dig

Jurnal de ghetou. Arde Mexic-ul, tati!

– Vecine, dacă, Doamne ferește, o să ia ceva foc vreodată la ăștia la mansardă, o să ardă toți ca șobolanii, îmi zice nea Florian! Și noi odată cu ei, vecine. Uite și dumneata cât lemn bagă. N-au nicio greață. Eu unul nu m-aș muta într-o mansardă ca asta nici dacă mi-ar da-o gratis.
Nea Florian, omul care face curățenie la noi pe scară, de fapt împreună cu Frusina, nevasta lui, în tandem, trage cu sete din țigară.
Stau la taclale cu nea Florian pe balconașul de la capătul holului. Nu sunt rufe la uscat azi. Altfel ar fi trebuit să ne mutăm în celălalt capăt, între scări, unde peisajul e limitat.
Dialogul matinal cu nea Florian a devenit deja un ritual de când m-am mutat în Mexic. E medicamentul pe care-l iau în fiecare dimineață. E forma mea de dopaj. Îi povestesc despre ale mele, iar el mă pune în temă cu tot ce e nou prin țară, prin cartier: vreme, politică, can can.

vedere

În dimineața asta îi bârfim pe ăștia care mansardează amărâtele de blocuri din ghetoul de la „Poarta 4”. Sunt niște băieți deștepți care au avut ideea să mai pună un etaj și jumătate peste clădirile și așa obosite, pe care, dacă ar fi după mine, le-aș pune la pământ și aș construi în locul lor blocuri adevărate, civilizate.
Locatarii din Mexic și-au pus semnătura, fără să citească însă în amănunt, pe contractele conform cărora blocurile urmează a fi reabilitate în schimbul acelui etaj și jumătate în plus.
Și blocul nostru a primit o față nouă. Mai mult, băieții ăia deștepți ne-au zugrăvit holurile care arătau aidoma cu cele ale închisorilor de la Aiud ori Gherla și ne-au pus ușă de termopan la balcon.

Doar eu și nea Florian nu ne bucurăm. După o jumătate de oră de discuții, ajungem la concluzia că nu e bine să schimbi anumite lucruri. Ori le suprimi, ori le lași așa cum le-a făcut Dumnezeu. Sau Ceaușescu.

Discuția asta cu nea Florian a avut loc în urmă cu doi ani. Între timp, subsemnatul a părăsit Mexicul. A emigrat!

digg  foto: digi24.ro

Azi dimineață, 9 martie 2016, pe la 6.30, mă trezește telefonul. Bipăie enervant.
N-am strâns nici măcar trei ore de somn. Am gătit pentru fetele mele până spre ziuă, până pe la 4.00. Azi le aștept în Pieptănari și am zis că trebuie să le primesc așa cum le-am obișnuit.
– Cine naiba îmi dă sms-uri la ora asta?, întreb enervat.
Caut telefonul prin pat și dau de Tommy, care s-a cuibărit la picoarele mele. Telefonul bipăie din nou. Îl găsesc în cele din urmă între saltea și tăblia patului.
– Dar unde naiba sunt ochelarii?
Îi găsesc. Am câteva sms-uri de la vecinii mei din Mexic.
„Neața! Arde mansarda de la blocul de vizavi”, scrie în primul mesaj.
Am impresia că visez. Închid telefonul și mă bag înapoi sub pătură.
Sms-urile îmi dau deșteptarea. E un „breiching niuz” cu „apdeituri”.
Anișoara, vecina mea din Mexic, care tocmai ce și-a botezat băiețelul născut în prima zi a anului 2016, mă ține la curent cu ce se întâmplă la mansarda blocului de vizavi.
După vreo oră îmi zice că televiziunile de știri transmit „laiv” din Mexic.
„Vecine, au rămas amărâții pe drumuri”, îmi scrie Anișoara în ultimul sms.

Sunt sigur că acolo, printre pompieri și gură-cască, nea Florian, prietenul meu din Mexic, le spune tuturor:
– Eu am zis de la început că mansardele astea sunt pericol public. Am zis.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *