Nebunia lui gigi, nebunia presei

Nicicând presa nu s-a aruncat mai cu servilism în ţărână să-i pupe piciorele lui gigi becali ca acum. Ceea ce se întâmplă în aceste zile poate fi comparat doar cu perioada când gigi era la puşcărie. Televiziunile îşi trimit zilnic SNG-urile la palat ori la Pipera, de unde gigi intră în direct ore în şir pentru a spune aceleaşi lucruri pe care le turuie de ani de zile: prostii fără frontiere. Oamenii din studiori şi invitaţii acestora îl tratează pe gigi ca pe un Nicolae Iorga reîncarnat, ca pe un Titulescu ori un Carol I. Ridicători de superclasă, oamenii de televiziune îi saltă mingea la fileu agramatului într-un mod jenant, punând în acelaşi timp plasa la podea, doar, doar, “vedeta” va puncta din prima!

gigi nu mai are odihnă. Toată ziua e la tv. Ca un bun creştin, el încearcă să mulţumească pe toată lumea. Cu un vocabular redus la doar 30-35 de cuvinte şi expresii, gigi rămâne, aşa cum am mai spus, cel mai mediatizat personaj din istoria României. La un moment dat, am impresia că omul chiar se satură de el însuşi şi vrea să facă o pauză. Televiziunile, ziarele care îi publică online, în EXCLUSIVITATE şi NON STOP inepţiile şi jurnaliştii de casă nu îi dau însă pace. “Nea gigi, eşti cel mai mare, cel mai tare din parcare, cel mai frumos, cel mai deştept, bagă, nea gigi, fără număr”.

De ani buni, individul ne este băgat non stop pe gât. N-ai cum să-l eviţi. Fetele mele îl cunosc deja ca pe un cal breaz. Noroc că sunt fete deştepte, iar personajul e trecut în lista lor alături de mama vitregă a Cenuşăresei, de vrăjitoarea din Alba ca Zăpada (tot mamă vitregă era şi aia), Zmeul cel Rău şi Ceauşescu.

Mă uitam din greşeală, ieri parcă, la o emisiune pe unul din multele posturi tv care găzduiesc “talk-showri”, ştiri la comandă, etc. Moderatorii anunţau cu surle şi trâmbiţe că în emisiunea următoare vor demara o cruciadă împotriva personajelor de genul lui gigi. “Trebuie să înceapă cineva asta”, se făleau oamenii. Aceiaşi care l-au pupat în cur pe gigi ani în şir!

Din cauza lui gigi, a lui mitică dragomir, becaliii (impresarii) şi alte personaje precum iancu, borcea sau turcu, am mai spus-o, presa sportivă din România s-a compromis total şi iremediabil. Pe consumatori nici nu îi mai interesează că tu n-ai scris niciodată de aceste triste personaje decât atunci când le-ai criticat. Nu îi interesează că ţi-ai luat şuturi în cur pe stradă, în timp ce alţii, mulţi, îşi primeau, palmată, solda în valută vest. Toţi jurnaliştii suntem o apă şi un pământ. Chiar şi noi, ăştia mai vechi, cei care ne-am făcut meseria onest, transpirând şi consumânu-ne iremediabil neuronii pentru o ştire. Suntem băgaţi în aceeaşi oală cu toate fâţele care vin cu întrebările pe hârtie, scrise de şefi, cu toţi purtătorii ilegali de microfoane, reportofoane sau pixuri. Cu toţi agramaţii, cu ăia care strigă ofsaid după o aruncare de la margine, cu ăia care n-au auzit în viaţa lor de Doru Tureanu, Laurenţiu Dumănoiu, Terezia Popa, Tibor Kopacz, Maricel Voinea, Constantin Tabarcea, Giussy Baratki, Alexander “Elek” Schwartz, Alexandru Terheş, fraţii Munteanu, fraţii Cuţov, Petre Cărare, Florică Murariu ori nea Titică Alexe.

Nivelarea valorilor s-a făcut în presa română, nu doar în cea sportivă, cu o violenţă incredibilă. Goana după exclusivităţi şi can can, a transformat ziaristul, sportivul şi nu în ultimul rând publicul într-o masă omogenă, care intră de bună voie şi nesilită de nimeni într-un uriaş malaxor al suburbanului, al mitocăniei, al nesimţirii fără frontiere.

Ziarişti din toate generaţiile sunt la picioarele celor care ar trebui să fie judecaţi pentru genocidul fotbalului românesc. Ziarişti din toate generaţiile, adaptaţi perfect la această societate ce nu poate fi definită şi căreia nu i se poate găsi un corespondent decât cu mare greutate, au îndobitocit publicul, un public slab, care înghite tot ceea ce i se serveşte. Un turc pentru care lucram acum vreo 15-16 ani îmi spunea: “Adi, la voi în România dacă vin cu căcat împachetat frumos şi pe ăla îl vând. Românul cumpără orice, doar să i se prezinte frumos”. L-am înjurat, dar câtă dreptate avea.

Mă uit prin staţiile de metrou şi, jur, îmi vine să iau lumea la bătaie şi să sparg televizoarele alea la care românul se benoclează mai degrabă dintr-un reflex, dintr-un gest mecanic. Am mai spus aici, nicăieri în lume omul nu e îndobitocit ca la noi, cu televizorul până şi în budă. Aoleu! Mi-am adus aminte. Până şi într-un autobuz am văzut pe monitorul care se află în spatele scaunului şoferului aceleşi chestii care se derulează non stop la metrou. E incredibil.

Nu mai avem scăpare, jur. Aşa simt… Anul trecut am citit “O istorie sinceră a poporului român”, scrisă de Florin Constantiniu, din lectura căreia am înţeles perfect originea multor “calităţi” ale acestui neam. Cartea asta ar trebui să fie lectură obligatorie.

În ultima vreme au dispărut o mulţime de ziare de pe piaţă. Haosul care a cuprins presa din România e efect a ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani. PR-ul posturilor de radio şi televiziune, al ziarelor, revistelor, a tot ceea înseamnă presă, cu mici, foate mici excepţii, a lucrat fără întrerupere la un program care să îndobitocească acest popor. Felicitări! Aţi reuşit, tovarăşi… Pardon, domnilor.

2 thoughts on “Nebunia lui gigi, nebunia presei

  1. Publicul vrea asta! Asa e el, cel de acum. Mai exact, numai asa ceva vrea: paine si circ. In special circ. In presa de azi nu-si mai fac loc decat… “victoriile” lui Ceausescu, asa-numitii “ceausei”, absolventi de licee industriale sau cu “mult” profil real. Ce-i ala “uman”?! Ce e asa de greu de pus o virgula? Nu, mai ales intre subiect si predicat e chiar foarte usor in ziua de azi! Asa ajung sa citesc in Gazeta sporturilor, din 7 martie 2010, o fraza de genul “Ce NUMAI poti sa alergi, ca de dezbracat ai putut?!” – cu trimitere la Ousmane N’Doye, un african cu parinti plini de bani, care crede ca in timpul liber fiecare are voie sa se distreze “ca la nebuni”, dar care joaca mai mult fotbal decat multi “linistiti” autohtoni!
    Inainte, nu se putea intampla asa ceva, intr-un ziar in care, Cristi Geambasu da lectii de cultura, la fel cum o facea si colegul lui de rubrica, Alin Buzarin, intrat intre timp in “jungla”, de cand presa scrisa a ajuns ce a ajuns! Stii ceva? Nu scapam prea curand de boala asta! E ajuns la os!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *