Jurnal de ghetou. Încă un Crăciun în Mexic

gratare

A venit şi Crăciunul! Parcă ieri îmi priveam fetele cum se zbenguiau pe plaja din Tripiti. Sau parcă ieri mă uitam cu un nod în gât din înaltul tribunei de pe “Da Luz” cum Sergio Ramos egala pentru Real la ultima fază a meciului cu Atletico Madrid.

A trecut şi 2014, tati. Un an pe care, “eufomistic”, l-am decretat ca fiind de căcat. Aşa am simţit şi nu sunt dispus să retractez. Asta însă nu înseamnă că nu m-am chinuit să mi-l fac mai frumos. M-am chinuit şi, de multe ori, am reuşit.

Nu mai contează.

E cald în Mexic! Parcă a sosit Paştele, nu Crăciunul. Mă uit pe fereastra celulei şi zăresc un muncitor de la ADP făcând curăţenie. Ăştia, săracii, n-au sărbători.

Colindătorii m-au lăsat, ca în fiecare an, fără papucii de la uşă. Dacă nu se întâmplă asta, parcă nu vin Sărbătorile în Mexic!

Azi noapte am fiert caltaboşul! Să n-am altele, dar caltaboşul nu lipseşte din meniul mesei de Crăciun. Am vrut să fac şi sarmale, dar am avut inspiraţiunea să renunţ la acest gând.

Azi dimineaţă, tati Stanca, tanti Frusina şi vecina Anişoara mi-au bătut pe rând la uşă şi mi-au adus câte un platou plin cu sarmale!

Tanti Stanca a primit în schimb “o jumate” de ţuică, pentru care s-a bucurat nespus după ce a degustat licoarea. “Vecine, e nemaipomenită. Nici nu îmi făceam probleme că nu e bună, că doar matale eşti boier, nu bei orice”, m-a periat Stanca.

Tanti Frusina, nevasta lui nea Florian, a primit o sticlă de şampanie. Mă rog, de vin spumos. Cred că n-a mai băut săraca de la nunta ei cu Florian.

E al treilea Crăciun pe care-l petrec în Mexic. Şi, chiar dacă de fiecare dată fetele nu mi-au fost alături, m-am simţit bine. M-am simţit bine pentru că oamenii ăştia amărâţi din jurul meu îţi dau această stare. Prin tot ceea ce fac, prin tot ceea ce vorbesc, bune, rele, nici nu mai contează.

De azi dimineaţă telefonul bipăie întruna. Sms-uri, mesaje pe mail, pe “feisbuc”. Din când în când mai şi sună.

Nu îmi place să dau mesaje la grămadă. Mai bine nu mai dau. Pefer viul grai! Îmi iau agenda la puricat şi sun. Acolo unde îmi permit să deranjez în ziua de Crăciun. Unde nu îmi permit, dau mesaje, dar personalizate, ca să vadă omul că, într-adevăr, m-am gândit la el atunci când i-am transmis gândul.

Cele mai multe urări sunt de fapt şabloane. “Să ţi se îndeplinească tot ce doreşti”, auzi la tot pasul! Îmi place mult asta. Păi cine nu îşi doreşte aşa ceva.

Tati, eu îmi doresc să o mai pot duce, demn şi civilizat, să mă bucur de fetele mele şi de oamenii care mi-au fost mereu alături. Se ştiu ei, şi, slavă Domnului, nu sunt puţini. Pe bune!

Am ieşit la o ţigară, pe balconaşul de la capătul holului. Jos e forfotă! A demarat concursul de grătare! E superb!

Mexic, te iubesc!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *