Sincer, nu prea îmi place titlul acesta: „Jurnal de Cățel în România”! Dar îl las așa. N-am nimic mai bun în cap la momentul acesta.
Să începem așadar cu începutul! Mai întâi, așa e frumos, vreau să mă prezint. Mă numesc Laika. Laika Dobre! Luna trecută, în februarie adică, pe 21, am împlinit patru luni.
M-am născut în comuna Dobra, undeva în județul Dâmbovița, pe șoseaua veche ce leagă Bucureștiul de Târgoviște. Ce tare: m-am născut la Dobra și mă cheamă Dobre!
Provin dintr-o familie normală, adică mamă, tată, tot ce trebuie. E puțin ciudat când spui despre un cățel că provine dintr-o familie normală, cu mamă și tată, adică. Am înțeles că nici la oameni nu se mai poartă familiile normale! Iar oamenii ne judecă pe noi, cățeii.
Părinții mei trăiesc acolo, la Dobra. Stăpânul lor e Angelo, un fost coleg de facultate al lui Tati-Adi, Adi Dobre, tatăl meu. Am înțeles că Tati-Adi i-a aruncat o vorbă lui nenea Angelo atunci când a văzut o poză cu mine și cu frații mei. Pentru că, am uitat să spun, nu sunt singură la părinți. Mai am 11 frați! Da, ați citit bine, unsprezece! Tati-Adi mă mângâie uneori pe burtică și îmi numără țâțele, apoi se întreabă, așa, cu voce tare:
– Cum naiba v-a crescut mă-ta pe toti 12?!
Nici eu nu știu, dar ne-a crescut.
Nu îi mai țin minte pe frațiorii mei. Cred totuși că erau la fel de negri ca mine. Uneori îmi e dor de ei.
Am ajuns la București în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie 2015! Era o după amiază călduroasă, cam cum e acum. Și țin minte că m-a luat în brațe o fetiță. I-am reținut și numele: Maria Alexandra. Lângă ea mai era una, care semăna foarte bine cu Alexandra, pe nume Ana Larisa! Tati-Adi mi-a spus mai târziu, pe drum, că ele sunt surorile mele mai mari. Țin minte că în seara aia mi-au făcut baie, apoi m-au lăsat singură.
Nu știu unde au plecat. Și am plâns… Mult, mult.
Când s-au întors, Tati-Adi s-a supărat foarte tare pe mine. Cică făcusem mizerie peste tot! Ce face un cățel mic, mic de tot. Și își număra în oglindă cele câteva fire de păr negru pe care le mai avea în cap spunând:
– Tati, asta, adică eu, o să mă albească de tot.
Și am reușit! Acum e alb în cap!
Și mai țin minte că în noaptea aia am dormit în pat cu ei. Am dormit e un fel de a spune. Tati-Adi sforăie groaznic, așa că n-am închis un ochi toată noaptea! Parcă era drujba vecinului nostru de la Dobra! Acum m-am obișnuit, nu mă mai deranjează. Dar, să știți, și eu sforăi! Mai ales când sunt obosită. Așa îmi zice Tati-Adi, că eu nu mă aud.
Până să ajung la București nu aveam niciun nume. Fetele, adică surorile mele Alexandra și Larisa, și Tati-Adi m-au botezat Laika. Mi-au povestit că Laika vine de la numele unei cățelușe din Rusia, în limba rusă Laika înseamnă „cea care latră”, care ar fi zburat cu mulți ani în urmă în Cosmos. Ce tare! Cosmosul e ăla la care ne uităm și la care urlăm noi, câinii, uneori, noaptea. Și Tati-Adi mi-a mai povestit că prima cățelușă pe care copiii de pe Găgeni 88 din Ploiești, acolo s-a născut și a crescut el, se numea tot Laika. Cred că Tati-Adi e puțin nostalgic după vremurile alea, după copilăria sa. Mi-a zis că nu își mai amintește cum arăta Laika din copilăria lui, dar că i-a plăcut mult numele ăsta, care, cred, mi se potrivește, pentru că îmi place să latru.
Apoi, după vreo două săptămâni, fetele, Alexandra și Larisa, au plecat. La început n-am înțeles de ce am rămas doar eu și cu Tati-Adi. Dar tot el m-a lămurit. Nu e seară să nu îmi povestească despre fete. Mi le dă uneori la telefon. Tati-Adi le iubește foarte mult și, vreau să cred, că mă iubește la fel de mult și pe mine. Din când în când Alexandra și Larisa revin în viața noastră și atunci Tati-Adi e cel mai fericit.
Am uitat să vă spun, am și un frate. Îl cheamă Tommy. Și Dobre! Nu e cățel, e motan. Când am apărut eu în familia Dobre, Tommy era mai mare ca mine. Fizic vorbind. Acum l-am întrecut. N-am o relație senzațională cu Tommy, dar ținem totuși unul la celălalt. Mâncăm din același castron, folosim aceleași jucării.
El, ca frate mai mare, n-are chef de joacă așa cum am eu. E ceva mai retras. Și doarme mereu pe un scaun.
Gata, mă duc la culcare! Am să continui mâine!