Mă bucur că nu sunt singur

Ani în şir am avut impresia că mă număr printre singurii jurnalişti din presa centrală care au avut “obrăznicia” să se ia la trântă cu cei care au adus Petrolul pe marginea prăpastiei. Şi asta pentru că am crezut că e de datoria mea să demasc toate matrapazlâcurile şi toate găinăriile guvernării de tristă amintire, Luca-Bercea, care reuşise să-şi cumpere liniştea din partea multor ziare. Am fost ameninţat în fel şi chip, dar tot n-am tăcut. M-am oprit doar atunci când am avut impresia că am rămas singur şi fără putere. Obosisem. Mergeam la meciurile Petrolului şi asistam neputincios cum un mit era redus la stadiul de simplă divizionară B. Petrolul a mai fost în B, dar totdeauna cu demnitate.

Am văzut cum echipa care a cucerit Cupa în 1995 a fost dezbinată şi dezintegrată. Am văzut cum următoarele două generaţii de jucători ale Petrolului sunt vândute cu inconştienţă. Am văzut cum fotbaliştilor tineri li se băgau pe gât maşini furate în loc de contracte şi cum nişte parveniţi, veniţi la echipă cu pantalonii rupţi în fund, s-au îmbogăţit peste noapte. Şi am mai văzut suporteri dezorientaţi, victime şi ei ai imensei mascarade puse la cale de nişte oameni pe care, am mai spus-o, ar trebui să-i judecăm, NOI, pentru genocid împotriva Petrolului.

Multă vreme am crezut că, din cauza lor, a celor care au distrus Petrolul, a avut de suferit şi noua generaţie a suporterilor ploieşteni. Mi-a fost teamă ca nu cumva copiii Ploieştiului, în lipsa unor exemple demne de urmat şi prost informaţi, să nu o ia pe urmele galeriilor bucureştene. Poate uneori i-am judecat greşit pe cei care, din dragoste pentru Petrolul, s-au încăierat cu galeriile adverse, ori au încasat bastoane pe spate de la nişte jandarmi sau poliţişti zeloşi. Credeam că nu mă puteam identifica cu ei. Poate îmi era teamă să o fac. Mi-am ales ca scuză diferenţa de vârstă, de mentalitate. Şi m-am crezut în continuare singur, cu amintirile mele, cu proiectele mele, cu regretele mele. Asta am crezut până azi, când, pe blogul meu, a fost doborât recordul de accesări. Aproape toate au avut ca subiect Petrolul. Nu  mi-a venit să cred că cele câteva rânduri scrise despre Petrolul, până la urmă sunt doar gândurile mele, au avut atâta răsunet în sufletele fanilor ploieşteni. Pe mulţi dintre ei îi ştiu doar din vedere. Mulţi dintre ei poate au aflat doar azi cine sunt şi mai ales ce culoare fotbalistică am. Dar, vorba aia, niciodată nu e prea târziu.

De mult n-am mai simţit ce am simţit azi, citind mesajele trimise de suporterii Petrolului. Şi ştiţi de ce? Pentru că prea mult timp m-am simţit singur. Mă bucur că de azi nu mai sunt singur. Sau poate n-am fost niciodată.

PS: Promit solemn, ca de azi înainte, pe blogul meu să scriu mai multe despre Petrolul. În principal chestiuni necunoscute tinerilor suporteri ai Petrolului: întâmplări, interviuri, materiale vechi scrise de mine şi nu numai, amintiri de suporter din Epoca de Aur!

Şi pentru asta trebuie să le mulţumesc lui Bogdan (Rpsu) şi lui Dragoş Trestioreanu, dar nu numai lor, ci vouă tuturor, pentru că mi-aţi reaprins pofta de a scrie despre Petrolul, dar mai ales de a crede din nou în Petrolul.

4 thoughts on “Mă bucur că nu sunt singur

  1. De acord 100%. Sunt convins ca suntem multi cei care avem pe acasa fulare, tricouri si mai ales amintiri cu Petrolul. Poate va aduceti aminte in anii ’80 cand mergeam in Regie si toata tribuna a doua era plina de petrolisti, desi Petrolul era pe locul 17? Sau va amintiti cand, in fata la “Dealu Mare”, la orice ora din zi erau zeci de oameni (de cele mai multe ori altii) care discutau despre Petrolul? Daca Fiorentina a ajuns din Liga a 4-a in Champions League in cativa ani, de ce nu ar putea face si Petrolul ceva asemanator! Sunt sigur ca demersul tau se va bucura de succes, avand in vedere si notorietatea de care te bucuri! Ar trebui adusi langa Petrolul si sa-si afirme sprijinul cat mai multi suporteri “cu nume”., dar nu numai acestia. Bafta!

  2. Din cate am citit, pentru ca sunt mai tanar ca d-voastra, Petrolul mereu a fost in punctul de a fi uitata, abandonata, sau mai rau desfintata. Atunci cand comunistii au dus echipa la Ploiesti au dus-o pentru a o trimite in B si culmea din echipa aceea au iesit 3 campionate si o cupa. Mai tarziu in anii 80 cand eram mai mult prin B nimeni nu ne dadea vreo sansa cu promovarea din 89 dar a venit revolutia si inca o cupa castigata la 5 ani distanta. Ideea este de ce sa nu credem si acum, dupa cei mai multi ani de divizia B, ca putem reveni nu doar in A ci in lupta pentru castigarea de trofee. Poate multi nu stiu dar si obiectivul lui Vivi, ascuns e drept este sa readucem echipa in Europa!

  3. Petrolul nu va muri niciodata,iar ceea ce facem noi tinerii petrolisti azi nu este decat o continuare a traditiei,a ceea ce a insemnat PETROLUL in Romania si nu numai. Am 21 de ani si am prins poate cea mai neagra perioada din istoria Petrolului dar fiind ploiestean nu am cum sa nu iubesc Petrolul .Nu stiu cat de coerent sunt la ora asta dar un lucru vreau sa mai spun ca Petrolul va fi mereu iubita de sute de mii de oameni ,chiar daca acum o parte din ei sunt indiferenti.E nevoie de o singura scanteie pentru a reaprinde dragostea fata de Petrolul a unora.Va veni si vremea noastra cand vom calca din nou in picioare echipele bucurestene.

    PETROLUL E AL NOSTRU!

Leave a Reply to Prahova24hours Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *