Jurnal de ghetou. Dor de Chişinău!

romania romania 2
Mi-a căzut unghia de la degetul mijlociu al mâinii stângi. Degetul ăla lovit la Chişinău, acum mai bine de două luni. Abia azi s-a întâmplat.

Şi, uite aşa, mi s-a făcut dor de Chişinău! De data asta am scris corect titlul: “Dor de Chişinău!”. Cu “băţ”!!!

Şi ce credeţi că am făcut? Am revăzut toate pozele de la turneul final al Cupei Europei la minifotbal rezervat jurnaliştilor sportivi! Ăla la care am ieşit cel mai bun portar, deşi încă din semifinale apăram cu degetul rupt şi cu unghia făcută praf!

Am rememorat toate acele clipe în care am reuşit, noi ăştia care am făcut deplasarea pe banii noştri, să ne detaşăm de românisme. Şi nu exagerez cu nimic când spun asta.

Mi s-a făcut brusc dor de băieţii alături de care am jucat şi cărora nu le-am mulţumit în “spiciul” de la înmânarea trofeului pentru cel mai bun portar al turneului.

Eram prea emoţionat! Dar ei ştiu foarte bine că unul fără celălalt nu am fi reuşit.

Îmi e dor până şi de azerul ăla care mi-a rupt degetul şi care, văzând ce mi-a făcut, mă pupa părinteşte, fără întrerupere, pe cap!

Îmi e dor de fraţii de peste Prut, chiar dacă, cu mulţi, ţin legătura pe net.

Azi mi-a căzut unghia. Şi, uite aşa, mi s-a făcut brusc dor de Chişinău şi de băieţii mei din naţionala României. Naţionala jurnaliştilor sportivi, fireşte.

E bine să-ţi legi amintirile de ceva la prima vedere neplăcut. Unghiile până la urmă cresc. Din păcate, altele nu mai cresc la loc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *