Jurnal de ghetou. S-a întors nea Nelu

nea nelu tigari 1
Am comentat azi Manchester United – Norwich. Meci istoric. Primul ca manager pentru Ryan Giggs, care e şi jucător. Deşi are 40 de ani. A fost 4-0 pentru United, adică vârsta lui Ryan. Fără istoric. N-am mai văzut de mult o echipă atât de blazată ca Norwich, care, deşi e deasupra liniei retrogradării, s-a împăcat cu gândul că, de la toamnă, va evolua în Liga a II-a. În ultimele patru etape, amărâţii de la Norwich au avut programate patru meciuri tari. Două s-au jucat, cu FC Liverpool, viitoarea campioană, şi cu Manchester United, fosta campioană, azi. Au mai rămas două, cu Chelsea şi cu Arsenal. Şansa porcului de Crăciun.

M-am întors acasă, în Mexic. La scară, “balaurii”, adică ăştia din generaţia tânără, ascultau manele. Muzica răsuna din difuzoarele unui Matiz obosit, ale cărui table vibrau de mama focului.

Balconaşul meu era plin de femei, ieşite la şuetă.

Pentru că azi vântul a bătut tare în Mexic, rufele puse la uscat dimineaţă pe celălalt balconaş, cel de lângă celula mea, s-au uscat rapid. Balconaşul a fost astfel eliberat înainte de termen şi, prin urmare, m-am dus să fumez acolo. Mi-am pus un şpriţ. N-aveam de mai mult.

Aud paşi pe culoar. Îl văd în zare pe nea Nelu, vecinul meu care, de vreun an, munceşte în Libia. S-a întors nea Nelu! Sincer, îmi era dor de el.

Nea Nelu e cel care m-a propus pentru funcţia de preşedinte de bloc acum un an şi jumătate. Zicea el că-s cel mai potrivit pentru funcţia asta. I-am mulţumit la vremea respectivă pentru încrederea acordată, dar l-am refuzat categoric. I-am spus că blocul nostru are nevoie în această funcţie de un om dedicat, iar eu, cu toată ambiţia mea, nu pot face totuşi faţă. “Nea Nelu, am alte obligaţii”, i-am spus atunci.

Vecinii îi spun Cizmaru’. Şi asta pentru că nea Nelu a fost cizmar. Pe vremuri. Adaptându-se la vremurile de restrişte, el a învăţat meserie pe şantier, iar de ani buni munceşte în construcţii. Anul trecut a prins un contract în Libia. A venit acasă până acum de două ori. Acum e a doua oară.

Nea Nelu mă respectă. După cum mărturiseşte, nu stă de vorbă cu oricine. Aşa că mă simt privilegiat! Când ne-am revăzut în seara asta, mai întâi m-a pupat, după care m-a întrebat: “Ai mâncat? Dacă da, atunci merge un şpriţ”. A desfăcut o “Grasă de Cotnari”. “Ăsta îmi place mie”, mi-a zis el. “Ştiu că mata, domnul Dobre, eşti cu secul, cu demisecul. E dulce Grasa asta, dar e bună”, a completat Nelu.

Mi-a făcut cadou şi trei pachete de ţigări, ca acum jumătate de an, când a venit prima oară acasă. “Astea-s mai ieftine pe acolo. Până acum vreo lună, nu era, de exemplu, Kent. Acum au băgat. E cam la 20 de dolari cartuşul. Sunt scumpe. La fel şi Marlboro. Fumează arabii ăia ca şerpii. Eu am băgat patru pachete în şase luni. E mult, domn Dobre”, povesteşte Nelu. Îi spun că e bine.

Nea Nelu, care e cu doi ani mai mare decât mine, e un tip pedant! Rar mi-a fost să văd un om atât de îngrijit îmbrăcat. Pantofii lui sunt totdeauna impecabili. Îţi faci mustăţile în ei, atât sunt de lucioşi! Doar a fost cizmar!

Nea Nelu s-a lăudat cu mine prin Libia. “Le-am zis unor colegi că am vecin un ziarist şi că poate ar fi bine să scrieţi d-stră un reportaj despre viaţa muncitorilor români în Libia. Până la urmă ne-am lăsat păgubaşi. Era prea complicat”, îmi dezvăluie nea Nelu.

Vecinul meu mi-a povestit în seara asta cum stă viaţa în Libia după “demiterea” lui Gadaffi. “Ce zic libienii? Păi, mata, ce zici? Cum era mai bine? Înainte, cu Ceauşescu, sau acum”, spune Nelu. “Păi…”, zic. “Ai văzut? Aşa şi la ei”, vine răspunsul la nedumerirea mea.

Aflu că Libia arată ca Bucureştiul după cutremurul din 77. “Chiar mai rău”, precizează Nelu. Îmi povesteşte despre Benghazi, oraşul ăla în care au fost ai mei, mama şi tata, la începutul anilor 70. Ce poze frumoase au făcut acolo, cu cetăţile romane, vechi de 2.000 de ani. “Nu mai e nimic…”, mă lămureşte prietenul meu.

Vorbim în continuare despre Libia, despre ambiţia lui de a se întoarce acolo, la muncă, despre fetele noastre. Nea Nelu are o fată. Fata lui e, probabil, cea mai deşteaptă din blocul nostru. Are facultate, are serviciu şi, cel mai important, are o relaţie excelentă cu tatăl ei. Aşa se laudă nea Nelu, dar îl cred, pentru că îi ştiu familia.

Ştiam de reîntoarcerea lui nea Nelu încă de acum o săptămână, dar nu dădusem până în seara asta ochii cu el. Ţin minte că de Paşte, când “m-am înturnat la domiţiliu” după o zi de muncă, la Nelu acasă răsuna muzica, mamă, mamă. Spre deosebire de cei mai mulţi dintre vecini, nea Nelu ascultă muzică populară. Pentru asta îi port un respect deosebit.

Mi-a povestit că în Libia are camera lui. Ceva mai mică decât celulele noastre din Mexic. “4 pe 4”, precizează vecinul meu. Şi mi-a mai spus că şi-a luat şi televizor. “Ştiţi cât costă? 100 de dolari”, dezvăluie nea Nelu, care adaugă: “Prind Realitatea, Taraf TV”. Pentru restul canalelor româneşti,  trebuie decodor special.

Cică în Libia găseşti orice. “Mai puţin alcool, porc şi femei”, ţine să precizeze prietenul meu. “Ai putea să le ai şi pe astea, dar nu merită să rişti”, mai spune el, după care îmi povesteşte cum a văzut cămile trăind liber pe “câmp”. “În deşert, nea Nelu, că ăia n-au câmpie”, zic. “Aşa, în deşert, pe acolo”, vine imediat răspunsul unui om care, în finalul şpriţului nostru, îmi mărturiseşte: “Domnul Dobre, să ştiţi că nu îmi e uşor acolo, departe de casă”. Şi îl cred din toată inima.

Nea Nelu e vecinul meu. Chiar îmi era dor de el.

Explicaţie foto: nea Nelu mi-a adus şi în acest an un cadou, mic. Două pachete de ţigări Manchester şi unul Oris. De Manchester am auzit, doar i-am comentat şi azi. De Oris nu cunosc nimic.

5 thoughts on “Jurnal de ghetou. S-a întors nea Nelu

  1. Imi place sa citesc ce scrieti : povesti adevarate! Va admir curajul de a spune ce simtiti …acum oamenii sunt parca nitel artificiali ori spun ce se asteapta de la ei ori sunt fatarnici sau ipocriti. Va doresc succes cu blog-ul de povestitor si o sa va citesc .

  2. Buna seara Adi!

    Hristos a Inviat!

    Ma bucur nespus de mult ca dupa cativa ani de cand nu ne-am mai vazut la Ploiesti (cu Loredana m-am mai intalnit, dar tot de demult) pot sa reiau legatura cu tine.
    Marturisesc ca ieri, pur si simplu, am tastat numele tau pe net ..si asa am aflat povestea cu Ziarul Evenimentul Zilei…
    Mare bucurie, in compensatie, ca am descoperit blogul tau si asa am citit cateva din articolele postate de tine. Nimic nu este doar negru sau doar alb. Mi-a facut o mare placere sa vad fotografia cu cele doua minunatii ale tale, cu care filozofezi…Iar educatia cu “sa nu judecati niciodata pe nimeni” este o lectie pentru mine.
    Nadajduiesc sa putem tine legatura si sa aflu si despre Loredana, Andreea si Edi de la tine. Imi exprim speranta ca sunteti cu totii bne, cat se poate in aceasta lume anapoda, dar mai ales sanatosi la trup si la suflet.
    Te imbratisez cu mult drag.

    Spor in toate cele bune si de folos!

    Doamne Ajuta!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *