niciodată nimic.

20160207_114246

– De mâine, gata, mi-a zis Tati-Adi, mergem să descoperim lumea.

Până azi, lumea mea se rezuma la curticica în care am crescut, la Tommy, la „unchiul” Bogdan, vecinul de vizavi, care are grijă de mine când Tati-Adi lipsește mai multă vreme de acasă, la fete, adică la Alexandra și Larisa, la Ilie, pisicul lui Sorin, prietenul nostru, care stă cu noi în aceeași casă, la prietena lui Tati-Adi, pentru că, am uitat să vă spun, Tati-Adi are o prietenă! E foarte de treabă și are ochi frumoși! Și ține la Tati-Adi. Și la mine!

– Dacă nu aveam curticica asta, nu te luam, să știi, mi-a zis Tati-Adi într-o seară, la o bârfă pe prispa casei, obicei devenit deja cotidian.
Mi-a spus că asta, chestia legată de curticică, a fost și una dintre condițiile puse de nenea Angelo, stăpânul părinților mei, ca să mă aducă la București.
Tati-Adi mi-a povestit că, până acum câteva luni, a locuit într-o cameră de 20 de metri pătrați și că, aici unde locuim cu toții, s-a mutat abia vara trecută. N-am prea înțeles eu ce înseamnă asta cu 20 de metri pătrați, dar tot el m-a lămurit, arătându-mi, așa, în spațiu!
Cred că am avut totuși noroc. Cine știe unde m-ar fi dus destinul dacă Tati-Adi nu avea curte. Cine știe…

20160207_114729

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *