Amintirile mele la pescuit se rezumau până acum două zile la un episod petrecut în copilărie, pe malul Teleajunului cu vecinii mei de pe Găgeni 88, când i-am “umilit” pe toţi, deşi nu aveam undiţă, prinzând două fâţe pe care le-am aruncat ulterior înapoi în apă, şi la cele câteva incursiuni pe malul Dunării cu Minel, fratele bunului prieten Ion Gigi, când am privit cu mândrie cum fetele mele prindeau pe bandă rulantă obleţi!
“Tati, eu mâine mă duc la pescuit cu un coleg. Te bagi?”, m-a abordat abrupt prietenul Cătălin Cârnu. Cîrnu cu “î” din “i”! Cum n-aveam nimic de făcut marţi, am acceptat invitaţia. Luni seară m-am dus la Eurosport, unde am comentat nebunia dintre Bielefeld şi Darmstadt. Probabil, meciul anului în Germania.
M-am întors acasă târziu, după miezul nopţii. Apoi am scris ceva. Mă uit la ceas: e deja 3.00! Peste o oră vine Cîrnu. Cîrnu cu “î” din “i”!
Mă bag la somn şi mă trezesc, fără ceas, 30 de minute mai târziu. Sunt capiu. Aş putea să-i dau un mesaj lui Cătălin să-i spun că nu mai vin, dar l-am refuzat de atâtea ori, încât ar fi ultima greşeală faţă de el. M-ar renega!
E 4.30. Sună telefonul! “Tati, în zece minute suntem în Mexic”, îmi spune Cătălin de la celălalt capăt al “firului”. Mă îmbrac repede, bag în rucsac tot ceea ce cred că îmi e necesar la pescuit şi fug!
Ne întâlnim la intersecţia bulevardelor “1 Decembrie 1918” (ce frumos sună!) şi “Liviu Rebreanu”. E acolo, în staţie, un “butic” non-stop. Băieţii, Cătălin şi colegul său Costin Enache, de la Radio, îşi iau cafea. Eu îmi iau o bere, Ciuc, la “un kil”. Aşa am învăţat de la “pescarii industriali” din Galaţi, despre care am făcut un supereportaj acum vreo doi ani. De episodul ăsta uitasem!
Sunt prea obosit ca să îmi iau cafea. Maşina e plină de scule. “Tati, voi sunteţi profesionişti, ce mama dracului”, zic. E bun şi râsul ca răspuns la o asemenea tâmpenie!
Intrăm pe autostrada “Bucureşti – Constanţa”. Fac poze. “Le bag pe facebook”, le spun băieţilor. Nu mă opresc din vorbit. Altfel aş adormi şi nu vreau.
La Feteşti ieşim de pe autostradă. Trecem prin Borcea. Nu e Cristi Borcea. E doar Borcea. Suntem întâmpinaţi de bannere electorale şi de “Ikarus”-uri de pe vremea copilăriei mele, care duc navetiştii spre destinaţii doar de ei ştiute. Ajungem la capătul drumului, în comuna Jegălia. “Nu e aia cu herghelia”, zice Cătălin. Nu cred însă, dar nu vreau să-l contrazic.
Dăm bineţe administratorilor bălţii, ne lăsăm lătraţi de un mioritic absolut superb, după care mergem la treabă. E frumos rău. E atât de linişte, încât auzim cum un sătean îşi ceartă nevasta undeva peste lac, iar văcarul satului, un labagiu, blesteamă vacile care au intrat fără permisiunea sa în baltă pentru a se adăpa.
Cătălin şi Costin îşi scot sculele. Rămân cu gura căscată. “Sunteţi profesionişti”, zic cu jumătate de glas. Lansete, patru bucăţi de fiecare, momeli de tot felul (porumb în palincă!), etc, etc. Prietenul Cătălin Cârnu îmi cedează o lansetă. Îmi povesteşte, în timp ce îmi pregăteşte momeala, cum a prins anul trecut, chiar aici, un crap la 8 kilograme. “Tati, măcar la 5 kile să prinzi azi, să văd şi eu cum e”, îi zic.
Prima captură a zilei îmi aparţine! Un crap la un kilogram. Fac poză cu el şi îl eliberez. “Ce e sub 3 kilograme, îi dăm drumul. La crap mă refer”, punctează Cătălin.
Cîrnu lansează două lansete din trei pentru crap mare. Din cel de 8 kile, de-a prins anul trecut. Trag un caras. E frumos, are aproximativ un kilogram. Apoi o plătică. “Adrian, ţi se va spune în curând domnul Plătică”, zice Cîrnu, care adaugă: “Ăsta e norocul începătorului”.
Băieţii deschid o bere, apoi o conservă de carne ce-mi aduce aminte de armată. Eu am venit cu mâna-n … era să zic o prostie! De unde să ştiu cum e la pescuit?
Soarele arde. În sat răsună un claxon, urmat la cinci minute de dangătul clopotului de la biserică. “A murit careva”, zic. Nimeni nu răspunde. Coechipierii mei sunt concentraţi. Îmi aduc aminte de “Operaţiunea monstrul”, filmul ăla de senzaţie cu Toma Caragiu, Octavian Cotescu şi Marin Moraru.
Vorbim de ale noastre, în timp ce scot la foc automat caraşi şi plătici. Telefonul lui Cîrnu sună întruna. N-am văzut un om să vorbească la telefon mai mult ca el!
Au trecut zece ore de când am sosit la Jegălia. “Monstrul” nu s-a arătat… Am sperat până în ultima clipă că-l voi vedea. N-a fost însă să fie.
Împărţim “prada”. Ne revin fiecăruia câteva bucăţi, vreo 6-7. Caras şi plătică.
O luăm din loc. Sunt rupt. Adorm pe drum. Mă trezesc când Cătălin trage la prima benzinărie de pe A 2. Nici măcar nu mă pot mişca.
Îmi iau un pachet de ţigări. “Ţi-ar ţigările ale dracului. Ceva de mâncare nu ţi-ai lua”, comentează Cătălin.
Ajungem la Bucureşti, uit de oboseală, fac un duş în Mexic şi dau o fugă la o bună prietenă unde gătesc peştele, fac o mămăligă şi un mujdei cum m-a învăţat Gigi la Galaţi, şi mănânc exact ca-n “Moartea Căprioarei”, de Labiş.
A fost frumos la pescuit. Data viitoare ştiu ce am de făcut. În primul rând să iau ceva de mâncare şi de băut. Şi mai mult entuziasm!