Mulţumesc, “tovarăşi”! De azi, la treabă!

Explicaţie foto: Marele Andrei Crăciun a luat autografe de la fete. Aici, alături de Alexandra. Sau “Alexantra”, cum s-a semnat, de emoţie, atunci când i-a acordat un autograf d.lui arhitect Motrescu!

Caut o tabletă de antinevralgic. Simt că în această dimineaţă e unicul meu prieten. Adică, singurul care-mi poate alina durerea de cap. Una enervantă, ce s-a ciubărit în “hard”-ul meu, ca un musafir nepoftit pus pe povestit una-alta, istorioare insipide, fără cap, fără coadă.

O gură de cafea rămasă de aseară mă inviorează brusc. Ies din celulă printre ghiozdanele de şcoală ale fetelor, cele câteva sticle de vin de Sâmbureşti primite cadou de la un vechi prieten şi Tommy, Tommy Dobre, care slalomează printre picioarele mele ca suedezul Ingemar Stenmark, unul dintre idolii copilăriei mele. Dacă nu greşesc, Ingemar a băgat la greu şi Coborâre şi Uriaş şi Super-Uriaş, dar mai făcea şi câte un Special.

Stau pe balconaşul de la capătul holului şi contemplez universul oferit de cei doi pereţi mai aliniaţi ca niciodată. Un copilaş de vreun an şi puţin, de la blocul de vizavi, îl ştiu de când a început să meargă, aleargă printre maşinile parcate. Nu-l supravheghează nimeni.  Pe aleile din Mexic se circulă adeseori cu viteze de F1! Aşa că, pentru a evita o scenă macabră LIVE, mă retrag pe scăunelul ce-mi oferă ca panoramă doar antenele TV ale blocului cu opt etaje din apropiere şi o bucăţică de cer.

Abia acum constat că e soare afară. E cald. E frumos. Nea Florian meştereşte în fosta bucătărie comună la o trotinetă. Femeile de pe palier s-au apucat de gătit. Miroase superb în Mexic.

De azi, la treabă! Pe www.adidobre.ro! Primul eveniment din viaţa mea în care am fost, alături de fetele mele, însuşi evenimentul s-a consumat deja. S-a consumat împreună cu nenumărate carafe de vin, sec de Recaş, am impresia, beri, apă plată, sifon, alune, porumb prăjit şi, aşa cum am promis, mici!

A fost frumos aseară la Pam Pam, la graniţa dintre Mexic şi civilizaţie! Mărturisesc faptul că am fost oleacă stresat. Mi-am făcut însă griji degeaba. Am avut alături câţiva dintre oamenii care mi-au influenţat decisiv viaţa spirituală în ultimii ani. Am avut parte şi de surprize. Am avut parte şi de dezamăgiri. Nu mai contează.

“Andrei, m-am decis. În vara asta îmi fac un tatuaj cu Che Guevara pe umărul drept, tati. Replică la bătrânul dragon de pe stângul”, i-am zis la un moment dat lui Andrei Crăciun, în timp ce ne uitam amândoi la fetele mele, scufundate în lumea virtuală a jocurilor de pe telefoanele astea deştepte, de ultimă generaţie. “Tati, mai bine îţi faci un tatuaj cu mine”, a venit replica lui Andrei. N-am zis nimic. O să mă mai gândesc, o să-mi reevaluez opţiunile. De fapt, opţiunea.

A fost frumos la Pam Pam, cârciumă care, aseară, a avut probabil, cel mai ridicat IQ dintre toate cârciumile din Bucureşti.

Mă duc să mai beau o cafea. Prietenul meu, Antinevralgicul, şi-a făcut datoria. A zgornit musafirul nepoftit.

Mulţumesc, “tovarăşi”, pentru prezenţa, cu fizicul sau doar cu gândul, la, cred, unica lansare oficială a unui blog din Sectorul 3 al Bucureştiului. ” Şi nu numai”, cum ar spune prietenul Sorin Breazu.

Apropo de Sorin. Azi noapte, la puţin timp după ce am achitat în cunoştinţă de cauză mai mult decât rezonabila notă de plată întocmită de Mihai, patron şi barman şi bucătar la Pam Pam, m-am oprit cu Sorin şi cu amicul Motrescu într-o staţie de tramvai. Motrescu a făcut cinste cu o bere, care la sugestia mea a fost un Skol (3 lei). Şi ne-am continuat cenaclul pe marginea bulevardului cu cel mai important nume din istoria românilor: 1 decembrie 1918.