lacerta-1

“LacertA”, viticultură pentru Mileniul al III-lea! (Capitolul 1!)

De câte ori vorbesc despre viticultură, oftez! Din tot sufletul. A fost prima mea dragoste. Aia pe care n-ai cum să o uiţi nici dacă vrei. Dragostea pentru care mi-am sacrificat anii frumoşi ai adolescenţei, făcând naveta de la Ploieşti la Valea Călugărească, în timp ce toţii copiii de la ţară veneau să facă liceul la oraş, iar mai apoi alţi doi în câmpul muncii, undeva pe malul Teleajenului, la Pleaşa, până am intrat la facultate.

Revoluţia i-a prins total nepregătiţi pe absolvenţii Institutului Agronomic “Nicolae Bălcescu” din Bucureşti. De fapt, pe toţi absolvenţii de Institute Agronomice de pe întreg cuprinsul ţării. Nimeni nu mai avea nevoie de specialişti după 1989. Toţi ne pricepeam la agricultură.

Fără sprijin, cu încercări de revenire într-ale viticulturii, mă rog, în ale agriculturii în general, sortite eşecului din start, m-am adaptat. Şi, uite aşa, fac presă de 20 de ani! Dar povestesc, cu orice ocazie despre prima mea dragoste. Martori îmi sunt toţi cei apropiaţi, care pot confirma că despre vinuri, despre viţa de vie pot vorbi până dimineaţa! Cu materialul didactic în faţă!

Şi nu pierd nici cea mai mică ocazie de a-mi vizita foştii colegi, mult mai norocoşi decât mine, deşi, trebuie să recunoaştem, meseriile de agronom, de horticultor, de zootehnist sunt al dracului de grele, de epuizante, de … de multe! În meseriile astea, dacă nu ai pasiune, nu ai ce căuta. Ştiu, unii au fost manageri iscusiţi şi s-au descurcat, au făcut averi din agricultură, deşi n-au iubit niciodată domeniul acesta, dar nu am să vorbesc despre ei niciodată.

În peregrinările mele prin ţară, ori de câte ori trec pe lângă vreo podgorie, pe lângă vreun centru viticol, de fiecare dată când zăresc fie şi un rând de viţă de vie, oftez! Doamne ce m-aş întoarce la prima mea dragoste! Sunt însă realist şi mă mulţumesc, aşa, doar cu scurte discuţii cu ea. Cum care ea? Cu prima mea dragoste! “Mediatori” îmi sunt foştii colegi de liceu. Cei câţiva care mai activează în domeniu. Nu sunt mulţi, dar sunt buni!

lacerta-2   crama

De mulţi ani, să fie vreo opt, Emilian Şerbulea, fost coleg de clasă la Liceul Agroindustrial Valea Căugărească, îmi tot spune poveşti frumoase, atunci când ne întâlnim, despre o plantaţie de viţă de vie la naşterea căreia a participat din plin. “E altceva”, susţinea el. Şi, în fiecare an, îmi propuneam să-i fac o vizită, dar ceva intervenea. Habar nu am ce anume. Poate neseriozitatea aia ce ne caracterizează pe fiecare dintre noi în procente diferite.

Ultima oară când l-am întâlnit pe Emil a fost în urmă cu trei luni, în iunie, când generaţia noastră a băut un şpriţ şi a dănţuit în onoarea celor 31 de ani de la absolvirea liceului. “Adi, te aştept să vezi ce am realizat acolo”, mi-a zis el. “Acolo”, adică la Năeni, lângă Finţeşti, în Podgoria Dealu Mare, la graniţa dintre judeţele Prahova şi Buzău, şi, puţin mai încolo, la Merei.

vinuri  crama-2

Atunci, la “revedere”, mi-a dat să gust şi din produsele fermei la care lucrează. “LacertA”, aşa scrie pe sticlele cu vinul produs şi îmbuteliat la Năeni! “Al dracului de bun vinul ăsta”, i-am zis a doua zi lui Emil. “LacertA”, ce găselniţă! Gândul m-a dus la Toma Caragiu şi la al său monolog despre şopârlă!

lacerta-3   crama-3

De data asta m-am dus! Nu chiar imediat, ci abia după ce am văzut pe “feisbuc”, într-o postare a prietenului meu că la Merei a început recoltatul strugurilor. Şi, uite aşa, mi s-a făcut brusc dor (a câta oară?!) de prima mea dragoste. Le-am luat şi pe fete. Pe gemenele mele, Ana Larisa şi Maria Alexandra, cărora le povestesc adesea despre anii liceului, despre viticultură, despre agricultură în general, şi asta în ciuda faptului că nu par prea interesate.

“Adi, treci de Mizil, cum mergi de la Ploieşti spre Buzău, şi, imediat, la vreo cinci kilometri, se face un drum în stânga, spre Finţeşti. Pe acolo trebuie să mergi. Urci dealul şi, cum l-ai trecut, dai de fermă. O să vezi, e mare, avem şi cramă”, îmi explică Emilian Şerbulea. “Am înţeles domn director! Pardon, domn inginer”, am răspuns. “Te rog, nu mă lua aşa, cum domn director, domn inginer”, vine replica. Aşa a fost mereu băiatul ăsta. Modest din cale afară. Mi-l amintesc din anii liceului. Era un băiat cuminte. Spre deosebire de mine şi de Dan Iordache, declaraţi oficial cei mai nebuni din clasă! Emilian a luat totul de jos. A fost tehnician, apoi a făcut facultatea, şi-a luat şi masterul, a mai făcut şi altele. Are trei decenii de muncă în viticultură!

VA URMA!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *