La film!

Am fugit la Mall ca să văd “Robin Hood”, cu Russell Crowe şi Cate Blanchett. Recunosc, nu mai fusesem de mult, astfel încât, printre obişnuiţii multiplexului păream un ţărănuş, venit la oraş duminică seară. Mi-am luat o apă şi, îndrumat, am ajuns în sală. Nu prea agreez floricelele la film, mai ales la comun, la cinema, aşa că mi-am pus pofta în cui. Şi, oricum, încerc să nu mai mănânc chestii care mi-ar dăuna ambiţiei de a mai scădea în greutate. Oricum, m-am săturat doar de la mirosul celor consumate de vecinii din sală. Iar la final, am văzut cum stăm cu civilizaţia. Nicio deosebire între stadion şi o sală ultramodernă de cinema. Poate doar că pe stadion se mănâncă seminţe, iar aici, la cinema, floricele. Mitocanii sunt peste tot, din păcate.

Nu asta vroiam să spun. În aşteptarea filmului, îmi aminteam despre cum era cinematograful în copilăria şi în adolescenţa mea. Doamne, cât de mult s-a schimbat totul.

Primul meu cinematograf a fost clubul de la TCM, din curtea blocului de pe Găgeni 88. Acolo, muncitorii care umpleau cele 5 sau 6 dormitoare uriaşe, parcă atâtea erau, beneficiau şi de un club. Acolo puteau să împrumute o carte de la o micuţă bibliotecă, să joace tenis de masă, să cânte ori să vizioneze filme. Ţin minte că de două ori pe săptămână, la club, venea câte un film. Biletul era 1 leu şi 50 de bani. La unul obişnuit. La cele în două serii, biletul costa, evident, 3 lei. Ştiu că mulţi vor zâmbi, dar chiar era o sumă. Pentru noi, cei mici, fără nici un fel de venit, 1 leu şi 50 reprezenta o mică avere. Îmi luam un scaun şi cotrobăiam pe frigider, acolo unde de obicei stăteau banii casei. Căutam mărunt, monede de 5, 10, 25 de bani. Era greu să aduni 1 leu 50.

Filmele veneau pe role, iar de cele mai multe ori erau rupte. Când îţi era lumea mai dragă, filmul se întrerupea. Băieţii fluierau şi strigau: “Filmu’, băăăăăă!”. N-am să uit cât de ciudat se vedea fumul de ţigară în lumina proiectorului! Eram fascinat. Erau filme bune. Asta cam până în anii ’80, când, din cauza economiei de orice fel, filmele fuseseră scoase din meniul clubului… John Wayne, cred că cel mai tare cow-boy care a existat vreodată, era unul dintre favoriţi. Erau şi multe filme româneşti. Acolo, la clubul TCM, de pe Găgeni 88 din Ploieşti, am învăţat să iubesc filmul. Era să uit, când nu făceam rost de bani, ne urcam pe fereastră, dar nu vedeam mare lucru.

Uşor, uşor, am început să mergem în oraş. Cu părinţii, cu băieţii mai mari, apoi singuri. Preferam “Cinemascopul”, căruia i se zice acum “Patria” parcă, din centru. Era cel mai tare. Înainte de film, în foaier, puteai mânca o prăjitură, puteai bea un suc. Bine înţeles că toată această desfătare a dispărut în anii ’80. Ca şi căldura din cinematografe. Odată, când am ieşit de la “Cinemascop”, am fost ţinuţi pe loc vreo oră. Se arunca în aer centrul vechi al Ploieştiului, Lipscaniul şi Piaţa 16 februarie, nişte clădiri superbe, pentru a le face loc celor două blocuri Unirea şi Mercur…

Megeam şi la “23 August”, nu mai ştiu cum îi zice acum, care avea şi o grădină de vară. Mai era “Victoria”, acolo am văzut “Oraşul fantomă”, cu Chuck Norris, undeva pe “Republicii”. A fost dărâmat, odată cu toate casele pentru a face loc bulevardului. Mai era “Progresul”, a fost dărâmat şi el. Ăsta era undeva în zona hotelului Prahova. Pe lângă tribunal, lângă şcoala sportivă era Cinema “Tineretului”. La ăsta mergeam rar. I se dusese vestea că era frecventat de ţigani. Ţigani care veneau în timpul filmului şi îi buzunăreau fără greţuri pe cei mici.

La un moment dat, la “Vest” s-a deschis cinemtograful “Modern”, care avea două săli de proiecţie. Era chiar tare!

Au fost perioade în care pe marile ecrane rulau filme bune. Apoi au dispărut. Costau bani. Îmi amintesc că, la un moment dat, la modă au fost filmele indiene. “Vagabondul”, “Articolul 420” (cred că cifra asta era!), “Prietenii mei elefanţii”, “Vandana”. Pe “Vandana”, sincer, l-am văzut de 7 ori! Nu că mi-ar fi plăcut, ci pentru că de fiecare dată mergeam cu alţi copii. Ţiganii, mari amatori de filme indiene, ajunseseră să-şi boteze copiii cu nume din filme! Raj, de la celebrul Raj Kapoor, cel cu celebra melodie “Mera Joota Hai Japani”!!!

Întotdeauna, pe ultimele rânduri se aşezau perechile, care, de cum se stingea lumina doar pentru “jurnal”, se pupau fără încetare. Filmul era doar un pretext! Mai târziu, când am crescut, pupam şi noi la greu fetele pe ultimele rânduri. Ne mai plăcea ceva. Mergeam în gaşcă, băieţii de pe Găgeni 88, aproape toţi peste 1,80 metri, şi ne aşezam unul lângă celălalt. În spatele nostru nu mai vedea nimeni nimic.

Aşteptam câte o scenă în care apărea un picior, un decolteu, o mână pe un picior, şi recomandam filmul celorlalţi, care nu venisră cu noi. Filmele americane, care nu abundau în scene erotice atunci, dar oricum mai aveau câte ceva, erau uneori “tăiate”. Când se întrerupea filmul dintr-un asemenea motiv, sala înnebunea! Fluierături, huiduieli. Degeaba, scena era tăiată. Şi poate nu avea nimic necuviincios. Era tăiat preventiv!

Am venit de la Mall pe jos. 45 de minute, mersul meu. Tot drumul mi-am amintit de cinematografele copilăriei şi adolescenţei mele. Aveau acel aer romantic. Cineva mă certa că sunt nostalgic. Tocmai de aceea nu mai vreau să scriu, de exemplu despre politică, ori istorie, pentru că am constatat că sunt înţeles greşit. E adevărat, sunt un nostalgic, dar un nostalgic al copilăriei mele, al adolescenţei mele, al anilor de liceu şi de facultate, cu de toate, cu rele, cu bune. Şi, vă asigur, aş fi fost nostalgic şi dacă m-aş fi născut în Germania, Libia ori, nu ştiu, în Australia. Sunt anii mei. Ani în care, ştiu, celor tineri le e greu să creadă, eram privaţi de multe, de foarte multe. Ne lispeau multe.Chiar şi 1leu 50… Tocmai de aceea, ştiam să apreciem orice secundă de libertate, iar clipele de rebeliune erau gustate din plin.

5 thoughts on “La film!

  1. Adi, nu te opriu. continua sa scrii pe blog, eu unul am 17 ani si satul de prostiile de la tv ma reincarc cu blogul tau, parca imi creste inima cand primesc pe mail ca iar ai scris un nou articol, si as fi vrut sa traiesc timpurile aleea ca adolescent . da asta este:) oricum nu inceta sa scrii !!!

  2. Intradevar, blogul acesta este pentru multi un mijloc de relaxare si evadare din cotidianul care ne sufoca. Totul este datorat “darului” tau de a povesti intamplari si amintiri, care cel putin pe mine ma rascolesc si ma reantorc intr-un timp pe care parca nu l-am trait niciodata si de care imi amintesc cu mare placere dar si cu nostalgie.Putini sunt cei care sunt inzestrati cu acest “dar”pe care tu il ai si tocmai de aceea trebuie sa ramai aici pe blog alaturi de prietenii care iti asteapta povestioarele, chiar daca acestea apar mai rar.

  3. Tati, ce memorie beton ai! Ai localizat perfect cinematografele. Da, la “23 August” si la “Popular”, in spatele actualei “Case Albe”, erau doua gradini-cinematograf, a caror dezafectare o regret si acum. La cea de la “Popular”, mai vedeam si… fara bilet, tata fiind seful “Planului” de la Directia Sanitara (nu mai stiu cum se numea pe atunci) ne mai ducea, pe mama si pe mine, la cate un film, vazut pe… o fereastra de pe culoar, stand pe scaune! Asta cat timp el mai lucra peste program. Adi, draga, iti spun si eu, nu te opri! Chiar rar daca o faci, te rog sa nu te opresti din scris. Au fost si lucruri frumoase pe vremuri, garantez si eu! Evident, cand nu atinsese “apogeul” cel care se visa “Dumnezeu pe pamant”!

  4. Da, aceste clipe le-am trait langa Adi sau cu un pas inaintea lui.
    La dormitoarele TCMului am vazut primele filme in ani ’70 si eram cu ochii cat cepele. La acele dormitoare am invatat sa jucam tenis de masa si asteptam cu rabdare sa ne vina randul. O copilarie fara griji prea mari si cu o inocenta relativ intacta. Jucam “ruble” sau “capace” toata vara pe bucatica de ciment crapat din curtea blocului sau popicaria din spatele dormitoarelor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *