Mă doare la bască, tati, de cine va fi președintele SUA!

N-am făcut politică nici înainte de 22 decembrie 1989, nici în zilele care au urmat. N-am făcut nici după 1990, nu fac nici acum. N-am să fac niciodată.  E un domeniu care îmi displace teribil, asta pentru că nu îl înțeleg. Și nici nu fac eforturi să-l înțeleg.
Și asta în ciuda faptului că în România ultimilor 26 de ani (trecuți aproape fix!) oamenii halesc politica pe pâine. La micul dejun, la prânz, la cină, chiar și între mese, chiar și atunci când dorm. Nu e nevoie de cartele pentru a consuma politică. E la liber, tati. Românii sunt supraponderali politic, de abia mai respiră. Sfera asta i-a năucit, i-a înrăit, i-a dezumanizat, i-a făcut dependenți.
S-a urmărit asta? Sunt sigur. S-a reușit? Din plin. Cum? Cu răbdare, dar în principiu simplu, foarte simplu. În primul rând printr-o mass-media bine controlată, printr-o libertate dăruită științific. Toate astea au dus la dependență.
Spațiul virtual e năpădit de analiști politici. În fiecare român zace, dominantă sau recesivă, o genă de analist. Eu mi-am făcut analizele și, jur, nu mi-a ieșit nimic! Sunt așa de liniștit, chit că doctorii mi-au mărturisit că politica e o boală care se ia. „Tati, am prea multe boli ca să mai încapă și asta în organismul meu”, le-am răspuns.
„Atunci ești anormal, ne pare rău”, a venit replica. „Mă doare la bască”, am mai apucat să spun.

Da, tati, mă doare la bască inclusiv de cine va fi președintele Statelor Unite, așa cum mă doare la bască de cine va câștiga alegerile în Rusia, Eritreea sau Bangladesh. Pe cuvânt! Știu, sunt un ignorant, un „simplist” (am descoperit termenul ăsta la un politician!), un om căruia nu îi pasă de problemele majore ale omenirii! Ce o să mă fac? Habar nu am. Cred că am să mă las eutanasiat, ca să scap omenirea de un anormal
Ce mă îngrijorează însă, și trebuie să-mi spun păsul înainte de a mă lăsa „sinucis”, e că noi, românii, ne-am perfecționat în ultimii 26 de ani arta de a ignora lucrurile mărunte, a celor care dau întregul, a celor care asigură fundația unei educații, individuală și colectivă, în detrimentul lucrurilor „mărețe”. Iar pentru asta am avut profesori buni. Pe unii îi știm, pe alții nu. Românul neglijează chestiuni simple la prima vedere, precum bunul-simț, altruismul, RESPECTUL, tati, lăudându-se în schimb cu doctorate în mârlănie, în prostie, în ticăloșie, în șmecherie. Plagiate și astea.

Alegerile din SUA reprezintă poate un subiect. Dar, dacă m-ar interesa, prin absurd, aș vrea să-i ascult, pentru a mă lumina, pe cei care chiar se pricep, pe jurnaliștii ăia care nu au făcut avere din presă, care nici măcar nu își permit un credit, pentru că sunt „angajați” pe „drepturi de autor”, pe cei cu „pedigri” în politica externă, nu pe sport sau pe alte domenii. Știu, sunt greu de găsit în acest ocean în care trăiesc de-a valma milioane de analiști politici.
Am luat-o pe arătură, tati! Mă opresc aici. Pun ceva pe mine, îmi iau umbrela, cizmele de cauciuc „made in China”, că noi nu mai suntem în stare să producem, și, în următoarele ore mă voi afunda în realitatea românească, ignorând-o pe aia americană.
Mă doare la bască, tati, de cine câștigă alegerile în SUA!

PS: Între timp am înțeles, de pe prima pagină a ediției electronice a USA Today, că americanii și-au ales președintele! Să fie sănătoși, tati! De aceea am și pus poza asta!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *