Jurnal de ghetou. Mâine depun jurământul de “mexican”!

fotbal altele cucu 007

Mi-a expirat buletinul. Nasol moment. De câteva zile încerc să adun acte, dar constat că nu pot face cu nimic dovada că sunt “apropritar” al celulei din Mexic. Actele sunt în Sălăjan, la vechea adresă.

În pauza meciului de aseară, am lăsat berea pe masă la Pam Pam şi am dat o fugă la Secţia 13, care, aveam impresia până azi, e Centrul Universului în Sectorul 3 al superbei noastre capitale.

Un poliţist plictisit, surprins că unul vine duminică noapte să se intereseze de ce acte are nevoie să-şi schimbe buletinul, devine brusc amabil.

Îmi notez: certificat de naştere (copie şi original), actul casei (copie şi original), certificat de căsătorie (copie şi original – nu mai e însă cazul), timbru în valoare de 5 lei (doar original!). Şi, cam atât.

În seara asta, în timpul frumosului meci Iran – Nigeria, la care am ţinut cu Iranul, am sunat o “sursă” de la Secţia 13, care mi-a promis că mă scuteşte de statul la coadă, asta în cazul în care dau de aglomeraţie.

“Păi, tati”, zice omul meu, “ce treabă ai tu cu Secţia 13? Păi Mexicul aparţine de Secţia 23”.

“Unde dracului e asta?”, întreb. “Păi de la Republica o iei pe jos. Ai maşină? N-ai… Nasol… Aşa, te duci pe jos, înspre Căţelu, şi cauţi strada Dornei. Acolo trebuie să ajungi”, mă lămureşte omul meu.

Mâine, în ziua în care Mexicul meu dă piept cu Brazilia la Mondiale, eu voi deveni cetăţean cu acte în regulă al Republicii Mexic! Voi depune jurământul, care, musai, trebuie să înceapă cu “Să moară mama”!

Apropo de expresia asta, l-am auzit pe unul într-o seară, aici în Mexic, spunându-i altuia: “Să moară mama în Italia, dacă te mint cu ceva”!

Mâine, aici, pe blog, un reportaj despre cum să devii cetăţean al Mexicului!

One thought on “Jurnal de ghetou. Mâine depun jurământul de “mexican”!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *