La Moeciu

E joi seară. Ceasul să fie vreo 10 seara. Am sunat fetele şi le-am liniştit: “Tati, veţi vedea că Dumnezeu o să ne ajute şi vom ajunge la Moeciu. Facem noi rost de o maşină”.Nu m-au crezut… “Adişor, de ce nu îi ceri maşina Anişoarei?”, mă întreabă Cipic, în timp ce “face cărţile”. Suntem la Dragoş, că, vorba aia, dacă e joi, e grătar la Dragoş! Nu îi răspund lui Cipic şi mă rezum la un gest de lehamite. Telefonul mă anunţă că am un mesaj. Nu mă grăbesc să-l citesc. Cine naiba mai e la ora asta? Într-un final mă uit. E de la Cătălin Cîrnu, cu care vorbisem ceva mai devreme. Cîrnu e la Viena. E în drum spre ţară.
“Tati, mâine s-ar putea să conduci un Ford B-Max!”, scrie în mesaj! “Te iubesc”, atât i-am putut răspunde.
E vineri dimineaţă. Am dus fetele la şcoală, iar acum păzesc maşina de spălat. Aştept… Sună telefonul. E Cătălin: “Tati, pune mâna şi sună la următorul număr. Şi mişcă-te la Moeciu!”.
Fetele sunt încântate. Suntem într-un Ford B-Max şi ne îndreptăm spre Moeciu. “Tati, Dumnezeu ne iubeşte”, îmi zice Larisa. “Sunt sigur, tati, de asta”, îi răspund, în timp ce le îndeplinesc dorinţa de a asculta Margareta Pâslaru, ale cărei melodii fetele mele le ştiu încă de când erau mici, mici de tot.