Jurnal de ghetou. Doi ani de “exil” în Mexic

tomm
E cald în Mexic. Nu însă atât de cald încât să pornesc aerul condiţionat. Nici nu l-am pus în funcţiune anul ăsta. Habar n-am dacă mai merge! Izolaţia de pe conducte s-a făcut praf.

În Mexic, “aer condiţionat” avem însă toţi. Deschizi uşa de la intrare şi circulaţia aerului demarează!

Îi invidiez pe cei care au fereastra “pe spate”. Îi bate soarele până la prânz şi gata. La mine e jale. Noroc cu vremea asta, care a ţinut parcă cu mine, de fapt cu noi, ăştia, care avem ferestrele celulelor “pe faţă”.

E a treia vară pe care o prind în Mexic, dar asta parcă e cea mai blândă. Doamne ajută.

În urmă cu două luni am vrut să sărbătoresc doi ani de “exil” în Mexic. Voiam să dau o bere la Pam-Pam. N-am avut însă bani.

L-am cinstit totuşi pe colegul meu de cameră, pe Tommy. Tommy Dobre, motanul meu, trimis şi el în “exil” în Mexic în urmă cu şapte luni. Ne ţinem reciproc de urât. Am înţeles de la fete că va rămâne aici, în Mexic, până la adânci bătrâneţi. Păi, cine dracului să mai aibă nevoie de un motan castrat?!

Cât am fost plecat în Thassos, Tommy a rămas în grija unor vecini, care l-au vizitat în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară. Să le dea Dumnezeu sănătate.

Aşadar, doi ani în Mexic. Doi ani şi mai bine chiar. Ce repede trece timpul!

La întoarcerea din vacanţă, din Thassos, tanti Stanca, vecina mea de palier, mi-a făcut cea mai frumoasă declaraţie de dragoste de care am avut parte în ultimii ani. “Să ştiţi că ne-a fost dor de d-stră! Nu ştiu, dar eu aşa am simţit”, mi-a zis ea. M-am topit!

Azi n-a spălat nimeni rufe, aşa că balconaşul de lângă celula mea a fost liber. Am căutat în Calendarul Ortodox să văd dacă nu cumva e vreo Sărbătoare, dar n-am descoperit nimic. Cine ştie?

Lambada, ţiganca mea nebună, adună în continuare pet-uri şi alte resturi din tomberoanele aflate sub balconaş. Mi-a fost dor de ea. Aş vrea să-i spun asta, dar ştiu că nu înţelege nimic. Dă pe gât resturile dintr-o sticlă de Pepsi. Apoi găseşte o casoletă cu ceva resturi de mâncare, se aşează pe bordură şi înfulecă.

Aseară, în Mexic, au venit pompierii! M-am şi speriat. Erau cu două maşini. Mă uitam speriat în jurul meu să văd de unde iese fum. “Stai liniştit, vecine. A ieşit o pisică de la ăia de la mansarda blocului de vizavi, de la ţigani, şi a căzut în burlan. A scăpat, săraca. Au scos-o pompierii. Are doar un picior rupt”, m-a liniştit un vecin.

E linişte în Mexic. În general! Din când în când totuşi liniştea e perturbată de câte o sticlă aruncată pe fereastră, de câte o manea dată la maximum sau de ţipetele vreunei femei, altoită probabil de bărbatu-su din diverse motive.

Mâine vreau să mă duc la RCS – RDS să reziliez contractul. Mi s-a pus pata. Nu mai vreau să am televizor. Păstrez, dacă se va putea, doar net-ul.

Am butonat zilele astea şi m-a luat groaza. Apoi, nici nu îţi mai trebuie televizor. Găseşti pe “feisbuc” tot. În plus şi telegrafic! Am văzut aia cu Băsescu şi Ponta. Ce ruşine… Şi lumea se bucură că are subiect de bârfă.

Mă uit pe câteva site-uri. Pe gsp.ro şi pe evz.ro, ce s-o mai dau cotită! Aceleaşi titluri capcană, aceleaşi mizerii. Jur că n-am să mai deschid în viaţa mea vreun site românesc de stiri.

Scârba asta, produsă de cotidian, îmi dă o stare, aşa, ciudată. Am însă şansa să beneficiez de câţiva prieteni care de fiecare dată îmi ridică moralul. Plus fetele mele. Nu ştiu ce m-aş face fără ei.

S-a terminat şi Campionatul Mondial de fotbal din Brazilia. Aşa cum am anticipat, chiar într-un pariu online alături de câţiva apropiaţi, a învins Germania.

A fost primul turneu final din ultimii 20 de ani la care n-am făcut ediţii, n-am ţinut “LIVE”-uri. Doamne, ce bine a fost! În schimb a fost cel mai scump turneu final văzut în ultimii ani! Multe meciuri, mai ales din faza grupelor, le-am văzut în oraş, majoritatea la Pam-Pam, unde nu e scump, dar se adună!

Au fost voci care m-au rugat să trag o concluzie “profesionistă” după Mondialul din Brazilia. Am tot evitat însă. Poate am s-o fac totuşi, dar mai las o zi-două. Inepţiile decartate cu tonele de “specialişti” încă mai put…

E cald în Mexic. Mă încăpăţânez însă şi nu pornesc aerul condiţionat. Fug să deschid uşa de la intrare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *