Mănăstirea Dealu

De câte ori mă duc la Târgovişte să fac revizia Bambinei, urc şi la Mănăstirea Dealu. O las pe Bambina în Service la prietenul Marcel Ghergu, fostul fotbalist al Argeşului şi al Braşovului, şi urc dealul. Ca să aprind o lumânare la mănăstirea unde “odihneşte” capul domnitorului Mihai Viteazul. Sus pe deal, acolo unde urca nea Gicu Dobrin înaintea meciurilor CS-ului din Târgovişte ca să vadă stadionul plin ochi cu două ore înainte de start.

Nu ştiu cum se face, dar de vreo doi ani încoace, de fiecare dată plouă. Şi asta chiar dacă mă duc în aprilie ori în octombrie. De obicei, la mănăstire e linişte. Câte un cerşător cu planul nerealizat zace înfipt parcă pe caldarâmul de la intrarea în curtea bisericii. Am asistat, odată, la o slujbă la care participau doar două sau trei persoane.

Sâmbătă, însă, era lume multă. Câteva autocare debarcaseră grămezi de copii, îmbrăcaţi pestriţ. După bugetul fiecărei familii. Printre autobuzele parcate în faţa lăcaşului de cult, o nuntă de câini. Vreo 6-7 maidanezi îşi disputau o amărâtă de căţea, udă fleaşcă din cauza ploii mocăneşti.

Şi tot după buget, copiii mâncau, unii o banană sau un sendviş cu salam de Sibiu, iar alţii un ou ochi pus între două felii de pâine sau câte un covrig scofâlcit, scos de pe fundul rucsacului. Au intrat pe rând în biserică. Au ascultat istoria locului, au aprins lumânări şi au rostit “Tatăl Nostru” în cor. “De unde sunteţi, copii”, am întrebat o fetiţă care făcea fotografii cu telefonul. “Din Bucureşti”, mi-a răspuns ea scurt, după care mi-a întors spatele. Puteam să jur că sunt de undeva, din provincie, nici nu mai conta de unde. Ei erau însă din Buucreşti. Şi nu strigau, nu fluierau în biserică, băieţii nu le ridicau fustele fetelor, învăţătoarele şi ele mi s-au părut normale.

M-am uitat lung la ei şi le-am spus, în gând: “Bravo, copii”.

4 thoughts on “Mănăstirea Dealu

Leave a Reply to baixinho Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *